În timp ce, potrivit presei britanice, peste 37 de milioane de femei zilnic se confruntă cu abuzuri constante cum ar fi: impunerea căsătoriei, violul în propriile căsnicii, mariajul înainte de sau la pubertate, forţat şi el, bătăi, izolare, imposibilitatea de a avea şi a exercita o profesie, limitarea libertăţii de mişcare şi alte asemenea, o feministă britanică influentă ne spune că ar fi cazul să ne omorâm prin eutanasiere bătrânii în Europa.
Este vorba de Katie Hopkins, vedetă britanică de televiziune, feministă convinsă, care a ieşit zilele trecute în public afirmând că: „Eutanasia ar putea veni la tine acasă. Ar fi perfect fermecător. Cei în cauză şi-ar putea pune o mică piesă favorită. Sunt convinsă că eutanasia e o soluţie. Trebuie să acceptăm că dacă avansurile medicinei ne fac să trăim mai mult, nu neapărat este lucrul corect care trebuie să se întâmple”. Asta după ce, cu ceva timp în urmă, biciuia femeile dedicate familiei, numindu-le leneșe, pentru că nu merg la serviciu și se dedică copiilor lor, soților lor, alegând să fie femei de casă cu normă întreagă.
Katie Hopkins
Feminismul de extremă dreapta, de altfel bine legat de cel de extremă stângă (legat până la confuzie), nu reprezintă altceva decât noua față a extremismului canceroso-moral european, cu nimic diferit de nazism şi nici de creştinismul deșănțat medieval. Doamna, mai precis Katie Hopkins, e suferindă de epilepsie, potrivit Huffington Post – UK, iar prin 2015 nu prididea să îşi arate intervenţia chirurgicală pe creier. O fi rămas aşa. Problema e că discursul ei nu s-a orpit la propunerea eutanasiei în sufrageria proprie a bătrânilor europeni, ea declară scurt pe doi că părinţii „sunt prea mulţi” şi o încurcă cumva, nu se ştie cu ce. Opinia ei a fost preluata de NatGeo Web care preia şi postarea ei pe Twitter, citată şi de The Mirror, în care spune direct: „bolnavii de demenţă ne blochează paturile”.
Dovadă că feminismul e o filosofie nu doar implozivă, ci și toxică, care scoate bani grei din buzunarele oamenilor fără a face nimic bun, concret, fără măcar o agendă serioasă. Nu doar că nu e capabil să mişte un ac pentru cele câteva zeci bune de milioane de femei căsătorite forţat, pentru fetiţele pubere măritate cu de-a sila, inclusiv sub nasul lor, în Europa, circumcise – tot sub nasul lor, în Europa, dar nu sunt în stare să mişte mai departe nici ştacheta lăsată lor de feministele secolului trecut cum ar fi: salarii egale pentru femei şi bărbaţi aflaţi pe aceleaşi poziţii în muncă, solicitare a femeii egală cu a bărbatului pe aceeaşi poziţie în muncă şi nu doar muncă în plus şi bani mai puţini, centre suficiente pentru femeile aflate în dificultate (din pricina partenerilor lor ori din pricina discriminării sociale care trăiește bine-mersi în societate în condițiile în care ele sunt cele mai expuse șomajului după 40 de ani, sunt discriminate tinere fiind și nu sunt angajate pentru că ar putea perpetua specia și nu corporațiile și alte asemenea).
Ca peste tot în lume, femeia e menită să se descurce singură. Suratele ei o exploatează la fel de abitir ca şi misoginii de pretutindeni. Ultimii în numele: „ai ce-ai căutat”, primele în numele unei vieţi comode şi mincinoase. Şi când vor sări cu gura că nu e adevărat, cereţi-le rezultatele concrete ale aşa-zisei lor munci pentru voi: violenţă redusă în societate împotriva femeii, egalitate de şanse şi de plată, femei salvate din căsătoriile forţate, fetiţe scoase din braţele unor libidinoşi bătrâni, împiedicarea impunerii la nivel de legislaţie europeană a scoaterii de sub acuzare a pedofiliei, susţinută printre altele şi de „curcubei”, dreptul la educaţia femeii în toată lumea (în cifre de femei şi fetiţe educate, cărora le-au dat ele de lucru ca să dovedească că chiar au făcut ceva). Vă zic eu, nu vă vor putea da. Cele mai multe au doar gură mare şi poziţii confortabile pe bani mulţi, ori vor vizibilitate mediatică şi socială pentru vreo funcţie mărunţică în te miri ce orăşel al lumii (fie el şi cât Bucureştiul).
Respect femeia care are curajul în lumea de azi să aleagă familia în pofida prostiei feministelor care o condamnă, iar între ele se află şi cele influente ca madam citată în material, care decide că e Dumnezeu şi, deci, ştie mai bine cine şi când trebuie să moară și cine e demn de dispreț ori laudă pe lume.
Respect femeia care alege să stea pe picioarele ei şi îşi asumă singurătatea. La fel cum o respect şi pe aceea care încă mai crede în conceptul wonder woman. E dreptul ei, chiar dacă cred sincer că nu toate putem fi o Golda Meir. Nu pe toate ne ține să conducem o țară în război ori crize de tot felul, ducându-ne nepoțeii la grădiniță la ora 7 și să ajungem primele la birou, să fim sătule de muncă atunci când ceilalți colegi abia descoperă cafetiera. La fel cum nu pe toate ne ține să purtăm un cancer galopant despre care nația condusă, familia și ceilalți să afle abia după ce nu mai suntem, iar în timpul existenței chinuite să fi fost wonder woman, pe baricade, forța tuturor. Pentru mine Golda rămâne un model. E cea mai feministă din câte feministe am văzut. Aș vrea să pot fi ca ea. Și oricât de incomod ar suna, aș vrea să fiu o feministă pe baricade la fel ca Oriana Fallaci, da, aia enervantă care v-a demonstrat că Europa e putredă până în măduva sufletului, încă de acum 20 de ani, ca să aibă spălații pe creieri, robotizații prostiți de binele cotidian ce huli. Feminismul european de azi e doar prostit de bunăstare, mort în propriile-i idei înainte de a se fi dat jos din patul în care-și bocește prostește nefericirea pe motiv de dimensiuni ale partenerului sau tupeul acestuia de a fi el însuși, în acest secol XXI.
Şi asta pentru că feministele de azi sunt doar nişte femei nevolnice și frivole şi cam atât!
Pe Lacrima o găsiți, cu totul, aici.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
