Când a scăpărat chibritul, flacăra s-a întins şerpuind spre fitilul lumânării, de parcă îl aştepta demult. În ceaţa dimineţii, fumul paiului ars se ridică uşor, iar bărbatul zâmbi unor amintiri ce veneau înspre el ca nişte păsări cu aripi transparente. Câte o lumânare pentru ei, cei de dincolo, şi una pentru el, cel de aici. Pe unii i-a cunoscut când erau deja nişte nume cioplite pe-o bucată de lemn, în cimitir, pe alţii nici măcar atât. De la mormintele lor crucile dispăruseră şi cine ştie ce colibe s-or fi încălzit la flacăra lor. Dar aşa cere tradiţia – la Moşii de Arhangheli să aprindă o lumânare celor ce-au plecat pe lumea cealaltă fără lumină şi alta pentru el, ca să găsească mereu drumul.
Sfinţii Arhangheli i-au fost dragi mereu. Despre ei ştia că sunt îngeri cu săbii care iau sufletele oamenilor atunci când mor şi le însoţesc pe lumea cealaltă, în rai sau în iad, după cum a păcătuit fiecare. Aşa spuneau poveştile din bibliile colorate de pe vremea copilăriei. Apoi, a aflat că Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a dat Maicii Domnului vestea naşterii pruncului Iisus. Despre Sfântul Arhanghel Mihail aflase că este cel care ia sufletele oamenilor, că veghează la căpătâiul bolnavului, dacă acesta este ursit să moară sau la picioarele lui, dacă mai are de trăit. Aşa o fi fost şi cu bunicul Mihai – Arhanghelul l-a vegheat la căpătâi, iar bărbatul tânăr l-a cunoscut doar din singura fotografie scăpată durerii celor care l-au petrecut pe ultimul drum, pe care a plecat fără lumină.
Când a scăpărat chibritul, bărbatul a zâmbit şi legendei Arhanghelului. „Se spune că Mihail ar fi fost un om simplu, însurat cu o fată frumoasă, Stăncuţa. După căsătorie, fata s-a transformat într-o femeie rea, iar pentru răbdarea pe care Mihail ar fi avut-o faţă de ea, Dumnezeu l-a făcut sfânt şi i-a dat putere asupra Soarelui şi Lunii. El se luptă şi cu nevasta lui Scaraoţchi, Mamarca, pe care o împiedică să slobozească gerul. Sfântul Mihail este şi patronul ţiganilor şi tot el este cel care se va lupta cu diavolul atunci când va veni sfârşitul lumii”. Când o fi asta oare, Doamne?
După ce a rânduit fiecare lumânare pentru fiecare nume ce i-a venit pe buze, bărbatul a numărat şi merele din coş, câte unul pentru fiecare copil pe care-l va întâlni. „Să nu uiţi că în Ajun sau în Ziua Arhanghelilor se dă de pomană. Eu, cât oi mai trăi, am să-mi dau singur şi am să dau şi celor lângă care m-am bucurat ani mulţi şi frumoşi. Apoi, cine ştie mai ştie…”, îi spunea Bunul, singurul bătrân din mica lui familie pe care bărbatul cu ochi negri l-a mai prins în viaţă. Despre Moşii de Arhangheli mai ştia de la Bunul că este şi o sărbătoare a păstorilor, care în această zi coc o turtă. Turta arieţilor, arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi. „La ziua asta, arieţii se amestecă din nou cu oile, iar bacii fac o turtă din porumb ori de grâu. O coc, apoi o aruncă între oi”, îi mai povestea Bunul. Dacă turta cădea cu faţa în sus, era semn că oilor le va merge bine când vor făta, iar dacă ajungea cu faţa în jos, le mergea rău. Aşa era povestea…
La Sfinţii Mihail şi Gavriil începea şi Vara Arhanghelilor, care ţinea doar câteva zile, când vremea se încălzea un pic ca să aibă putere până la întâlnirea cu iarna. Vara Arhanghelilor este şi acum, într-un noiembrie ruginiu-roşcat, ca şi părul fetei ce i-a dat coşul în care a aşezat cu grijă merele pe care le-a dus copiilor de la orfelinatul din marginea oraşului mare, în care luminile vin mereu de la mall. Aşa l-a învăţat Bunul, să dea şi celor ce n-au, să fie om cumsecade şi să aprindă mereu o lumânare de Ziua Arhanghelilor – una pentru cei ce nu mai sunt, şi alta pentru el, ca să-i fie de călăuză…
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
