Prima parte a seriei “Vacanța de vară era la țară”, aici.
La bunica din Oltenia, mergeam rar. Totul era diferit de vacanțele din Ardeal, unde aveam o grămadă de prieteni, mătuși, unchi, verișori, vecini, gâște, vaci, porci, stână de oi și copaci de cățărat. Aici o aveam pe bunica. Iar bunica era aspră, neobișnuită să ne aibă în preajmă. Eram copii și nu înțelegeam de ce era așa de rece cu noi. Cum să ne fi gândit noi la necazurile ei, cum să fi înțeles că pe tata îl crescuse singură, părăsită de bărbat de foarte tânără, fără nici un ajutor de la vreo rudă și poate de aceea uitase să zâmbească? Ideea de a se juca împreună cu noi (așa cum făcea bunica cea minunată, de dincolo) îi era complet străină. Toată viața ei muncise din greu, iar timp de dezmierdat copilul nu avusese niciodată, aşa că acum nu mai știa cum vine treaba cu alintatul. Cu anii, lumina din ochi i se stinsese puțin câte puțin şi, din nefericire pentru noi toți, nepoatele gălăgioase de la București nu reușeau s-o mai aducă înapoi.
Și totuși, era ceva ce ne atrăgea în Oltenia, ceva ce ardelenii noștri deștepți și veseli, fără supărare, habar n-aveau să facă: cârnăciorii! Ascunși în garnița verde din pivniță, acoperiți de untură, diferiți de tot ceea ce mâncaserăm noi pe lumea aceasta, motiv de dispute între mama și tata (cârnații de la mama lui versus cârnații de la mama ei), cârnăciorii aceia erau deliciul absolut! Obișnuită să fim mereu pro-Ardeal, mama se uita cu mirare la noi de fiecare dată când o întrebam, întoarse la București, dacă nu are să ne dea niscaiva cârnăciori d-ăia buni, de la olteni. Tata zâmbea superior. Noah, uite că mai câștigă și Oltenia din când în când!
Nu știu cât de multă lume are habar, dar cârnăciorii oltenești nu se fac cu carne tocată. Carnea și bucățelele de grăsime se taie bucățele mici-mici, cu satârul, apoi toate ingredientele se amestecă și se dau prin mașina de tocat. Mașina de tocat care nu toacă (pentru ca i se scot cuțitele) e folosită doar pentru a băga compoziția aceea magică în mațele de porc. Nu asistasem niciodată la tot procesul de fabricare, dar cum-necum, porcul sacrificat de Crăciun sfârșea în întregime în garnița din pivniță: cârnăciori, bucățele de carne, jumări, toate erau acoperite cu untură și puse la păstrare să ajungă tot anul! Cu timpul, gusturile “se măritau”, vorba francezului, și tot ce se ascundea în recipientul acela ciudățel (nu mai văzusem niciodată un astfel de vas) devenea minunăție culinară.
Toate bune și frumoase doar că… aici intervenea regula de aur de la care bunica nu se abătea niciodată: cârnăciorii se mănâncă doar la ocazii speciale! Puteam noi să ne rugăm de ea cu cerul și pământul, bunica era de neînduplecat!
Tentația era însă mult prea mare, așa că am sfârșit prin a apela la o soluție mai puțin ortodoxă, menționată de altfel pe lista celor 10 păcate capitale: ne-am hotărât să furăm! Împreună cu mai singurii prieteni pe care îi aveam în sat, Ileana și Bebe, am pus la cale planul “mârșav”: ei aduceau pâinea, noi ne ocupam de rest! Așteptam să rămânem singuri acasă și fugeam apoi să luăm cheia de la piviniță, ascunsă strategic de bunica undeva în spatele ușii. Doar că niște ochișori mici și vicleni stătuseră la pândă, iar locul secret nu mai era secret demult de tot! Ce să mai, strategiile bunicii erau o bagatelă pentru noi! Deschideam cu greutate ușa mare, de lemn masiv, de pe podeaua tindei și cu inimile bătând să ne iasă din pieptișoarele noastre mici coboram cele câteva trepte ce duceau în pivnița răcoroasă și întunecată.
Eram atenți la orice detaliu, speriați de moarte c-am putea fi prinși. Nu prea știam noi ce ar fi putut să ni se întâmple, dar nici că voiam să aflăm! Doi coborau în pivniță, iar ceilalți doi stăteau de șase să nu care cumva să apară cineva. Nu luam niciodată mai mult de un cârnăcior pentru fiecare, să nu se observe! Șmecheri! Întindeam cât puteam de bine untura la loc, puneam capacul și o zbugheam în sus pe scări, către lumină! Ne-am întrebat de multe uneori cum de eram noi așa de norocoși și bunica nu se prindea niciodată că furăm. Sau poate știa și se prefăcea? Dacă a fost așa, nu ne-a spus niciodată, draga de ea!
Citiţi şi Este nevoie de o mică întoarcere în copilărie
Ajunși în tindă, puneam tacticos “caviarul” pe pită, ne așezam confortabil și ne înfruptam! Aaaah, cele mai cele ospețe din lume, delicioase, minunate, de neuitat! Curățam apoi totul în urma noastră, iar când bunica se întorcea acasă o priveam cu aer inocent, excesiv de amabile (“Cum a fost la câmp, bunică ?”), mai-mai că ni se vedeau cununile de lumină de deasupra căpșoarelor. Îngerașii de noi 😎!
După o vreme, deveniserăm hoți profesioniști, aproape nici nu mai aveam emoții. Mai în fiecare zi, după ora prânzului, când bunica nu era acasă, aveam program: luat cheia, deschis ușa, ajuns la comoară, șters urmele, fugit înapoi în tindă, pus cheia la loc și înfulecat!
Din când în când, se întâmpla să fim invitate prin vecini și eram servite, bineînțeles, cu cele mai bune bucate, doar eram oaspeți: ouă prăjite cu cârnăciori la tigaie! Burticile noastre mici se revoltau de la atâta carne și uneori, spre mirarea tuturor, refuzam, mimând snobism de orășence:
– Tata, ai observat că de fiecare dată când mergem prin vecini toți ne oferă ouă cu cârnați, indiferent dacă e dimineață, prânz sau seară?
Oltenii își dădeau coate și râdeau de noi, se vedea treaba că nu știam să apreciem prea bine gestul lor mărinimos. Ce știau ei…
Viața ne-a dus pe amândouă departe de țară, am vizitat locuri pe care nici nu le visam, am încercat mâncăruri tradiționale pe oriunde am fost, dar niciodată, niciodată nu am mâncat cârnați mai buni. Soră-mea poate să confirme asta la orice oră din zi și din noapte 😀! Iar când ajungem acasă, primul mic dejun pe care ni-l prepară tata e mereu același: ouă de la țară și cârnăciori oltenești 😋! Aleluia, Dumnezeu sa îți dea sănătate, tati drag! Și odihnește-te în pace, bunică!
Guest post by Nora Cosmin
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
