La Timișoara, extremiștii pichetează casa lui Dominic Fritz, publică pe internet lista vecinilor primarului și strigă la ușa lui „Să nu uiți, Herr Fritz, Timișoara nu-i Auschwitz”. Printre extremiști, mâna dreaptă a fostului primar, Nicolae Robu. Nimeni – din Guvern, din Parlament, de la Președinție – nu a condamnat această violență incalificabilă prevestitoare de lucruri foarte grave.
Tot la Timișoara, fostul ambasador Vasile Popovici avertizează că extremiștii au stabilit o listă neagră a intelectualilor de care AUR și PSD ar trebui să se ocupe când ajung la putere. O instigare la violență care lasă, în continuare, indiferentă pe toată lumea.
Actrița Maia Morgenstern a primit amenințări explicite cu moartea din partea cuiva care se recunoaște pe sine ca simpatizant al partidului extremist AUR, cel care a confiscat pentru sine patriotismul ca puritate de neam, de sânge, de limbă, în numele căreia toți ceilalți trebuie să moară.
Același partid scoate facțiunile radicale din galeriile de fotbal la proteste în țară, ocupând curțile spitalelor unde mor oamenii la ATI, răcnind împotriva medicilor sau agresând jurnaliști.
Extremismul și violența sunt pe cale să confiște orice formă de critică a greșelilor inerente ale guvernării în vreme de pandemie. Și să le recupereze în folosul unui capital politic care răspândește ura, xenofobia, șovinismul și antisemitismul în societate.
Toate aceste sunt semne cât se poate de neliniștitoare pentru niște vremuri ce riscă să devină întunecate dacă nu vom înțelege câteva lucruri simple. Mai întâi, că la nivel de societate civilă, academică sau activistă, suntem obligați la solidaritate rapidă, vizibilă și ferma împotriva ascensiunii extremismului. Trebuie să înțelegem până nu e prea târziu că diferențele de abordare dintre noi în privința unor subiecte din agenda publică sunt irelevante în raport cu pericolul violenței fizice extremiste. Iar asta nu se poate reduce la semne formale de apreciere pe rețelele sociale, ci trebuie să se poată concretiza în forme efective de acțiune comună.
Apoi, toate instituțiile majore ale statului, Președinție, Guvern, Parlament, agenții naționale, europarlamentari, trebuie să condamne cu toată fermitatea toate aceste derapaje grave, care nu sunt mondenități, nu sunt subiecte de scandal pentru televiziuni iresponsabile, ci sunt amenințări reale la adresa fragilei democrații românești. Nu există niciun motiv pentru a economisi comunicate de presă, declarații publice, inițiative legislative, ordonanțe de urgență, orice măsuri administrative care să limiteze propagarea extremismului în societate, inclusiv pe calea promovării lui mediatice.
În sfârșit, un ultim cuvânt despre mass-media. Jurnaliștii onești din această țară au datoria de a deosebi între relatarea unei acțiuni a extremiștilor și promovarea lor. Am spus de mai multe ori că în jurul acestora trebuie să se instituie un cordon sanitar mediatic, care nu limitează libertatea de expresie, ci descurajează tocmai amenințările la adresa ei și propagarea extremismului drept o doctrină politică printre altele.
Cât îi privește pe cei lipsiți de onestitate, atât de numeroși, ei nu sunt jurnaliști, sunt mercenari și sunt complici ai extremismului, chiar dacă ei pretind altceva. Și sunt la fel de periculoși ca individul care poartă însemne naziste, care trimite scrisori de amenințare cu moartea sau care amenință o jurnalistă în direct.
Solidaritate cu Dominic Fritz!
Solidaritate cu Maia Morgenstern!
Solidaritate cu Vasile Popovici!
Solidaritate cu Ioana Ciurlea!
Solidaritate cu medicii și asistenții agresați verbal de extremiști!
Ciprian Mihali este autorul Dicționarului subiectiv de cultură civică.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Timișoara și Sibiul, două destinații de city break
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
