Credincios fiind, atât din tradiție cât și pe calea revelației, nu mi-a dat niciodată prin cap să conving pe cineva de ceva, asta pentru că eu cred că a crede este o chestiune de mare intimitate, care ține de cea mai subtilă ardere interioară cu putință, zic eu de mare respect de sine printre altele.
Ce nu înțeleg și chiar nu înțeleg, nu zic la hoha, este ce-l poate mâna pe cel ce nu crede la afișarea chestiunii pe toți pereții, non-stop. Pe cine vrea el să convingă, de fapt, și de ce ar vrea asta? Ce mare neliniște îl mână, ce mare gol își astupă astfel, cât de tare îl apasă lipsă de rost, cât de trist este de fapt, cât de speriat, cât de goală și lipsită de sens îi este existența, ce vrea să-și justifice?
Până târziu, spre bătrânețe, tatăl meu a fost ateu. Dar era un ateu senin, nu credea el și gata! Nu făcea caz, nu certa lumea, nu privea superior sau îngăduitor omenirea. O însoțea pe mama la biserică, el stătea prin curte, pe o băncuță, citea ziarul sau căsca gura. Mă întreba pe mine, ce mă face să cred, eu îi spuneam cât mă pricepeam și eu, el mă asculta cu atenție și conchidea: așa o fi, mai băiete, ferice de tine! Altfel, un om foarte deștept!
Tatăl meu, unul dintre cei mai prețioși specialiști ai țării într-un domeniu cotoios rău, m-a învățat de la adunări și scăderi până la ecuații diferențiale de ordin superior, mi-a explicat de la planul înclinat până la teoria relativității, mi-a povestit la pas, pe străzile Bucureștilor, istoria orașului, dar nici măcar o singură data nu mi-a spus că-s lipsit de rațiune, așa cum mi se dă de înțeles, chiar și la modul indirect, pe Facebook, toată ziua-bună-ziua.
Oare de ce se înmulțesc postările de genul ăsta în perioada sărbătorilor religioase? Nu cumva pentru că, fără niciun Dumnezeu, singurătatea este nașpa rău și naște furii, accentuează depresii, adâncește complexe și neputințe? Ce-i decompensează atât de pronunțat, mai ales de Paști și de Crăciun, mai ales când oamenii au prilej și răgaz, când răsuflă și ei între ai lor, fiecare după puterile, înțelegerea și obiceiurile lui și alor lui?
Mai mult, de ce ar vrea unii oameni să strice bucuria și cheful altor oameni, spunându-le că-s imbecili sau, în cea mai elegantă variantă, că stau prost la capitolul rațiune, fix în momentele astea cu precădere?
Eu știu răspunsul și chiar îmi pare tare rău pentru furioșii ăștia, sunt personaje tragice în cel mai strict sens cu putință.
Citiţi şi
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Te poate deprima sarcina? Recomandări
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
