L-am cunoscut în urmă cu un an. A fost și va rămâne unul dintre bărbații care mi-au schimbat viața. Definitiv. Mi-era sufletul bolnav. Mă zbăteam înnebunită în întuneric și nu găseam nicio cale de ieșire. Mă rugam la Dumnezeu să îmi deschidă o fereastră pentru că eu nu găseam nicio ușă. O căutam. Un moment nu m-am oprit din căutări și încercări. M-am născut luptătoare și resemnarea ori renunțarea nu a fost nicicând o soluție viabilă.
Iar viața m-a răsplătit. L-am cunoscut pe el, Cristian Biolănescu, cel care mi-a deschis nu o fereastră, ci ușa înspre mine însămi. Datorită lui am învățat că sunt puternică, frumoasă chiar dacă am câteva kilograme în plus și că nu am dreptul să renunț, oricât mi s-ar părea de greu. El mi-a arătat că nu e nicio problemă să fii la pământ. Însă rămâi acolo doar cât să îți refaci forțele. Apoi dai o directă sau un kick și mergi mai departe. M-a reînvățat Cristi că nu există nu pot: ”Dacă simți că te doare, mai stai încă zece secunde acolo. Nu renunți. Doar așa ieși din zona de confort și evoluezi”.
Cristi, cel care strânge 80 de fete la maratonurile lui de Tae-Bo. Cristi, omul care, după trei săptămâni de la operația prin care i-au extirpat trei sferturi din plămân pentru că fusese diagnosticat cu o tumoră, era pe banda de alergare. Iar după patru luni vicecampion național la Powerlifting: ”Să renunț??? Nici nu mi-a trecut prin cap!”. Și cum ar fi putut altfel? Cristi e un învingător. Campion național la lupte libere. De cinci ori. Cristi, între primii zece luptători ai lumii. La propriu.
El ne repetă la fiecare oră: ”Nu există nu pot. Nu există durere. E o iluzie a creierului. Poți să faci orice pe lumea asta. Trebuie doar să vrei”. Cristi, care m-a învățat că nu mergi la sală pentru a slăbi. Ani de zile am cochetat cu sălile de fitness. Dura câteva luni și apoi renunțam. Devenea o obligație. O corvoadă. Dar Cristi m-a învățat că sportul îl faci din plăcere. Poate să plouă, să ningă, să bată vântul, mă urc pe bicicletă ori pe trotinetă și mă duc la Tae-Bo. Pentru că în ora aceea de antrenament nu mai există nicio problemă, timpul dispare, iar limitele corpului și minții doar tu le stabilești. Mă transform în femeia puternică, hotărâtă și luptătoare, care sunt de fapt.
Cristi, cel care a fost concediat de pe o zi pe alta de la sala de fitness unde lucra pentru că nu a făcut compromisuri. Pentru că nu a acceptat să aplece capul în fața nimănui. El, cel pe care l-am urmat peste 30 de fete. Am renunțat la o sală dotată cu cele mai moderne aparate, saună și masaje. Pentru că noi nu aveam nevoie de așa ceva. Noi voiam energia bună, puterea și bucuria pe care ne-o oferă Cristi la orele lui. Acum suntem mult mai multe.
Câte povești de viață am auzit acolo, dragii mei. Câte femeiuști ca argintul viu diagnosticate cu boli grele au luptat și luptă în continuare ca să fie sănătoase. Și o fac cu foc în privire și zâmbetul pe buze. Printre directe, croșeuri, abdomente și lovituri de picior. Toate îl iubesc pe Cristi Bio. Ne-a aruncat colacul de salvare atunci când am avut mai mare nevoie. Ne-a vindecat. Trupul și sufletul. Fără leacuri miraculoase. Cu perseverență și disciplină. Prin sport. Cristi nu îți dă voie să renunți. E mereu cu ochii pe tine. Atunci când simți că nu mai poți, vine lângă tine și te încurajează:”Hai! Stai acolo! Nu renunța! Trage de tine”. Și îți dai seama că poți duce mai mult decât ai fi crezut.
E. mi-a spus aseara: ”Nu mai pot. Îmi e așa de dor de orele de Tae-Bo. Abia aștept să mă fac bine și să vin din nou. Mă doare sufletul când ma uit la pozele de la antrenamente și eu nu pot să vin”. Își revine ea și peste câteva săptămâni o să fie din nou în sală, plină de energie și râs molipsitor”.
Cum să nu îl iubească Diana, soția lui, care e mereu acolo, în primul rînd alături de el? Ca în viață. Cum altfel ar putea fi fetița lor, decât minunată, cu niște gene de te mângâie pe suflet atunci când clipește? Avem de toate noi acolo, în sala de Tae-Bo: iubire, suferințe și boli învinse, energie pozitivă, prieteni dragi și o echipă. Iar toate aceste cadouri ni le-a oferit Cristi.
Hei, Cristi, să nu care cumva să uiți ce ți-am scris pe felicitarea de Crăciun: ”Cristi, Cristi, te iubim, coach ca tine nu găsim”.
Dacă nu mă credeți pe cuvânt, vă invit la o oră de Tae-Bo, de veți trece prin Timișoara. Însă aveți grijă! Creează dependență și poate veți fi nevoiți să vă mutați aici! Acum capul sus și nu uitați: nu există nu pot! Pe cuvânt de luptătoare și învingătoare.
Pe Cristi îl găsiți aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
