Stai goală între cearceafurile reci. Geamul uşor crăpat lasă aerul rece şi mirosul ploii să intre în camera luminată doar de razele lunii. Asculţi picăturile ce cad peste oraşul aşa gălăgios în timpul zilei. E atât de liniştitor sunetul asta, atât de odihnitor… El a plecat acum o oră. Mereu pleacă seara… Te-a sărutat ca de fiecare dată pe frunte în timp ce se juca cu degetele prin părul tău bogat şi ciufulit. Şi privirea aia… Ai un gol în stomac de fiecare dată când îi vezi ochii verzi plini de dorinţă. Te simţi aşa vulnerabilă în secundele alea, parcă se uită fix în sufletul tău. Îţi cunoaşte cele mai mari temeri şi cele mai ascunse secrete, dar asta nu l-a speriat deloc până acum. Dragostea nu face parte din planurile tale, e un risc pe care nu mai eşti demult dispusă să ţi-l asumi. Nu-ţi dai seama cum dracu’ ai ajuns din nou să pierzi controlul asupra ta.
Ai iubit fiecare bărbat din viaţa ta cu sinceritatea şi inocenţa unei puştoaice. I-ai lăsat pe fiecare în parte să te cunoască, să te descopere şi să te iubească cum numai un bărbat îndrăgostit poate să o facă, apoi le-ai oferit libertatea de a alege. Unul câte unul te-au părăsit în cele din urmă, plecând fiecare cu câte o bucată din sufletul tău. Și fiecare relaţie eşuată a lăsat cicatrici adânci în inima ta.
Dar ţi-ai promis că lucrurile nu vor mai continua aşa. Din tânăra inocentă şi mereu veselă care ai fost odată, ai devenit femeia puternică şi rece de azi. Acum calci pe cadavre şi la rândul tău rupi în bucăţi sufletele care fac greşeala de a deveni vulnerabile în faţa ta. Ai învăţat cum să te joci cu mintea lor , cum să le dai viaţa peste cap, iar la final, la fel ca un uragan, laşi în urma ta numai distrugeri şi durere. Acum ştii de ce marile furtuni au nume de femeie… Ai devenit din victimă un animal de pradă. Te hrăneşti cu suferinţa lor, eşti dependentă de privirile lor pierdute atunci când îi scoţi cu forţa din viaţa ta și, ca un criminal în serie, le păstrezi o bucată din suflet ca suvenir, sperând că asta va compensa cumva toate bucățile pierdute din sufletul tău.
Dar a apărut el şi ai început să laşi garda jos. E mereu acolo, descoperindu-te puţin câte puţin. E îndrăgostit de tine cum nu a fost niciodată în viaţa lui. Nu ai şti cum să-l caracterizezi, dar te face să te simţi atât de dorită fără să scoată nici un cuvânt. Săracul Cupidon, din adolescenţă i-ai promis că îi vei face săgeţile alea papion, dacă îl întâlnești vreodată…
Şi e atât de enervant de fericit, de îndrăgostit, de copilăros, dar matur în acelaşi timp, şi nu înţelegi cum, doar privindu-te, te face să simţi furnicături în tot corpul, doar nu mai eşti adolescentă… Şi e frustrant, nu e corect faţă de toţi anii în care ţi-ai ţinut sentimentele sub control să devii din nou vulnerabilă. Nu îţi poţi permite asta, nu după atâta timp…
Și totuşi, acum stai goală între cearceafurile reci, ascultând stropii de ploaie şi nu-ți poţi lua gândul de la el. Vrei să îl suni chiar acum şi să îl întorci din drum, să îl întâmpini cu sărutările tale, să îi şopteşti că ţi-a fost dor de el şi că fiecare zi cu el te face fericită, dar n-ai vrea să-i pari slabă. Închizi ochii și ai vrea să fie lângă tine acum, să îţi sărute fiecare părticică… și degetele tale pleacă pe urma buzelor lui… O bătaie în ușă te trezește din reverie. Te ridici cu greu, poate ai visat, dar nu, bătaia ușoară se repetă. Te uiţi pe vizor și… cu cămaşă lipită de piele şi părul ud, îţi face, zâmbind, cu mâna…
Dan Gabriel este necunoscutul care a scris și Cât de frumoasă ești goală, iubita mea. Un el?!?
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
