Din ciclul: „Sunt plină de amintiri!”
București. Zi caniculară. După opt ore de muncă, stau relaxată în metrou şi-mi studiez plictisită unghiile de la picioare, care strigau după un nou lac. Sandalele albe de la nuntă îmi vin încă bine şi se potrivesc cu rochia de mătase albă cu anemone lila si roz. Mă bucur la gândul că, abia ajunsă acasă, mă voi elibera de tot ce-i pe mine si voi sta o oră sub duşul scoțian.
Ies din metrou cu două sacoşe în mână, care păreau de două ori mai grele decât în realitate, călcând atentă, pe vârfuri, de teamă că tocurile subțiri se vor scufunda în trotuarul moale, care părea glazurat cu ciocolată neagră.
Ajunsă acasă, îl văd pe soțul meu în sufragerie, însoțit de o doamnă foarte blondă şi foarte urâtă, jumătate leșinată. Tunsoarea á la Mireille Mathieu n-o avantaja deloc, având părul subțire și rar, cele două firișoare blonde stându-i lipite de țeasta bombată, făcând să iasă şi mai mult în evidență ochii albaștri, bulbucați, semănând cu niște cepe imense, care se învârteau ca girofarul şi gura rotundă cu buze subțiri şi uscate, care abia reușeau să acopere jumătate din dinții uriași, de cal. Soțul meu mi-o prezintă, cu nonşalanță, ca fiind doamna Moriko din Budapesta, cu care tocmai avusese un „carambol” pe bulevardul Văcărești, soțul conducând Mercedesul unui amic și Moriko conducând o Lada Jiguli cu numere de CD. Problema era că soțul meu avea interdicție totală de a conduce, iar Moriko împrumutase mașina de la o amică din Corpul Diplomatic şi, la cât era de speriată, probabil că nici ea nu avea permisul de conducere în regulă.
Disperarea femeii m-a impresionat, totuși, la cei douăzeci şi trei de ani ai mei. M-am grăbit să o liniștesc, i-am făcut o cafea, i-am pus un pahar de sifon şi am căutat, împreună, soluții. Nu-mi imaginam, la mintea mea de atunci, că soțul meu se va simți dator s-o consoleze în fiecare seară, mult timp după aceea…
Cert este că stăteam într-o foarte mare tensiune, nu pentru că era în fiecare seară la ea, ci fiindu-mi teamă că, dacă va fi prins la volan, era pasibil de o pedeapsă cu privare de libertate. L-am sfătuit să-şi satisfacă curiozitățile legate de doamna Moriko, fără să-i mai conducă Lada Jiguli.
Văzând că nu reușesc cu argumente pașnice, am început cu strigăte și amenințări:
-Dacă aflu că ai condus mașina unguroaicei, îi sparg parbrizul, oglinzile, îi tai toate cauciucurile, le spun şi părinților tăi cu ce te ocupi, ca să nu fie o surpriză când te vor aresta ăștia! Așa! Şi, văzând că-ți place s-o consolezi pe maimuța asta crăcănată, dințoasă şi cheală, poate te simți şi aduci şi tu ceva acasă, nu vii cu mâna goală! Spune-i că nevasta-ta fumează Kent lung și bea cafea boabe, nu nechezol! Dacă tot îmi împart bărbatul cu ea, să plătească, în puii (întreprinzătoare, ca toți oltenii, nu??)!
Îmi promite că doar o dată, în seara aceea, o mai așteaptă s-o conducă acasă și s-o consoleze un pic…
Verișoara mea Berry venise la mine în vizită şi cum avem zeci de amintiri frumoase, stăteam la poveşti și țigări. Uitându-mă la ceas, încep să mă îngrijorez. Trecuseră două ore, trei, patru… şi soțul meu nu mai venea. Dacă l-au prins, dacă a făcut, din nou, accident, dacă s-a întâmplat ceva mai grav, de pildă l-a prins concubinul unguroaicei, pe soțul meu la amanta noastră… Ce-i spun mamei lui ?!? (aceasta era întrebarea care mi-a produs coșmaruri ani de zile).
Deja eram în alertă când intră dragul meu, fericit, zâmbitor, cu faimoasa lui cămașă bleu, din „mătase de parașută”, primită cadou de la vărul din Los Angeles şi-mi pune pe masă tributul întârzierii: un pachet de Kent și unul de cafea.
Eu și Berry începem să râdem, uitând că e aproape dimineață şi că-mi făcusem griji așteptând și imaginându-mi toate scenariile posibile.
– Ai fost la produs, deci! Să mă consider peştoaică, iubitule?
El râdea împreună cu noi, dar nu prea era râsul lui. Fiind foarte cald, începe să-şi desfacă încet cămașa din material vaporos, când văd o mare mușcătură pe abdomen, un pic mai sus de curea. Mă ridic ca o panteră, strigând:
-Te-a mușcat, pui mic? Fir-ar a dracu’ de turbată, io-te ce de dinți are! Asta poate să înghită și o scrumieră. Te-a durut? Ia să nu te mai duci la ea, canibala naibii! Păi, se poate să te maltrateze în halul acesta ?
El zâmbea ușor jenat, în timp ce Berry căzuse de pe canapea de râs…
A doua zi mi-a promis că n-o sa mai conducă mașina acelei doamne, dar va trebui să o mai consoleze un pic, că nu şi-a revenit încă din şocul cu carambolul.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
