Când înțelegi că sufletul nu e decât un geam, uneori scrijelit, alteori crăpat, dar cel mai adesea intens mătuit, ce se rostogolește bezmetic între vehiculul numit TRUP și părticica aceea divină din noi numită SPIRIT, ajungi să realizezi și că toți suntem cumva vinovați de egoism sau indiferență și de haosul lumii în care trăim. Cred că toți ar trebui să ne cerem iertare pentru felul în care arată lumea pe care o pregătim copiilor noștri atunci când ei ne aleg și ne împrumută vremelnic drept părinți. Iertare că nu știu cum să o fac altfel decât așa:
UNDEVA, CÂNDVA, CINEVA ne-a dăruit o minte pentru a raționa și o inimă pentru a iubi. Numai că noi ne-am înecat mintea într-o mare de trufie și inima într-un ocean de dependențe… Și atunci,
CINEVA, CÂNDVA, UNDEVA ne-a trimis DELFINII ca să ne reamintească lecția uitată despre rațiune și iubire! Noi n-am priceput și le-am furat libertatea, i-am înrolat, i-am înțepat, le-am implantat bombe și cipuri (atunci când nu i-am căsăpit înainte de a-i mânca!). Delfinii n-au protestat, doar au lăcrimat și când au înțeles că nu-și mai pot îndeplini misiunea și-au oprit demn respirația și s-au lăsat să eșueze pe țărmuri pustii… Și atunci,
CINEVA, CÂNDVA, UNDEVA a trimis la ușa noastră PISICILE ca să ne învețe creierul că, dacă vrei să fii iubit din inimă, mai întâi trebuie să dăruiești din minte și din suflet! Pisicile s-au așezat cuminți, torcând binefăcător exact pe locurile nostre cele mai dureroase fizic și mai tensionate psihic. Iar noi, noi ce le-am dăruit? Le-am fugărit cu pietre, le-am lipit de asfalt sub roți, le-am aruncat de la etaj ca să vedem cum cad ele întotdeauna în picioare, le-am furat puii (atunci când am uitat să le mutilăm mai întâi!), i-am pus în saci bine legați și i-am scufundat acolo unde era apa mai adâncă! Atunci pisicile au ales să ia asupra lor toată încărcătura noastră întunecată, iar când greutatea ei le-a copleșit au ales să moară în liniște, departe de ochii noștri sensibili la suferință… Și atunci,
CINEVA, CÂNDVA, UNDEVA ne-a trimis CÂINII, dar a avut grijă ca de data asta ei să vina la noi cu lecția de iubire gata învățată! Noi i-am încarcerat în cuști, le-am ciopârțit urechile, le-am pus zgărzi, botnițe și i-am înhămat la sănii, iar ei s-au bucurat bătând vesel din codițe de fiecare dată când au stat în preajma noastră! Doar că noi i-am abandonat adesea, deși ani la rând ne-au așteptat cu urechile ciulite, doar-doar vor auzi zgomotul îndepărtat (dar inconfundabil) al motorului! Însă noi ne-am întors acasă nervoși, le-am tras un șut sub codițele nerăbdătoare (oricum avusesem grijă să-i lăsăm de mici fără…, deci, de ce i-ar fi durut?) Iar atunci când târșâitul nesigur al pașilor noștri ne-a purtat pe ultimul drum, ei s-au tolănit neclintiți pe mormintele noastre ca să nu ne fie frig și să nu fim singuri dincolo… Poate că atunci,
CINEVA, CÂNDVA, UNDEVA a oftat, după ce a văzut ce mult am prețuit și CAII pe care i-am biciuit, înrobit, însângerat, iar când nu ne-au mai putut slugări i-am transformat în salamuri! Așa că a mai făcut o ultima încercare și ne-a trimis SPECIALII: ÎNGERII AUTIȘTI=EXPERȚII MINȚII ca să ne învețe lecția despre RAȚIUNEA RĂBDĂTOARE și ÎNGERII DOWN= EXPERȚII INIMII ca să ne învețe lecția despre PURITATEA IUBIRII! Poate a mizat că EI sunt singurii care ne mai pot trezi din amăgeala minții și din somnul inimii! Poate măcar acum nu vom mai miza pe noroc căci poate,
CINEVA, UNDEVA, CÂNDVA nu va mai avea răbdare să vadă cum lăsăm să ne fie înstrăinați sau răstigniți copiii în lumea asta și se va gândi să facă un referendum!
Și atunci…
CINEVA… NICĂIERI… ORICÂND…
Guest post by Ovidiu Tudoran
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
