Unde sunt activistele pentru drepturile femeilor azi, când milioane de femei și de fetițe din lumea asta sunt victime sigure și nevinovate ale religiei mânuite de imbecili care consideră că sexul e suficient să-i facă „oameni” și dumnezei ai planetei?
Vă spun eu. Plantează pantofi uzați în piețe împotriva violenței domestice din te-miri-ce-țară care nici nu se uită la ele. Pentru că nu sunt capabile să construiască mai mult. Ba mai mult, mișcările feministe vizibile azi, cu impact, care enervează autoritățile și le obligă să facă ceva, au în spate – culmea! – bărbați. Pe verficiate. A se vedea, Pussy Riots.
Să vă fie rușine doamnelor care vă credeți ori vă numiți feministe implicate în mișcări feministe, de oriunde v-ați afla pe glob, că nu reușiți să vă ridicați mai sus de condiționarea seculară, să gândiți macro, dincolo de văicăreala pe teme necercetate în profunzime și cinstit ca: dragostea, trădarea în cuplu, abuzul emoțional și uneori fizic etc. Rămâneți la discuții sterile și puerile, nici măcar nu sesizați că lumea de azi nu mai are problemele la care vă adresați, ori dacă ele încă există, nu vă mai ascultă nimeni pentru că între timp lumea s-a prins că dincolo de gălăgie nu se va întâmpla nimic concret dinspre voi, ca mari militante pentru drepturile femeii ce sunteți.
Dacă ați avut vreodată curiozitatea să le întrebați pe feministele de la noi cu ce se ocupă, ați fi putut avea și neșansa să vi se răspundă sec: ”Nu avem timp de răspunsuri acuma!”. Subsemnata e pățită. Adică n-ai 30 de minute să spui lumii ce faci de fapt, dar te bați pentru societate. Serios?!
De ce nu vă vedem pe nicăieri, doamnelor feministe, care ziceți că muriți de grija femeilor și a vieților lor chinuite? Unde sunteți când e cazul să ieșiți să cereți lumii să intervină pentru a opri abuzurile asupra fetițelor din Orient? Nu-mi veniți cu eterna scuză: ”chestiunile culturii respective”. E o minciună. Și o știm cu toate. În realitate știm cu toții că nici nu v-ați propus să priviți într-acolo, pentru că nu vă ține. Știm cu toate că circumcizia feminină e o aberație care ucide sau mutilează pe viață. Știm cu toate că în realitatea dură a vieții, o femeie față în față cu violatorul ei se află în imposibilitate de a se apăra fizic, dacă nu e instruită în autoapărare. Nu pentru că nu vrea, ci pentru că îi lipsește forța fizică, iar povestea cu psihicul salvator în majoritatea cazurilor s-a dovedit că nu funcționează.
Spuneți-mi voi, cum se poate apăra o fetiță de 8, 9, 10, 11 ori 12 ani de libidinosul bătrân care o abuzează, într-o cultură în care ea nu e considerată om? Ce faceți feministelor pentru nenorocitele astea de copile care nu mai apucă să ajungă femei? Ce anume ați pus în comun, la nivel global, într-un acord și acțiune comună, voi turma de asociații de feministe, ca să duceți puțină lumină și speranță nenorocitelor fără șanse? Cum vă bateți voi cu ignoranța voită a celor care ne spun că e ”pace bună” și e bine când fetele sunt răpite din școli, când mamele sunt vândute? Sau dacă ele nu se află sub nasul vostru, nu contează? Când v-ați ridicat să le sprijiniți pe femeile care s-au ridicat să se opună culturii lor, societăților lor și să le ajutați să-și multiplice cu adevărat vocile și eforturile, să salveze alte fetițe și femei de lângă ele? Pe ea, pe femeia din Kabul (în foto), care zilele trecute și-a riscat viața ca să protesteze împotriva comportamentelor deviante ale bărbaților vizavi de femeile din societatea ei, pe ea cine a apărat-o dintre voi doamnelor feministe, fie și printr-o declarație publică? Ați tăcut! Au apărat-o bărbații jurnaliști ca să n-o linșeze ceilalți bărbați pe stradă pentru că n-o puteau atinge. Voi, femeile feministe de pe tot globul, ați tăcut. Nici măcar n-ați spus despre ea. N-ați mișcat un deget. Au mișcat bărbații de lângă ea. Culmea, din aceeași cultură ca și ea. Cei puțini. Voi, feministele erați probabil la vreun cocktail, preocupate că nu vă stă bine rujul pe vârfurile buzelor ori că vă sărise lacul de unghii în coafură.
În realitate, n-ați făcut nimic acolo unde contează în ultimii 40-50 de ani. Nu se vede nimic. N-ați reușit nici măcar să duceți la bun sfârșit atât cât v-au lăsat predecesoarele voastre gata-nceput. Ați ratat în puținul confort moștenit. Ați ratat cu brio generații de feministe de după anii ’80 încoace! Încă salariul femeilor încadrate pe poziții similare bărbaților nu e egal cu al acestora, încă n-ați rezolvat discriminarea femeii care nu vrea să-și anuleze feminitatea și care pentru a aduce în lume o viață e obligată să devină dependentă și să fie discriminată atunci când se întoarce să contribuie cu munca și știința ei la mersul societății. Ipocrizia prin care ni se spune că s-au făcut ”pași mari” în sensul acesta nu ține. Pașii mari i-au făcut bunicile și mamele voastre. De atunci încoace, nu se prea văd rezultate. Nu legate de voi, mișcarea feministelor. Încă n-ați reușit să impuneți modele legislative și culturale în care femeia să fie cu adevărat partener, nu aberație izolată și frustrată. Și n-ați reușit nici să rezolvați povestea generațiilor viitoare cărora prin neinspiratele voastre sloganuri mai degrabă le generați frustrări: nu sunt nici feministe convinse, că n-au cum să fie fără experiență de viață, nu sunt nici femei pentru că nu mai apucă să ajungă. Sunt doar dependente de anticoncepționale de la vârsta copilăriei pe fondul unui abuz cultural manifestat prin marketing agresiv, obsesiv legat de sex.
Și fără să le dau apă la moară misoginilor și frustraților, poate că e momentul ca feministele, fie și cu jumătate de inimă, să recunoască faptul că acele voci masculine care spun că feminismul la momentul actual e o prostie vulgară și că de fapt nu mai există, au dreptate (fie și pe jumătate). Ar fi punctul de cotitură. V-ar obliga, doamnelor feministe să puneți osul la treabă. Și de ce nu, poate ar fi cazul să primiți și ajutorul domnilor care respectă și iubesc femeia ca partener, ca om, ca ființă fără de care știu că nu pot exista, pentru că nici feministele adevărate nu pot fi, fără partenerii lor. Cu condiția să fie parteneri, să aibă scop comun în a trăi frumos și în a-i ajuta și pe alții să facă la fel.
Notă: Idealista de mine are tupeul să viseze un feminism integrat, nu unul dezlânat. Știți și voi cum e. Speranța moare ultima. Problema e că speranța este doar neroada care n-are aripi să plece din cutia cu relele lumii.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
N-am primit niciodată flori de la un băiat…
Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
