“Nicăieri”, ar răspunde unii, făcând cu ochiul, “s*exul e chiar mai bun ca în prima tinerețe”. Și știi pe loc că nici nu mint și nici nu exagerează. “Care chef?” ar răspunde alții, la fel de sinceri ca primii, pentru că ceea ce nu știi nu te omoară, nu-i așa? Sau ai mai putea auzi răspunsul “cui îi pasă? ducă-se!” și iarăși știi că amorul fizic n-a fost partea favorită din relația acelei femei cu bărbatul ei… nu intrăm în detalii, că nu vrem să ne-apuce depresia.
În țările cu o mentalitate modernă, viața s*xuală e luată foarte în serios, la orice vârstă, totul se discută fără judecăți și prejudecăți. În altele, însă, această problemă fie se oprește la limita unor idei preconcepute, fie este trecută sub tăcere, repudiată și considerată imorală sau inadecvată. Și totuși ce se întâmplă cu viața s*xuală, cu interesul și plăcerea, după 50 de ani? (nu am înțeles de ce s-a ales acest prag existențial, că doar abia atunci începem să trăim se pare…)
Studiile arată faptul că 85% din subiecții peste 50 de ani au o viață s*xuală satisfăcătoare, iar 57% din cei peste 60 de ani se bucură încă de o viață s*xuală activă. Aceștia au însă o cu totul altă percepție a realității, reconsiderând s*xul ca o sursă și o formă de expresie autentică a bucuriei, a fericirii, a afecțiunii, admirației și a iubirii, cu adevărat matură acum. Acest lucru are efecte considerabile asupra psihicului, contribuind la o stare de bine, la echilibru emoțional și la încredere în sine, reducând anxietatea și amplificând starea de relaxare. Deci, numai de bine! 🙂
Foarte mulți din cei intervievați consideră că, după 50 de ani, activitatea s*xuală este mai importantă decât la tinerețe, pentru că intervine maturitatea și o altfel de înțelegere, mai profundă, a relației cu partenerul, aducând cu sine o mai mare intimitate, satisfacție personală și o consolidare a legăturii între cei care încă păstrează sentimente unul față de celălalt. Nu degeaba se vorbește despre o a doua tinerețe ca o vreme a reapropierii, a unei noi etape a iubirii care poate revigora omul și îl poate face fericit.
Sursă foto: tumblr.com
Dar acesta este cazul ideal. În practică, atât bărbații, cât și femeile se confruntă cu probleme privind s*xualitatea datorită modificărilor fiziologice specifice vârstei. Dezechilibrele hormonale, menopauza, scăderea drastică a libidoului, uscăciunea vaginală (care apare la două din trei femei cu vârsta de peste 60 de ani) sau chiar atrofia mucoasei vaginale, folosirea unor medicamente, stresul, toate acestea duc la încetinirea ritmului vieții s*xuale sau chiar la încetarea ei. La toate acestea se adaugă și faptul că femeile își pierd încrederea în „dreptul” de a se bucura de viața s*xuală. Acum cred că această vârstă trebuie dedicată în exclusivitate căminului sau creșterii nepoților sau că și-au pierdut s*x-appeal-ul și arată „dizgrațios”. Și uite-așa ajung să fie reprimate niște instincte naturale și sănătoase… Refuzul femeii, eșecurile unor încercări de a avea acte s*xuale de calitate pot accentua și mai tare probleme cu care se confruntă bărbații, aflați și ei în perioada de instalare a andropauzei, iar de aici până la impotență nu mai e decât un pas și o disfuncție s*xuală conduce la o relație disfuncțională la orice vârstă.
Nouvelles de Films, via Agence France-Presse
„Vârsta nu te apără de dragoste, dar dragostea te apără de bătrâneţe.” (Jeanne Moreau)
Prejudecățile sunt altă sursă de insatisfacție și reprimare a instinctelor naturale. Survine divorțul sau îți moare partenerul de viață, ce urmează? Cine se mai gândește la viața s*xuală sau dacă se gândește, cum se gândește?
Revista TODAY a realizat un studiu intitulat ”This is 50”, în care au fost intervievate persoane cu vârsta de peste 50 de ani, singure, în legătură cu deschiderea pe care o au față de o nouă relație. 18 % dintre participanți au mărturisit că sunt pregătiți pentru găsirea unui partener, considerând că este o experiență care aduce cu sine o reevaluare a propriei persoane, crescând stima de sine și creând noi oportunități de petrecere a unui timp de calitate. 40% s-au declarat de acord cu ideea de a-și reface viața cu un nou partener, fără să fie încă într-o relație stabilă. Adevărul este că în anumite țări, mentalitatea și cutumele privitoare la vârsta a doua sunt menite să reprime încercările oamenilor de a-și ignora vârsta și de a se simți confortabil după o anumită etate, menținând niște tabuuri cu efect negativ asupra psihicului. Din acest punct de vedere, Occidentul este mult mai liber în gândire, punând un mare accent pe bucuria de a trăi viața, indiferent de etapa ei, valorizând și optimizând la maxim resursele indivizilor prin programe speciale destinate seniorilor, fie ele sportive, culturale, turistice sau distractive.
INTERES ȘI ACTIVITATE SEXUALĂ | Bărbați peste 50 de ani | Femei peste 50 de ani |
INTERES PENTRU S*X ZILNIC | 23% | 0% |
INTERES PENTRU S*X SĂPTĂMÂNAL | 40% | 10% |
INTERES PENTRU S*X LUNAR | 27% | 33% |
DEZINTERES TOTAL | 7% | 47% |
INTERES PENTRU GESTURI NON-S*XUALE | 53% | 30% |
INTERES PENTRU GESTURI NON-S*XUALE SĂPTĂMÂNAL | 13% | 7% |
INTERES PENTRU GESTURI NON-S*XUALE LUNAR | 17% | 7% |
DEZINTERES TOTAL PENTRU ATINGERI NON-S*XUALE | 13% | 47% |
VIAȚĂ S*XUALĂ ACTIVĂ ZILNICĂ | 33% | 27% |
VIAȚĂ S*XUALĂ ACTIVĂ SĂPTĂMÂNALĂ | 23% | 10% |
VIAȚĂ S*XUALĂ ACTIVĂ LUNARĂ | 27% | 10% |
INACTIVITATE S*XUALĂ | 13% | 43% |
Interesante sunt și cauzele care afectează s*xualitatea după vârsta de 50 de ani (aceeași sursă):
CAUZE ALE ÎNCETĂRII VIEȚII SEXUALE | PESTE 50 DE ANI | PESTE 60 DE ANI |
VÂRSTA | 28% | 43% |
AFECȚIUNI MEDICALE | 30% | 37% |
PIERDEREA SLUJBEI (PENSIONAREA) | 0% | 4% |
CRIZA FINANCIARĂ | 8% | 7% |
PIERDEREA PARTENERULUI | 24% | 3% |
ALTELE | 0% | 10% |
A rezultat că femeile sunt mai afectate decât bărbații din acest punct de vedere (20% dintre femei au invocat probleme de s*xualitate, față de 3% dintre bărbați). Din nou, un mit păgubos al societății, care consideră că femeia nu mai are „dreptul” să-și refacă viața la această vârstă, cu toate că e în deplinătatea forțelor, pe când bărbatul poate oricând să-și găsească o altă parteneră. Procentajul vorbește de la sine: 43% dintre femei și-au declarat interesul pentru o viață s*xuală activă, față de 83% dintre bărbați, fie că este vorba despre gesturi erootice (mângâieri) sau acte s*xuale propriu-zise.
Dacă toate aceste cauze pot duce la deteriorarea activității s*xuale după vârsta de 50-60 de ani, accentuate și de modificările fiziologice, psihologice și fizice, trebuie să spunem că mai există încă resurse interioare care pot fi antrenate în vederea unei vieți calitativ satisfăcătoare, iar ele țin de puterea de adaptabilitate, flexibilitate și motivație intrinsecă.
Există multe familii în care se ajunge la distrugerea unei relații de câteva zeci de ani buni datorită insuficientei înțelegeri a nevoilor partenerului, de armonizare cu ritmul lui de înaintare în vârstă, cu schimbarea preocupărilor sau tabieturile care se formează după vârsta de pensionare (care implică, în sine, o altă „criză” semnificativă).
Femeile trăiesc mai acut decât bărbații „plecarea din cuib” a copiilor, de exemplu, sau apropiata retragere la pensie, chiar dacă nu întotdeauna își fac cunoscute dramele interioare, bărbatul trebuie, în schimb, să fie atent la semnalele discrete ale soției lui și să rămână aproape de ea, trup și suflet.
Față de perioada tinereții, în care entuziasmul, vivacitatea, arderile puternice imprimă un ritm alert vieții în cuplu, etapa de după 50 de ani e dificilă și presupune o doză mai mare de receptivitate la statusul psihic al celuilalt. Calm, răbdare, solidaritate, acestea sunt condițiile necesare unei senectuți fericite, și, de ce nu, posibilitatea unei terapii de cuplu nu este exclusă atunci când lucrurile tind să escaladeze.
Cato cel Bătrân spunea: „Ca să ai o bătrâneţe lungă, trebuie să începi să fii bătrân foarte devreme.”, cu alte cuvinte să înțelegi din timp că viața e limitată, dar că fiecare etapă poate avea frumusețea ei, contând foarte mult felul în care te raportezi la schimbările inerente.
„Cei ce iubesc cu pasiune nu îmbătrânesc niciodată; pot muri de bătrâneţe, dar sufletul rămâne tânăr.” (Benjamin Franklin)
Sursa informațiilor aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.