Dubiile au început să apară prin clasa a cincea… sau a şasea. Era bun la şcoală. Unul dintre cei mai buni. Şi îi plăcea meseria asta de elev. Îi venea turnată ca o mănuşă.
Atunci, cumva, i s-a comunicat faptul că nu va putea primi premiul întâi întrucât cineva de la partid îl primeşte pentru copilul său. Iar dirigintele va fi nevoit să-i scadă nota la purtare (deşi era exemplar în comportament şi educaţie) întrucât ceilalţi profesori nu sunt de acord să-l depuncteze. A fost prima lecţie de viaţă pe care a învăţat-o cu lacrimi. Şi astea rămân cel mai bine întipărite. Lacrimile…
A învăţat că ne purtăm alegerile. Făcute de noi sau făcute de alţii. Le purtăm acolo, în noi, în cămăruţa cu alegeri. Stau pe rafturi, frumos aşezate şi ne bântuie.
Ce purtăm cu noi, după noi, în noi?
Păi, purtăm prima respiraţie. Uitată, cumva, printre alte mii, ea există, sigur că există, este cea care ne-a dat viaţă în primul rând. Iar viaţa nu se uită.Viaţa se trăieşte!
Apoi, ne purtăm copilăria, adolescenţa, educaţia, demnitatea… toate sunt alegeri. Ne definesc, le purtăm, ni le asumăm. Nu le negăm. Sunt ale noastre, acolo, cele care ne-au format de la început.
Purtăm cât putem duce, niciodată mai mult. Am risca intrarea în zodia suprasarcinii de purtare şi undeva s-ar rupe ceva. Ne trăim viaţa între patru pereţi ai sufletului şi mobilăm încăperea la alegere. Încă o dată vina ne aparţine!
Acolo învăţăm fiecare pas. De la primul cuvânt, adresat evident mamei, până la prima frază logică, de la prima minciună, adresată habar n-am cui (ceva mă face să cred că nouă!) şi până la prima frază de amor, trăim acolo, în garsoniera sufletului, singuri, cu inima şi poezia ei.
Alegem cui deschidem uşa şi când facem asta, deci purtăm până la final vina alegerii verbului. Vina de a fi deschis într-un moment bun sau nu. Suntem ghidaţi de propriile principii şi cât timp ni le asumăm e bine.
Alegem să ne purtăm discuţiile, să ne raportăm la ele, iar unele să ne încălzească atunci când vine iarna.
Plantăm un copac, culegem o roşie, mirosim un trandafir, dăm lapte unei pisici, minţim un profesor, aruncăm un bulgăre de zăpadă, dăm naştere unei vieţi sau cântăm un cântec sub duş… chestiuni minore care ne aparţin. Alegem noi şi tonul şi muzica.
Noi ne purtăm pe noi. Singuri. De la început până la final. Pe care tot noi îl alegem. Ar trebui sa fim mai atenţi la el, la final. Pentru că un final frumos înseamnă o alegere corectă a drumului. Deh, chestiune de alegere, din nou!
Dar oare există ceva pe lume care nu ţine de alegere?
Evident! Un fluture, fluturii. Ei nu ţin cont de nimeni şi de nimic. Sunt independenţii frumoşi ai materiei, guvernatorii supremi ai clipei. Ei, fluturii, vin când vor şi pleacă la fel. Întotdeauna vor căuta lumina pentru că doar în preajma ei se înmulţesc. Ei, bine, pe ei nu îi poţi alege. Din contră, ei te aleg pe tine. În momentul în care te aştepţi cel mai puţin, poc!, te-au lovit. Şi vei înţelege că alegerea nealegerii joacă doar un rol temporal în fizica inimii.
Îmi spunea bunicul meu, ţăranul, că un bărbat duce, de la început până la sfârşit, un singur lucru: onoarea! E o chestiune de alegere a ducerii. La fel cum e feminitatea la doamne. De la minus infinit până la plus infinit şi mai departe…
Restul e o chestiune de alegeri. Sunt singurele lucruri pe care le luăm cu noi în călătoria secundei prin imensitatea orei…
P.S. Unde se duc fluturii atunci când seduc?
Supă-cremă de sfeclă
Ingrediente: sfeclă roşie fiartă, aproximativ un kilogram (pentru amplificarea aromei, sfatul meu este să coaceţi sfecla… o oră jumate la 150 º), gorgonzola (merge orice fel de brânză cu mucegai ), unt, o ceapă roşie, rozmarin, un chilli, un litru de supă de legume, doi căţei de usturoi, o mână de muguri de pin, sare, piper.
Încălzim 50 gr. de unt şi călim bine legumele… ceapă, usturoi, chilii, rozmarin….. cam 10 minute. Adăugăm sfecla tăiată cubuleţe şi împrietenim totul foarte bine.
Continuăm cu supa de legume şi fierbem uşor la foc mic, până ce totul devin fin ca un vis mătăsos.Colorăm puţin mugurii de pin la tigaie (atenţie… se ard destul de repede!) şi îi adăugăm în supă, împreună cu gorgonzola (cam 150 gr.). Mixăm totul frumos cu blenderul şi, pentru extrafineţe, strecurăm, înainte de servire, prin sita fină.
Servim cu o atingere de ulei extravirgin pe deasupra. Eu am încercat şi servirea alături de brânză şi mere. Poftă maximă…
Şi să nu vă miraţi dacă a doua zi veţi avea obrajii mai roşii.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
