Aveam vreo șaisprezece ani. Eram la vârsta aceea critică, prea mare să mă mai joc în fața blocului și prea mică să merg cu un băiat la cinema, numai bună de stat în casă. Mă simțeam ca într-o colivie, în apartamentul părinților mei de la etajul trei. Aveam voie, dacă eram cuminte, să mă joc o jumătate de oră în fața blocului. Deși părinții nu erau acasă, eu scriam conștiincioasă un bilețel:
„Săru’mâna!
Am plecat la joacă, ora 15,30”
Coboram în viteză cele trei etaje, deși blocul avea două lifturi pe fiecare scară, mi se păreau prețioase și acele câteva secunde. Jos mă așteptau băieții și campionatele de tenis de picior. Eram super-tare. Veneau și din nordul orașului să se dueleze cu mine. Aș fi fost și mai competitivă dacă nu ar fi trebuit să stau mereu cu ochii pe ceas. La fiecare jumătate de oră, urcăm scările din trei în trei, în mare viteză, distrugeam biletul și scriam unul nou cu ora actuală (așa învață sau este constrâns un copil să mintă!).
Tată se uita cam sceptic la mine, când mă surprindea toată ciufulită, plină de praf, transpirată, după doar 10 minute de la scrierea ultimului bilețel. Mă întreba în treacăt, la lift :
– Cu cât conduceai ?
– 20 la 7 ziceam, neștiind să mint foarte bine.
– I-auzi, se minuna tata ironic. În zece minute, 20 de puncte!
Era o sâmbătă seara de vară, o vară cum numai în serile copilăriei am trăit. Tocmai schimbasem al șaptelea bilet și bătusem juma’ de cartier la tenis, când îl văd pe tată că vine spre casă. Mă gândeam:
„Ce naiba, nu putea să stea și el cu băieții la o terasă, să meargă la pescuit, să meargă la o gagică?”
Tată se uita complice la mine și-mi spune:
– Trebuie să apară și mă-ta. E ultimul episod din Dallas.
Și, pe bune, la câteva minute, mama a venit. Deși lucra schimbul doi, nu știu ce scuză, ce argument a găsit, dar fix la ora cu serialul eram toți instalați în față televizorului alb-negru. Mama, relaxată pe sofa, tata, răsturnat într-un fotoliu, eu, când pe la picioarele unuia, când pe la picioarele altuia, pe covorul moale și cald, așteptând ca o pisicuță un semn de tandrețe, pe care îl primeam mai tot timpul de la domnul Tata.
Se termină ultimul episod, destul de abrupt. Ne uităm unii la alții neplăcut surprinși. Tata, cu calmul lui englezesc, zice:
– Nevastă, fă patu’!
Mama, dezamăgită de finalul filmului și iritată de tonul autoritar al tatălui, răspunde:
– Eu? Eu sunt la serviciu, puiule, vin la miezul nopții! și se întinde mai bine pe sofa.
Tata, căscând plictisit:
– Foarte bine! Și eu sunt cu băieții la Tic-Tac (cârciuma de cartier) !
Eu țâșnesc ca o rachetă și o zbughesc pe ușă. Mama și tata, în pijamale, după mine. Amândoi într-un glas, panicați:
– Unde pleci, fato?
Eu, cu ambele mâini înfipte în butoanele lifturilor de pe etaj:
– Afară, doar n-o să stau singură-n casă?!
Am început să râdem și ne-am împrăștiat fiecare prin camerele noastre.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
