Sună alarma. Dulce și plăcut bâzâit matinal. Pentru alții. Cu o mișcare scurtă rostogolesc ceasul. E rezistent. Îl am de pe vremea căminelor. Ațipesc domol. Apoi, mă ridic brusc. Iarăși am întârziat. Cafeaua n-o mai vărs în pat, ci mai târziu, în mașină, pe pantaloni. Aceiași trei maidanezi mă latră prietenos sau nu. Fac parte din universul meu matinal. Reușesc din a treia să deschid mașina, ea mă surprinde, pornind la prima cheie. Deschid telefonul și începe iureșul. Zbârnâie mesajele, whats-ul, fb-ul și restul aplicațiilor. Azi îmi e scârbă de toți. Lehamite. Nici l*ba matinală n-am apucat s-o fac. Mi-o propun pentru pauza de masă. Așa mi-a zis mie urologul, că una pe zi face bine. Nici nu mai știu dacă ieri am făcut-o. Sigur nu dă randament la memorie.
Dar mai am un gând ce nu-mi dă pace. Puterea obișnuinței. Același căcat pe care-l mănânc zi de zi. Aceeași aromă, același gust. Genul e bine la slujbă, e bine acasă, e bine în țară, eu sunt bine, e bine, vecine, toți suntem bine. Nu mai suport. Ajung la job. Cu gânduri cu tot. Un rânjet de satisfacție îmi stă lipit pe față. Cu o mișcare scurtă de picior deschid ușa șefului. Îi citesc uimirea și spaima din priviri. De acum sunt propriul meu șef și propriul tău șef, urlu apocaliptic. Voi schimba tot, dar absolut tot. Binele va fi bine și restul va fi rest.
De undeva, din depărtare, simt priviri admirative și aud un murmur de aprobare ce crește exponențial în volum. E doar alarma ce sună de undeva de sub pat. E a cincea oară săptămâna asta. Acum chiar trebuie să-l scot pe șeful în oraș.
E bine. Totul e bine.
Guest post by Laurențiu Balintescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Povestea finalului. Pentru că și acesta are meritele lui
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
