Un tren numit Revelion

17 November 2011

Se mijește bisectul și suspectul an 2012, nu știm (încă) dacă vine sfârșitul lumii, dar sfârșitul anului cu siguranță se apropie… Unde mergem de Revelion este întrebarea formulată în multe feluri, familii, bugete, conversații, googăleli sau alte căutări febrile…O soluție inedită este Revelionul în tren, nu de nevoie, ci de plăcere!

Și nu orice fel de tren…ci chiar ultima cale ferată forestieră activă din Carpați, mocănița noastră molcomă, care își croiește drum cu aburi prin Valea Vaserului, de la Vișeul de Sus până la Novăț ori Paltin, cum o vrea vremea d’afar’.

Plecarea e pe 31 decembrie, la ora 19.00, din gara forestieră a Vișeului, unde biletul de tren e musai compostat c-o palincă de bun-venit și-o slană de omenit drumeții.

Mesenii-călători sunt găzduiți în trenul-hotel Carpatia Express, unde-i masă bogată și loc de hodină, iar pe drum alaiul se oprește pentru un foc de tabără și-un dans aprig, ca-n Maramu’.


Pe calea ce’ de fier se merge-ncetinel, să nu se tulbure vinul și să nu se sparie musafirii, așa că pe la patru de dimineață se-ntoarce trinu-n Vișeu, cum bine se vede că scrie și-aici.

Poftiți de-urcați în vagoane! Următoarea stație… 2012, coborârea cu dreptu’-i musai!



Citiţi şi

Ziua Internaţională a Iei sărbătorită la Sibiu

Punctul de strajă al copilăriei

Femeie-tren, haltă, stație sau nod de cale ferată?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro