Să vorbești despre Liviu Antonesei e ca și cum ai vrea să treci un tsunami printr-un ciur. Că scrie poezie, ok. Eseistică și critică literară, ok. Proză, iar ok. Că e profesor universitar și fost politician- dar câți nu sunt? Că este un intelectual căruia îi pasă de țara asta amărâtă, ok. Că a a avut curaj ca fost dizident, când alții se scăpau în pantaloni, tot ok. De unde să-l iei ca să respecți adevărul faptic, păstrând dreapta măsură? E ca mercurul, cu traiectorie imprevizibilă, alunecos, dar totdeauna la nivelul excelenței. Antologia de poezii Un taur în vitrina de piatră, publicată la împlinirea a 60 de ani, este un punct valid de plecare.
Omul Antonesei dă peste cap literatul cu același nume, care are alură de dur. Sau, poate, restabilește echilibrul exact, cine știe?! Dacă mă așteptam, înainte de a-l cunoaște, ca Antonesei să fie un ciufut cu nasul la 10 metri, și așa mă așteptam după experiențele nu puține cu alți literați români valoroși, rotund de sine precum aerul într-o minge, realitatea a sărit de pe fix orizontul de așteptare, autorul ieșean fiind un tip absolut natural, fără fasoane, relativ simplu de decopertat în canonul prieteniei cu care m-a gratulat, firesc. Nu ține să pozeze, nu vrea să dea neapărat favorabil în fața interlocutorului, se rezumă să fie cum e, în urcușurile și coborâșurile firescului, conștientizându-le prin prisma unei inteligențe permanent în alertă și scăpărătoare. Vârsta biologică nu-i corespunde cu nonconformismul structural, de unde n-ar fi nepotrivit să ia lecții tinerii, ciopor conformiști, bătrâni înainte de vreme.
Egal cu sine, poetul este unul al firescului: „În patria mea în care unii au pâinea/ și alții cuțitul și un inoxidabil/ lanț de interese îi leagă pe unii de/ ceilalți,/ în patria mea strălucitoare și tristă,/ eu sunt un corb bătrân, fără aripi,/ un paria însemnat cu stea albă în frunte,/ un recipient fără fund în care-și vomită –/ cu toții – fierea și neputința și ura./ Și pentru că în patria mea de nimic/ nu-mi e teamă/ și pentru că în patria mea nimic nu mi/ se poate întâmpla în afara iubirii/ mele disperate pentru Maria,/ sunt cuprins subit de o stranie bucurie,/ de o fericire fără margini a gândului inimii mele, de un extaz infinit/ ca o moarte de aur și sânge. Ca o lumină/ a cărnii./Drept care, în patria mea de gânduri ucise,/de vinovate tăceri, de umile elanuri interioare,/ eu răspund și semnez propriu:/ Liviu Antonesei”.(Antonevroze sau Păcatele capitale).
Dimensiunea socială- protestul, dragostea, moartea, problemele filosofice – marile teme ale literaturii se contopesc fără hurducături în poemele lui Antonesei, în tonuri grave, deși au texturi diferite, mai ample, scurte, cu tăietură brutală ori molcomă, chiar și cu rimă. Câteva poezii deocheate, care amintesc de ce scrie în prezent Emil Brumaru, dezinvolt, amplifică prin contrast sobrietatea celorlalte. Eșantion: „Pasul tău pe străzi înguste/ Face flamure din fuste/ Curul tău, puțin mai sus,/ Mă lasă pe gânduri dus./ Curul tău și grota ta/ De mine-s alăturea!” (Cântecel de plimbare).
Încadrabil biografic în generația 80, Antonesei nu se înghesuie în canonul literaturii congenerilor. Structural romantic, filtrat prin avatarurile modernismului, își cenzurează în mică măsură patetismul prin ironie, dar nu se rușinează cu el, ca alți scriitori, de crezi că-i o boală venerică. Nu face un fetiș din actul scrisului. Așa e, așa-i de luat, nu se schimbă de dragul modelor. “Dumnezeule, frumos poate fi câteodată ecoul!”, afirmă și este credibil. Are așii în mânecă pe teritoriul poeziei de dragoste, după părerea mea.
Antologia Un taur în vitrina de piatră, scoasă la editura Adenium în 2013, cuprinde toate poeziile scrise în 35 de ani de Antonesei, din 1977 până în 2012- volumele Căutarea căutării (1990), Apariţia Eonei şi celelalte poeme de dragoste (1999), Psaumes (2004), Dispariţia şi eternitatea Eonei (2006) şi Poveşti filosofice cretane şi alte poezii (2012). Nu e de așezat în bibliotecă unde nu ajungi să ștergi praful. Un om adevărat, un poet adevărat.
Citiţi şi
Cu ironie, fără filtre – Triangle of Sadness
Ana, Caiafa și dereticarea păcatului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
