Octombrie. La semafor, un vânt jilav aduce miros de crizanteme și mă pomenesc invocând ploaia. Ploaia aia plumburie, rece, care îmi șfichiuiește pielea, doar-doar va domoli suferința din suflet…
Cu fiecare nouă palmă încasată de la viață, mă afund mai adânc în pasiunea sălbatică pentru tine.
Te-am așteptat zilele astea, cu înfrigurare, implorând Cerului sau mai degrabă Iadului (de ce nu, doar îi sunt chiriașă de 20 de ani?) să facă o minune și să-mi apari în viață, în cale.
Știam, desigur, că nu vei veni, asta e povestea întreagă a vieții mele, un morman de refuzuri din partea sorții. Ce ți-aș fi spus? Poate totul, dar nu cu vorbe, cât cu ochii arzând, cu buzele suspinând, cu trupul fremătând… Poate nimic, blocată, încă o dată, de emoția puternică pe care mi-o trezești prin simpla ta prezență, încremenită de teamă că-mi vei ghici, într-o clipă, sufletul…
M-ai întreba, poate, de ce te vreau, de ce cer, de ce te caut, de ce te chem, iar eu ți-aș răspunde simplu: dar oare, nu este pe lume lăsat, ca oamenii să respire, pentru a trăi? Ei, iată-ți răspunsul, biată, jalnică mărturisire; nimic măreț aici, nimic de ținut minte…
Supraviețuiesc zilnic numai cu firimiturile alea zgârcite, pe care am apucat să le fur din clipele când te-am avut în preajmă.
Pe aleile parcului coboară iar seara, iar oamenii au parcă, în lumina apusului, statura ta, ochii… mă scutur, înfiorată de mirosul frunzelor uscate; acum sunt iarăși ea, copila cu plete castanii, copila aia serioasă, tăcută, chinuită de suferințe lăuntrice, cât nu pot duce umerii firavi și trupul subțire.
Da, e bine că nu vii, căci altfel aș comite poate egoismul suprem, încercând să te am… Tu ai ochii blânzi, trebuie că e așa, iar atunci aș fi o vinovată îngrozitoare, atrăgându-te în tenebrele ființei mele. Nu face să plătești, pentru o pasiune ca asta, chiar absoluta, un preț atât de mare. Și-apoi, sunt ei, nevinovații… pornesc deci și la noapte, în calvarul existenței mele.
Îmi iau tovarăși doar sticla aia de vin roșu, sec, rujul și muzica; voi scrijeli poate schițe, pe care le voi ascunde ca pe-un secret vinovat, într-o nevoie disperata de purificare, încercând să mă vindec de viață, de mine…
Guest post by Medeea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
