„Fugă de cal vioi mi-a fost viaţa.”
Samuel Rosenstock (Tristan Tzara) s-a născut în 16 aprilie 1896, la Moinești, petrecându-se din viață în 25 decembrie 1963 la Paris, după ce stătuse în capitala Franței mai mult de jumătate din viață. El este însă scriitorul care a reconfigurat, în primele decenii ale veacului trecut, întreaga mișcare literară a Occidentului, fiind întemeietorul uneia dintre cele mai radicale dintre curentele avangardiste, dadaismul, lansat la Zürich în februarie 1916, împreună cu un grup de scriitori și artiști nonconformiști, autointitulați Cabaretul „Voltaire”. Inegalabil, inconfundabil, imortal prin urmare. Genul de talent sclipitor care se naște din confruntarea cu o societate mărginită și lipsită de valori, incapabilă să accepte superioritatea în ordinea ei morală și spirituală cea mai înaltă. Pornit să cucerească lumea, devenit în anii 1920 una dintre cele mai în vogă personalități ale boemei pariziene. pregătit să scrie „pentru a descoperi oameni”, ajunge să nutrească pentru ei o amară mizantropie: Și, într-adevăr, am descoperit oameni, dar care m-au dezamăgit într-atât, încât această rațiune a dispărut în întregime, ca bruma, din cadrul vizual, din preocupările mele. Faptul însuși că obiectul decepției mele este și astăzi de o manieră pe care o cred relativ cea mai demnă de atenție, nu face decât să crească tristețea mea. Mi-am dat seama, în sfârșit, că ceilalți scriau dacă nu pentru a urca, socialmente vorbind, cel puțin pentru a-și face un depozit în banca relațiilor lor, care într-o zi le va deschide ușile unei Academii de care prea puțin mi-a păsat. Continui să scriu pentru mine, chiar pentru moment și, negăsind alți oameni, mă caut mereu, spune într-un interviu din 1908, în revista Literatura.
Sursă foto: blogOGO.md
Pentru el, Arta, singură, e valoarea absolută: „Arta e în prezent singura construcție împlinită în sine, despre care nu mai este nimic de spus, într-atât este ea bogăție, vitalitate, sens, înțelepciune. Să înțelegi, să vezi. Să descrii o floare: relativă poezie mai mult sau mai puțin floare de hârtie…” Mereu împotriva curentului, împotriva modei efemere, declarând tranșant: Din principiu sunt împotriva principiilor, mereu autocritic: Eram mefient, neîncrezător, posomorât, bănuitor, taciturn, văzut de ceilalți, în schimb, cu totul altfel, drept „un adevărat dada, convins, iluminat, absurd şi inconștient”… Fascinant prin gândirea lui alambicată până la granițele absurdului, bazată pe analogiile ascunse spiritelor sufocate de proza cotidianului, acei artiști lipsiți de savoarea inefabilului sens al cuvintelor mascate în spatele unor asocieri de litere și semne.
Cea mai interesantă creație a sa, în afară de Cele șapte manifeste ale dadaismului este cu siguranță „Omul aproximativ”, publicat în 1931, integrând nouă ample secvențe lirice ce acoperă spațiul dintre momentul de plenară afirmare a mișcării dadaiste și reconcilierea cu grupul suprarealist parizian condus de André Breton. Am ales un fragment care ilustrează modul în care Tzara concepe articularea creației literare din substanța unei realități particulare, ale cărei fragmente compun ad hoc, asemenea unei jucării de construcție care se poate modela în mai multe variante în funcție de imaginație, imaginea palimpsest a vieții, în ceea ce are ea mai firesc, mai apropiat structurii umane definibilă prin varietate în unitate, adică dada… Un joc al limbajului cu piesele descompuse și așezate sub lupa unei lucidități reci ca o lamă de cuțit, în care, nu de puține ori, sclipește înțelegerea profundă a dramei inepuizabile a ființei umane, condamnată la o iremediabilă relativitate. De aici această viziune inedită a ”omului aproximativ”, care încearcă fără sorți de izbândă să-și găsească stabilitatea într-o mare agitată a inegalităților din care soarta îi alcătuiește sordida matrice existențială din care visul sau speranța lipsesc cu desăvârșire. La limita unei melancolii bine mascate într-un discurs liric opacizant, lipsit de orice tentație a expresivității, Tzara găsește resurse poetice acolo unde orice urmă de poezie dispare în contururile brute ale realului.
Omul aproximativ (II, fragment)
om aproximativ ca mine ca tine cititorule ca şi ceilalţi
morman de cărnuri zgomotoase şi de ecouri de conştiinţă
întreg în singura bucată de voinţă numele tău
putând fi transportat şi asimilat şlefuit de supusele mlădieri ale femeilor
felurit neînţeles după placul curenţilor care-ntreabă
om aproximativ mişcându-te în aproximările sorţii
cu-o inimă drept valiză şi-un vals drept cap
abur pe-oglinda rece-ţi împiedici singur vederea
mare şi neînsemnat printre bijuteriile de promoroacă-ale peisajului
totuşi oamenii cântă în cerc pe sub poduri
cu gura învineţită zgârcită de frig mai departe decât nimicul
om aproximativ ori magnific ori vrednic de milă
în negura neprihănitelor vârste
locuinţă ieftină cu ochii ambasadori de foc
de oricine-ntrebaţi şi-ngrijiţi în blana mângâietoare a ideilor lui
ochi care-ntineresc violenţele zeilor mlădioşi
săltând când se declanşează resorturile dentare-ale râsului
om aproximativ ca mine ca tine cititorule
tu ţii în mâini ca şi cum ai vrea să arunci un bulgăr
cifră luminoasă capul tău plin de poezie
(traducere de Ion Pop)
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Brâncuși, acum 100 de ani, la Festivalul Dada
Brâncuși își părăsea repede femeile, dar nu le uita niciodată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
