Tot mai des văd cum lumea se ceartă şi luptă pentru jumătăţi de măsură. Gramajul contează, este esenţial să-ţi funcţioneze bine cântarul. Pentru că, nu-i aşa, toţi avem propriul cântar, că-l folosim sau nu este o altă problemă, dar de cântar, clar, nu ducem lipsă.
Ne uităm la magazinul de pâine cum unul cumpără ca apucatul zece franzele, vedem că este gras şi că abia se mai mişcă, cântărim, analizăm şi măcar în gând spunem că este un nenorocit pe care nu-l mai satură Dumnezeu de pâine, pe el şi pe toată familia lui.
El înghesuie pâinea în două, trei sacoşe şi pleacă…
Mai întâi, trece pe la bătrâna de la etajul unu şi lasă acolo o franzelă. Bătrâna este bolnavă şi nu a mai ieşit din casă de mult timp. Costel este pentru ea un dar de la Dumnezeu. Pleacă de acolo şi urcă la etajul doi unde locuieşte o familie cu mulţi copii. Dacă nu ar fi fost el, ei nu ar fi mâncat pâine… Lasă acolo încă trei franzele. Urcă la patru şi acolo mai descarcă două, a fost rugat de vecinul care era ocupat să-i ia şi lui o pâine. La etajul cinci, într-o cutie de carton, stau ghemuiţi câţiva căţeluşi. Rupe în grabă o franzelă şi, într-un castronel de tablă, pune şi puţin lapte. La şase locuieşte naşa lui, sună la uşă şi mai lasă trei franzele, două pentru ea şi una pentru fata acesteia care urmează să treacă pe acolo.
Ajunge sus, la el, în apartament, cu pungile goale. Mişcare, aşa i-a recomandat medicul. Caută grăbit seringa şi obişnuit fiind, se înţeapă cu mână sigură, îşi face insulina. Are diabet, el nu are voie să mănânce pâine, dar mirosul proaspăt de franzelă îi aduce aminte de zilele în care era sănătos. Cântarul lui este unul bun, îmbină plăcutul cu utilul şi nu se opreşte să cântărească acolo unde nu-i treaba lui. Face şi el ce poate.
Tu ai plecat de la brutărie şi toată ziua ai blamat în stânga şi-n dreapta un nenorocit care nu se mai satură de pâine, afirmi cu tărie că acel exemplar, cu siguranţă, va veni şi mâine să mai cumpere zece franzele. A doua zi te duci la magazin mai mult din curiozitate, teoria ta se comfirmă şi încet, încet te transformi în deţinătorul adevărului absolut. Eşti mândru de capacitatea ta de percepţie şi plin de scârbă faţă de elementul pe care ai învăţat să-l descrii cu atâta precizie.
Într-o zi însă, ai sesizat că un instrument din bucătăria ta nu mai funcţionează corect. Da, cântarul tău de bucătărie este stricat. Dai fuga ca un disperat şi cauţi un meşter care să-ţi repare cântarul şi ajungi, până la urmă, la unicul meşter de cântare din oraşul tău. La adresa respectivă însă, lumea este în doliu, la adresa asta toată lumea plânge şi povesteşte cât de bun era răposatul meşter de cântare. Rămâi uluit şi vezi cum pe uşa blocului este scos un coşciug în care zace acel om care cumpăra prea multă pâine. Boala l-a răpus. Era, totuşi, singurul om care ar fi putut să-ţi mai repare cântarul.
Te aprinzi rapid şi te gândeşti că nu ai făcut decât să-l huleşti, fără să-i dai un sfat. Poate că, dacă l-ai fi ajutat cu o vorba bună, el ar fi renunţat la atâta pâine şi acum ar fi avut cine să-ţi repare cântarul…
Printre oamenii supăraţi, cineva plânge mai tare, se aude clar un tânguit… cine ne mai cumpără nouă pâine?? – era mama copiilor; din altă parte se aude şi vocea unei bătrâne care întreba disperată, de mine cine mai are grijă?? Percepţia ta se lasă uşor, uşor modelată de realitate. Cu un ultim efort, meşterul a reuşit să-ţi repare şi ţie cântarul…
Guest post by Note Politicoase
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cel mai prost sfat din nutriție
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
