E vineri seara. Stau liniștită în canapea și privesc ecranul televizorului, dar nu aud și nici nu văd nimic. Dacă mă întrebi repede la ce post tv m-am oprit, n-am habar. Nu contează. O stare de oboseală amestecată cu plictiseală amenință să mă copleșească și iată-mă cum îmi fac curaj și mă duc după telefonul mobil.
Deschid prima rețea de socializare care îmi apare pe ecran. Caut evenimente live. Caut piese de teatru, caut concerte, caut workshop-uri, dar nimic nu mă mulțumește.
Îmi pot permite ca măcar o dată pe lună să ies undeva. Îmi permit să plătesc biletul, dar unde să merg?
Aaa, știu, caut mai bine o vacanță, un city break, poate găsesc o ofertă de nerefuzat.
Caut ceva, nici nu știu ce, fiindcă multitudinea de activități afișate nu mă mulțumește! La naiba, am bani, dar nu am unde să mă duc! M-a cuprins o stare de neliniște. Sunt nemulțumită. Hmm.. ce să fac?
Foto: Norman Jean Roy
Trag repede un hanorac pe mine și dau fuga jos la magazinul din colț. Ajung. Intru. Mă plimb printre rafturi. Știu, îmi fac repede o salată cu semințe cum îmi place mie. Iau un kilogram de roșii și unul de castraveți… și un kilogram de… Dar nu asta vreau! Dar ce vreau? Nu găsesc ceea ce caut. Vânzătoarea deja mă privește insistent.
– Cu ce vă pot ajuta? Ce doriți să cumpărați?
Ce să-i răspund? Că nici eu nu știu. Bâigui două cuvinte și mă îndrept spre casa de marcat cu zâmbetul pe buze.
– Dați-mi, vă rog, un kilogram de bucurie!
Vânzătoarea râde, râd și eu și amândouă ne dăm seama de tristețea din spatele cererii mele. E amabilă și cu ochii îmi arată o tabletă de ciocolată neagră și o băutură carbogazoasă.
– Asta e tot ce pot să vă ofer!
Am două boabe de rouă în ochi. Plătesc cei 8 lei pentru ciocolată și mă grăbesc să ajung acasă.
Peste alte două zile, îmi cumpăr bilet la un spectacol la Sala Palatului. 200 de lei. Sper să merite și să primesc mai multe kilograme de emoție decât am primit vineri seara. :))
Păcat! Căutăm în exterior ceea ce de fapt ar trebui să sădim în interior!
La magazinul din colț nu se vinde nici iubire, nici bucurie, nici blândețe, nici măcar tristețe… Nu se vând, pentru că ele, emoțiile, sunt deja la noi. Noi le dăm viață și tot noi alegem să le hrănim.
Guest post by Florentina Dumitru
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
