Cu John Gray despre Marte şi Venus într-ale iubirii
(partea a II-a a interviului cu John Gray, autorul cărţii Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus; prima parte, aici)
Deşi principiile pe care se fundamentează relaţia bărbat-femeie nu s-au schimbat poate de la facerea lumii încoace, relaţia de iubire care formează un cuplu a suferit schimbări dramatice în epoca postmodernă. John Gray, autorul cărţii devenită celebră „Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus” cu care am stat de vorbă consideră că relaţia femeie-bărbat a suferit modificări radicale şi, de la publicarea cărţii sale încoace, că generaţia de adolescenţi de azi e mai confuză şi mai lipsită de modele poate ca oricând, că e de datoria sa să spună aceste lucruri. Poate tradiţionalist în afirmaţii, John Gray crede însă că viaţa, natura este despre biologie, iar biologia este obligatoriu, despre gen, despre această polaritate a sexelor, sau, cum ar fi spus strămoşii africani ai scriitoarei şi militantei Ayaan Hirsli-Ali: „Dacă te-ai născut femeie, trăieşte ca o femeie!”.
– Am scris cartea la care vă raportaţi în urmă cu 24 de ani. Relaţiile s-au schimbat dramatic de atunci, chiar dacă principiile despre care vorbeam în carte au rămas valabile. Dar relaţiile dintre femeie şi bărbat sunt mai confuze acum şi am continuat să scriu despre asta.
– Ce s-a întâmplat de atunci încoace în viziunea dvs?
– Femeile au devenit mai masculine, bărbaţii s-au efeminat. E vital să recunoşti ce înseamnă masculinitatea şi ce înseamnă feminitatea. Când bărbaţii nu înţeleg feminitatea, femeile sunt nefericite. Când femeile nu înţeleg cum să scoată la suprafaţă masculinitatea unui bărbat, bărbaţii sunt nefericiţi. Un mare pas înainte este dat de simpla recunoaştere a teribilei inversări a rolurilor pe care societatea de azi o trăieşte.
– Ce mai înseamnă „a iubi”, astăzi?
– Dacă te uiţi la generaţia Y doar la suprafaţă, această generaţie e o adunătură de tipi care încearcă să mulţumească femeile şi devin feminizaţi, în timp ce adunătura de femei încearcă să devină bărbaţi pentru că nu mai au încredere că se pot baza pe bărbaţi. Ce rezultă de aici e extrem! O inversare a rolurilor extremă în generaţia tânără. De aici, vezi tot mai puţini oameni interesaţi să creeze o familie, oameni care, după ce ajungă să trăiască puţin împreună, rapid îşi pierd atracţia unul pentru celălalt şi fug în braţele unui alt partener. Nu mai au încredere că scânteia atracţiei, a pasiunii poate să dureze pentru că pur şi simplu nu asta este experienţa lor. Şi asta pentru că nu înţeleg cât de dezechilibraţi sunt ca oameni, şi nici nu mai vor să accepte să vadă că între bărbat şi femeie există diferenţe clare. Vor spune că femeile şi bărbaţii sunt toţi la fel şi atunci ce nevoie mai e să cauţi diferenţele şi că aceste diferenţe sunt doar o construcţie a societăţii, o prostie. Universităţile adeseori predau asta, anume că diferenţele de gen sunt o invenţie a societăţii. Cu siguranţă, rolurile genurilor au fost inventate de societate, dar biologia întreagă, natura în care trăim este despre gen. Ori atunci când nu respecţi biologia, ajungi să îţi pierzi abilitatea de a experimenta polaritatea de gen: masculinitatea atrasă de feminitate şi feminitatea atrasă de masculinitate. În acest simţ al atracţiei, noi, oamenii, învăţăm să susţinem şi să existăm într-o relaţie. Dacă nu o facem, pasiunea dispare, interesul pentru celălalt dispare şi el, bărbaţii se efeminează, femeile devin bărbătoase.
Drept urmare, relaţiile se vor tensiona, partenerii vor avea certuri mai dese, vor fi mai deconectaţi, neînţelegerile îi vor conduce pe parteneri la neîmplinire, iar rezultatul va fi separarea. Aceasta a devenit criza majoră a lumii în care trăim, crede John Gray.
– Vezi tot mai mulţi bărbaţi din ce în ce mai puţin interesaţi să formeze o familie, mai nemotivaţi să ducă lucrurile la bun sfârşit. Vezi tot mai multe femei gata să treacă la acţiune şi adeseori întrebându-se de ce bărbaţii nu le vor. Aceste femei nu înţeleg de ce bărbaţii nu mai sunt suficient de buni pentru ele, pentru că atunci când o femeie nu e împlinită ca femeie, nimic pe lume nu e destul de bun. Fericirea ei vine din ea însăşi, succesul ei vine din latura ei masculină. Femeile acestea ar trebui să înţeleagă că fericirea vine de la feminitate. Când ele neagă feminitatea, nu mai rămâne niciun spaţiu în care ele să-şi poată împlini nevoia de conştientizare a feminităţii lor, în care să-şi dezvolte feminitatea, în care să încapă şi să facă loc unui bărbat care să fie acolo să le susţină, sau la care să apeleze ca să se bucure de feminitatea lor. Ca să facă toate acestea e nevoie de o relaţie. Dacă femeia nu apelează la bărbat sau nu ştie cum să facă asta, devine şi mai masculinizată şi, pentru că feminitatea ei e neîmplinită, nimic pe lume din ce face un bărbat nu va fi suficient de bun pentru ea atunci când ajunge să-l cunoască. Va vrea să plece.
– Iubirea , încotro? Mai au femeile şi bărbaţii un viitor comun într-o lume în care relaţia dintre ei pare mai fără sens ca niciodată, în care e tot mai greu să găseşti un partener, să rămâi alături de el/ea?
– Ei bine, în întrebarea asta ai descris viitorul perfect. Uite, de aia călătoresc în jurul lumii, vorbind şi scriind. Oamenii care au citit cărţile mele s-au trezit şi caută soluţii la problema asta. Când s-au pus pe treabă, în multe cazuri, au reuşit să construiască şi să întreţină relaţii durabile şi pline de iubire. Deseori oamenii nu sunt motivaţi să caute răspunsurile până când văd că tot ce ştiau ei nu funcţionează. In extenso, generaţia tânără se revoltă împotriva rolului tradiţional masculin şi feminin pentru că le consideră prea limitative. De aceea, eu încerc să-i conştientizez pe toţi că nu e vorba despre faptul că femeia poate avea doar atribuţiile legate de feminitatea ei, iar bărbatul doar atribuţii legate de masculinitatea lui. Noi trebuie doar să ne regăsim echilibrul între aceste roluri. Mulţi consideră că am un mesaj extrem de tradiţionalist. Dar dacă te uiţi mai bine, fundamentele mesajului meu spun un lucru vechi de când lumea, simplu: bărbaţii şi femeile sunt diferiţi. Avem nevoie să învăţăm noi căi de a interacţiona, ca femeile să îşi poată exprima şi latura masculină (n.a. să aibă parte de succes, acţiune etc), dar şi latura lor feminină, iar bărbaţii să-şi exprime şi ei ambele laturi ale personalităţii lor. În practică, asta înseamnă să găsim echilibrul între a încerca să facem bani, în egală măsură în care latura noastră feminină să înveţe să fie fericită, să iubească, să fie pasională, să se bucure de viaţă, să învăţăm să ne simţim bine cu noi înşine, să fim sănătoşi, în loc să vedem femei care sacrifică toate astea şi fug să muncească în minele de cărbuni doar pentru a lua locul de muncă ce a aparţinut de secole bărbaţilor.
– Banii nu aduc fericirea, sau femeia la cratiţă, bărbatul în societate…?
– Să sacrifici fericirea ca să faci destui bani ca să supravieţuieşti şi să-ţi susţii familia, în timp ce femeia ar trebui să rămână strict închisă în casă să vadă de gospodărie şi copii, e cu siguranţă mult prea limitativ. Femeile ar trebui să fie mai independente, clar, dar dacă se află în relaţii abuzive, ar trebui să iasă din ele. Femeile au fost victime (n.a. ale societăţii, mentalităţilor, regulilor sociale etc) şi ştii, oamenii de nimic nu se schimbă. Deschiderea de acum oferă oportunităţi nelimitate pentru a construi o iubire durabilă, pentru o lume mai plină de pace şi mai iubitoare.
– Şi totuşi, ceea ce vedem e doar confuzie, sau, ca să fim mai precişi, haos.
– Trecem printr-o tranziţie care este haosul dinaintea trecerii la un alt nivel, recunoscând că ceea ce facem nu funcţionează. Credem că e mai bine decât înainte, dar ceea ce facem nu funcţionează defel, deci ce funcţionează atunci? Eu cred că a integra noul cu vechiul, a onora şi valorifica ceea ce a fost înţelept în trecut, dar adaptând acea înţelepciune la nou, la noile puncte de vedere, în felul acesta vom putea avea o viaţă mai bună.
Pe Lacrima o găsiți cu totul, aici.
Citiţi şi
Despre idealism și bunele, dar nepracticele lui intenții
Într-o parcare, dintr-o privire știi cine conduce mașina
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
