Azi mi s-a întâmplat un lucru neobișnuit. Am intrat într-o bancă, în centru. Am mers spre un automat de plăți și lângă mine a apărut o fetiță. A ridicat privirea spre mine și m-a întrebat: „îmi cumperi, te rog, o carte?” Am rămas înmărmurită. Am privit-o. Șapte-opt ani (aș fi zis inițial), îmbrăcată curat, slăbuță, ochi mari iviți de sub căculiță.
Am crezut că n-am auzit bine. O fi o nouă tehnică a cerșetorilor. Să-ți spună că vor să-și cumpere cărți, ca să le dai bani. O știam pe aia cu „mi-e foame”. Am marșat la ea de multe ori. Uneori, am crezut că mâncarea aia chiar e a copilului. Până când odată am văzut o bătrână luându-i copilului mâncarea din mână și îndesând-o într-o plasă.
Mă știu victimă foarte ușoară la șmecheriile astea. Nu știu să refuz. Mai ales un copil. Totuși am întrebat: „ce carte vrei?” „Un dicționar pentru școală”. „Ok, am zis, e o librărie chiar aici, alături. Mergi și caută cartea de care ai nevoie. Când termin ce fac aici, vin și ți-o cumpăr”. „Dar știu ce carte vreau. Am găsit-o. Dar costă 12,50 lei. Și nu am”. Rămân și mai înmărmurită. Eram convinsă că doar vrea să-i dau bani. Iar când o să-i spun că merg să-i cumpăr cartea, o să bată în retragere. Copilul mă privește cu ochi mari, cu seriozitate. „Ok, așteaptă atunci să termin ce fac aici și mergem împreună”. Mă așteaptă cuminte. O întreb în ce clasă e. „A 4-a”. „Unde? „La școala Ioan Slavici”.
Îmi termin treaba, ieșim împreună din bancă și mergem în librărie. Sunt convinsă că o să-mi spună acum: „mai bine dă-mi banii”, sau „nu mai găsesc cartea, o s-o iau din altă parte”, sau o să bântuie aiurea prin librărie, încercând să inventeze ceva. Intrăm și copilul merge direct la unul din rafturi, cu siguranță, ridică mâna și-mi arată o carte galbenă, de pe vârful unui raft: „aia”. O iau și citesc cu surprindere: „Dicționar explicativ școlar”. Întorc cartea: 12.50 lei. Fetița mă privește cu ochi mari, așteptând. Mergem la casă, plătesc, îi dau cartea. Mulțumește. Încă mi se pare ireal ce se întâmplă. Aștept să văd unde-i păcăleala.
Ieșim din librărie. Eu plec spre mașina mea, fetița o ia pe Bulevard, spre Teatru, cu cartea în mână, citind. Aștept să mă strige, să-mi spună: „nu-mi dai și niște bani”. Nimic. Merge cu pas vesel, cu cartea în palme. O urmăresc o vreme cu privirea. Nici nu întoarce capul. Apoi urc în mașină și plec, în aceeași direcție. O ajung din urmă, după vreo 2-300 de metri și o văd din spate, pe trotuar. Merge mai departe cu cartea în mână și cu ochii ațintiți în ea.
Mă simt rău pentru momentele în care am crezut că vrea să mă păcălească. În același timp, mi se pare o poveste atât de incredibilă, încât nu pot crede că s-a întâmplat aievea. Și cred că merită povestită.
Afară e vânt puternic, e frig, dar e soare. Un copil mi-a cerut bani pentru o carte. Încă sunt uimită, ușor contrariată. Dar, dintr-odată, mi se pare mult mai cald. O zi geroasă de iarnă pare o zi frumoasă de primăvară…
Guest post by Adela Cristea
Și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.