Un etern nemulţumit
Fără milă şi tipic scoţian. Adică pus pe harţă şi pe revoluţionat bucătării îmbâcsite de reţete tradiţionaliste şi bucătari ageamii în ale artei culinare puse la patru ace şi scoase în lume la cină. Aşa e Gordon la televizor. Un veritabil „Coşmar în bucătărie”. Polul opus al simpaticului Jamie Oliver.
Îl urmăresc pe Paprika, unicul post de televiziune care o convinge pe fetiţa mea de unsprezece luni că mărul cu biscuiţi merită încercat. Nu de alta, dar, pe ecran, oamenii mănâncă. Lucruri ceva mai rafinate. În spatele lor, o armată de costume albe forfotesc în bucătărie. Şi mai în spate, cu mâinile încrucişate ostentativ, e el.
Gordon Ramsey e un bucătar care l-ar băga, fără doar şi poate, în sperieţi chiar şi pe Anton Ego, sclifositul critic culinar din simpatica fantezie Pixar Ratatouille. Departe de şarmul oarecum în ton cu viaţa de familie al curentului slow food, Gordon preferă, de departe, rafinamentele marilor restaurante, inventivitatea bucătăriei internaţionale acordate, de la gust la gamă cromatică, unei ambianţe cât se poate de scrobite. La orice altceva, tună şi fulgeră, aşa cum nu ţi-ai imagina că face un bucătar de top.
Cine este, însă, Gordon Ramsay?
A Gentleman Chef
Un englez cu ghilimelele de rigoare, pasionat de arta culinară (Ok, nimic nou până aici), şcolit în Franţa, răsfăţat al lumii stelelor Michelin, versat în preparatele care au adus faima unor temple londoneze în ale gastronomiei cum sunt Claridge’s şi The Savoy Grill. De curând, la Londra, un amic mi-a povestit că şi-a făcut rezervare cu trei luni înainte pentru un prânz care să-i poarte semnătura. Amprenta gustativă. Ştaiful, în cele din urmă. De la cărţi la show-uri de televiziune, Gordon e un campion al produselor mediatice care vând imaginea unui veritabil anti-Jamie: un bucătar cârcotaş, pedant, antipatic, chiar, însă excelent cunoscător al reţetelor gata să scoată din post un călugăr budist sau să convertească la glucide orice abonat al regimurilor low fat.
O lume de gusturi
Fie că e vorba de caviar servit cu blinii şi cremă de brânză, fie de plăcinta cu carne de porc şi vită asortate cu fistic şi chutney sau de salata cu anghinare, sparanghel, mentă, mazăre şi nuci de Macadamia, pentru Gordon totul e o probă de virtuozitate în satisfacerea unui client la fel de pretenţios ca şi el, unul care-şi studiază meticulos mâncarea în farfurie şi e gata să ridice o sprânceană a fobie, alergie sau cine ştie ce altă reţinere dietetică mult înainte ca vârful furculiţei să fi parcurs distanţa care-i desparte îmbucătura de cerul gurii. Asta ca să nu mai vorbim de fabuloasele deserturi marca Gordon Ramsay: cheesecake cu vanilie, căpşune şi cremă de piper negru, panacotta cu ghimbir şi banană caramelizată sau luxurianta prăjitură cu alune şi zahăr brun, tăvălită în şampanie.
Un aventurier… aventuros
Dincolo de asumata morgă în ale bucătăriei, în imaginea lui Gordon Ramsay, cel cu tunsoare asimetrică şi zâmbet incipient, dar niciodată definit, germinează şi morbul mai mult decât comercial al aventurii. Lui Gordon Ramsay îi place adrenalina. Îi place riscul. Îi place să jongleze cu eventualitatea unui pericol, a unui eşec sau a unei investiţii nefondate. Atât că, până acum, are surprinzător de mult noroc, dacă aşa ne place să-l numim, pentru cineva care a deschis restaurante la New York, la Tokyo şi la Melbourne, după care a decis că îşi doreşte un local exclusivist în Dubai sau, şi mai bine, în Qatar (restaurantul maze Doha, recent deschis, e marea cucerire a anului 2011 pentru proprietarul său).
În plus, la capitolul management Gordon se dovedeşte a fi un tip cel puţin original. Acestea fiind spuse, ţin să adaug că, dacă treceţi prin Londra şi, mai exact, prin aeroportul Heathrow în viitorul foarte apropiat, bine ar fi să nu ocoliţi Terminalul 5 şi, eventual, să gustaţi dintr-un fel de mâncare propus de Gordon la Plane Food at Heathrow T5, un restaurant la fel de bine pus la punct ca toate celelate verigi ale lanţului Gordon Ramsay: At the London, din West Hollywood, Gordon Ramsay, de la Powerscourt, La Veranda, de la Versailles, Fortevillage, din Sardinia, Conrad sau Cerise, de la Tokyo şi lista poate continua nu chiar la nesfârşit dar, fără doar şi preţ, cel puţin încă vreo două paragrafe.
…à la carte
Ce mai e pe listă? O academie culinară, premii Bafta pentru show-urile cu Gordon ca protagonist, hoteluri boutique ataşate brand-ului culinar, picnic-uri organizate în Regent’s Park şi extravaganta idee de a da clienţilor posibilitatea să-şi rezerve o masă…în bucătărie, acolo unde se nasc preparatele aprobate de un chef arţăgos şi perfecţionist, care nu se dă în lături de la niciun experiment gastronomic.
Să mai spună cineva că bucătăria nu cunoaşte o nouă eră, cu bucătarul pe post de star, nu întotdeauna adorabil! Ba chiar, cu puţin efort, putem spune că politica lui Gordon în ale bucătăriei şi nu numai e una delicios de antipatică. Dacă prinde? Mai ceva ca Julia Child! Şi asta pentru că bucătăria lui Gordon e una a descoperirii, a senzaţiei în premieră, a surprizei cu certificat de calitate, în baza căruia călătoreşti în inima unui gust care-ţi reinventează ideea de fusion, de cuisine, de delicatesă în aşa fel încât Bon appétit devine o urare perimată pentru experienţa culinară mult mai bine prefaţată de un… Bon voyage!
Citiţi şi
O introducere în istoria gustului (concurs)
Cina Grand Chef – 1500 de dolari
Diamantele negre ale haute cuisine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
