Bluesul este singurul gen muzical în care tristețea nu-și află locul. Este doar trăire. Orice durere sau neîmplinire curge în acordurile chitarei și pianului spre vidul care separă beatitudinea de durere, părăsind-o pe cea din urmă. Un blues bun merge cu o femeie bună. În acest caz o femeie bună nu înseamnă un suflet care te înțelege și te adoptă, care te iartă de orice păcat și îți este fidelă urmându-te până și-n iad. Nu este nici femeia ruptă din coperțile revistelor glosy sau coborâte de pe podiumul vreunui concurs de frumusețe. Nu este nici perfecțiunea. O femeie bună este aceea care inspiră și expiră bluesul. Nuditatea ei are sclipirile cobaltului unui grup statuar, iar trupu-i emană aroma coniacului vechi și parfumul unei țigări de foi înmuiate în cireșe. Nu-ți vorbește niciodată despre iubire și nici nu se mulțumește a ți-o arăta, ea ți se zvârcolește în brațe împărtășind-o. Se luptă cu demonii multiplelor orgasme și-ți curge prin vene. Îți absoarbe sangvinitatea și viul din buze, te stoarce de orice iluzie a rațiunii. Ea nu-ți va spune “trăiește! trăiește! trăiește!”, e mai mult decât simplu să o facă.
Spiritul ei te va încolăci precum un șarpe și dacă nu scapi din strânsoare, implicându-te, ea va ști să devină în acele momente amantul care tu nu vei putea fi niciodată. Ea nu are vreodată nevoie să ierte pentru că tu oricât vei păcătui, nu i-ai greșit suficient. Pentru ea poți fi zeu sau păgân, Sahară sau Siberie, arșiță sau lacrimi, totul sau nimic. Ea poate iubi cum doar poeții o știu face în poeme și te va arde inchizitoriu până la eradicare. Nouă ne rămâne doar alegerea; să murim striviți sub alintul unui blues bun sau să ne ratăm definitiv. Cum moartea este o certitudine nicidecum o opțiune, alegerea mea este să cedez sublimului.
Citiţi şi
Scrisoare către Svetlana Aleksievici
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
