Încărcat de premii la festivaluri, bine plasat în cursa pentru premiile Oscar, noul film al lui Yorgos Lanthimos, Poor Things, este o variațiune pe tema monstrului Frankenstein. Această nouă peliculă poate înspăimânta la propriu unii spectatori prin cinism și prin unele scene mai puțin agreabile. Născocit în 1816 de romanciera britanică Mary Shelley, pe atunci în vârstă de 19 ani, mitul lui Frankenstein a văzut de atunci sute de adaptări transpuse în cărți, benzi desenate, seriale sau filme. Bunăoară, versiunea din 2023, oferită de sulfurosul regizor grec este o digresiune cinică care încearcă să zguduie spectatorul, ba chiar să-l îngrozească pe alocuri. Această variațiune cinică pe o temă bine-cunoscută îi va încânta pe fanii lui Yorgos Lanthimos, căruia îi datorăm fabulosul The Favourite/„Favorita”, dar și alte filmele care știu să zguduie publicul, precum The Lobster /„Homarul” . Recenta peliculă înfățișează călătoria filosofică a unei femei, Bella (Emma Stone), născută dintr-o experiență asemănătoare lui Frankenstein – corpul ei de adult conține de fapt creierul unui copil.
Povestea începe când un medic afectat fizic de existență și puțin cam tulburat, doctorul Godwin (Willem Dafoe, într-una dintre experiențele artistice răvășitoare în care este specialist), dornic de experimente științifice extreme, readuce la viață o tânără sinucigașă pe care o ‘peticește’. Bella Baxter este o tânără adusă la viață de genialul și neortodoxul doctor Godwin Baxter. Printr-o manipulare genetică dubioasă, creatura renaște în corpul unei femei de 30 de ani, dar având mintea unui bebeluș. Ideea este incitantă pe hârtie, dar exteriorul suprarealist al decorurilor străbătute de „creatură” reduce discrepanța indusă de abaterile sale și candoarea ei haotică: un corp potențial burlesc, Bella practic nu perturbă nimic pentru că lumea din jurul ei este deja distorsionată de fotografii mari de ochi de pește și tabele digitale fantasmagorice. Și, de fapt, trecătorii și personajele secundare contemplă adesea cu indiferență comportamentul său bizar. S-ar putea obiecta că acest înveliș transcrie înfățișarea atipică a tinerei, ai cărei ochi mari, mari, sunt în căutarea celei mai mici curiozități sau ciudățenii. Această ipoteză este însă spulberată de o a doua capcană a filmului: pe măsură ce odiseea ei progresează, Bella citește, se maturizează, descoperă fațetele sufletului uman și pierde aproape complet această bruschețe copilărească care a caracterizat-o inițial. Deci, ființa evoluează rapid.
Desigur, ceea ce nu o împiedică pe Bella să se comporte inițial ca un cățeluș tânăr, nu foarte curat, înainte de a porni să-și descopere corpul și sexualitatea în compania unui avocat care o duce într-o lungă și nebună aventură peste tot. Practic, dornică să descopere lumea despre care nu știe nimic, ea fuge cu Duncan Wedderburn, un avocat iscusit și desfrânat, și pornește într-o odisee amețitoare peste continente. Noua experiență îi va permite să-și afirme libertatea într-un mod neașteptat. Insensibilă la prejudecățile vremii ei, Bella este hotărâtă să nu cedeze în privința principiilor „egalității și eliberării”. Asta înainte de a se întoarce acasă la «bunul doctor» care va putea vedea în ce măsură „experiența” sa a luat o întorsătură spectaculoasă. Intriga e țesută cu numeroase « delicatețuri » numai bune să pună pe fugă spectatorii mai puțin curajoși și dispuși să vadă o femeie cu o vârstă mentală între 12 și 15 ani, care este înnebunită și care se angajează în prostituție pentru a dovedi cât de liberă este.
Tragedia pe care Bella nu o cunoaște încă este că însăși existența ei se bazează pe sinuciderea mamei sale, care suferea – probabil – de tulburări nevrotice, și că poartă în ea durerea mamei sale. Mai târziu, ni se va dezvălui că regretata mamă s-a sinucis ca urmare a numeroaselor violențe la care a fost supusă de un soț violent. Pentru Lanthimos și scenaristul său, Tony McNamara, transferul de conștiință este un mijloc de a evoca starea de rău existențială a femininului, acest blestem al femeilor condamnate să fie persecutate, conform standardelor vremurilor, și să fie doar releul satisfacției, mulțumirii, satisfacţia « masculinului zeificat » .
Structura Bellei este în sine un gest cinematografic exemplar: încearcă cu orice preț să se emancipeze de preeminența diferiților ei « temniceri » , fie că tatăl ei spiritual, doctor Godwin Baxter, soțul ei, Max McCandless, vulgarul și volubilul ei iubit, avocatului Duncan Wedderburn sau chiar soțul ei inițial, Alfie Blessington: toți vor să o controleze, conștient sau inconștient. Este, de asemenea, un blestem de care încearcă să se elibereze de-a lungul întregului film, care ia forma unui roman de maturitate din plină epocă iluministă. Pe modelul din Candide al lui Voltaire, ea este condiționată încă din fragedă pruncie de modelul social atribuit în epocă femeii, adică e crescută într-un cadru preponderent masculin și constată inegalitățile suferite de semenele sale. Lanthimos transcrie această « trezire » aproape mistică printr-o schimbare picturală care reflectă vălul psihic al Bellei. Mai întâi, o observăm în laboratorul lui Baxter din Londra și în micul său magazin de orori, într-un alb-negru expresionist reflectând o viziune dihotomică a vieții, trecerea la culoare devine începutul unei forme de extaz pentru Bella. Apoi, avem parte de o explozie de culori pastelate himerice care ar putea fi comparată cu un filtru suprarealist, în special pe segmentele Lisabona și Alexandria, înainte de a reveni la o estetică mai de documentar, pe capitolul parizian și întoarcerea la Londra.
Emma Stone in POOR THINGS. Courtesy of Searchlight Pictures. © 2023 Searchlight Pictures All Rights Reserved.
Montajul este un soi de ecou al energiei Bellei și se adaptează la odiseea ei personală, ajutând-o să se întâlnească pe ea însăși, să se asculte, să-și desfășoare punctele forte și, mai presus de toate, să-și dezvolte propria sexualitate, departe de convenții și, de fapt, recâștigând controlul asupra corpului său, un corp care nu va înceta niciodată să fie maltratat. În centrul acestei mici bizarerii, Lanthimos o transformă pe Bella Baxter într-un soi de „profet a eliberării femeilor” și se bucură cu o plăcere molipsitoare să deconstruiască mai toate codurile sociale. Așadar, după ce s-a săturat de avocatul Duncan Wedderburn, Bella pleacă la Paris, angajându-se să folosească prostituția – unealtă asociată în general cu actul sexual care favorizează plăcerea bărbatului – ca releu pentru propria sexualitate. De asemenea, se împrietenește cu un activist din mișcarea socialistă, care o introduce în noi cercuri (politice). Bordelul devine o metaforă narativă a lumii răsturnate, sfârșitul unei hegemonii guvernate de mult doar de bărbați. Este interesant de observat că personajul lui Duncan Wedderburn (întrupat de Mark Ruffalo), acționează ca o oglindă inversă și analogică a temei persecuției femeilor, având în vedere că va ajunge într-o cămașă de forță într-un spital de psihiatrie, ros de o formă de gelozie nesănătoasă față de Bella. Povestea Bellei se derulează, practic, în era în care acțiunile medicului Charcot făceau mare vâlvă în acel veac. Aluzia este una directă pentru iadul femeilor închise anterior la Salpêtrière de doctorul Charcot.
Finalul absolut flamboiant deschide calea către o nouă utopie, în care „femininul sacru” ar fi noua dogmă. Lungmetrajul lui Lanthimos este pur și simplu prelungirea, chiar și realizarea, unui cinematograf axat mai mult ca niciodată pe angajamentul feminist (vezi Barbie) și pe noi perspective. Poor Things seamănă adesea cu o versiune a lui Barbie, Bella descoperind patriarhatul, realitatea lumii, cruzimea și toate acestea în încercarea ei de a deveni cu adevărat femeie. O fabulă feministă plină de culoare sau o mostră de misoginie strălucitoare în derivă? Depinde de fiecare spectator în parte ce alege. Totuși, rezultatul este un soi de comedie neagră al cărei atú este Emma Stone.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Yorgos Lanthimos
Scenariul: Tony McNamara după romanul lui Alasdair Gray / Poor Things: Episodes from the Early Life of Archibald McCandless M.D., Scottish Public Health Officer
Imaginea: Robbie Ryan
Montajul: Yorgos Mavropsaridis
Muzica: Jerskin Fendrix
Distribuția:
Emma Stone – Bella Baxter
Willem Dafoe – Dr Godwin Baxter
Mark Ruffalo – Duncan Wedderburn
Ramy Youssef – Max McCandles
Christopher Abbott – Alfie Blessington
Kathryn Hunter – Madame Swiney
Jerrod Carmichael – Harry Astley
Durata: 142 min.
Premiera în România: 09.02.2024
Premiera internațională: 08.09.2023
Citiţi şi
O tragedie umană în clarobscur – Nightmare Alley
Mama, marea și amarul – The Lost Daughter
Cruella, diavolița care se-mbracă în Prada
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
