Stă la masa de alături cu un grup de prieteni. Îl urmăresc cu coada ochiului, aproape fără să vreau. Trăsăturile lui fine sunt evidențiate de sprâncenele tunse și pensate cu grijă, de forma rotunjită a bărbii nerase de câteva zile, de genele nefiresc de lungi și de podoaba capilară aparent rebelă, efect obținut după multă trudă în fața oglinzii. Aproape îl invidiez… presimt că știe totul despre căderea părului, despre îngrijirea unghiilor discret lăcuite, cu pielea umflată în jurul lor de atâtea pielițe tăiate, dar și despre epilat. Îmi trag involuntar picioarele sub fustă, mi-e teamă ca, prin comparație, să nu par mai puțin feminină.
Nu cred că are mai mult de douăzeci, douăzeci și trei de ani. La o adică, într-o altă viață, mi-ar fi putut fi iubit. Sau, în alta, copil. Depinde cum privim lucrurile, însă, cu siguranță, în ambele variante ipotetice, ar fi avut de furcă cu mine.
Își face selfie-uri din diferite poziții și apoi le cere prietenilor ce-l însoțesc să decidă în care dintre poze a ieșit cel mai bine, ca pe aceea să o posteze pe rețelele de socializare.
Fata de lângă el îl privește cu drag adolescentin și, din când în când, îi mângâie protector mâna.
Scena pare desprinsă dintr-un film care, acum mulți ani, ar fi părut science-fiction. Azi, pare doar unul… altfel. Ușor nefiresc pentru unii, cât se poate de normal pentru alții. Totuși ca femeie aș prefera să nu mă cert cu bărbatul de lângă mine pentru cremele cu colagen și corectoarele anti cearcăn și nici să ne confundăm pe hol pantofii sau poșetele.
Tinerii își văd de treaba lor, iar eu mă cert în gând pentru insistență, când atenția îmi este iar atrasă spre masa lor. De data asta, din motive complet diferite. În trecere pe lângă ei, un client fără prea mult bun-simț a lovit-o destul de tare pe partenera cochetului și, în loc să-și ceară scuze, tot el a început să comenteze, pe un ton deplasat, incidentul. O întâmplare fără nicio importanță în mod normal e pe punctul să escaladeze. Frumușelul meu se ridică, merge hotărât la bărbatul cu un cap mai înalt decât el și-i cere pe un ton ferm să-și ceară scuze. Nu jignește, nu zâmbește, nu glumește și, mai ales, nu pare să-i fie frică. Odată în picioare, observ că pe sub pielea lucioasă și fără fir de păr, își au cuibul mușchi compacți. Deja tot restaurantul e cu ochii pe ei și câțiva chelneri își fac grăbiți drum către scena incidentului. Bărbatul rânjește, dă să spună ceva – probabil încă o glumă deplasată – dar se răzgândește brusc, își înghite cuvintele, mormăie niște scuze și se retrage, părăsind restaurantul fără alte discuții.
Mă întorc la masă, mulțumită că prejudecățile din capul meu nu au fost confirmate. Cât de repede m-am repezit să „observ” elemente care nu erau conforme cu standardele mele, deși, până la urmă, comportamentul lui a fost conform cu aceleași standarde. Îmi fac mea culpa, dându-mi seama că nu sunt deloc atât de tolerantă și de deschisă la minte cum îmi plăcea să cred. Încă mai am treabă cu aparențele…
Mă pregătesc să plec și eu, în timp ce, la masa de alături, lucrurile reintră în normal. Fata i-a acaparat cu totul mâna pe care i-o mângâia mai devreme, iar el continuă neperturbat să caute selfie-ul perfect.
Citiţi şi
Este rar ca bărbații să aleagă lângă ei o femeie profundă
Ceri mult, zise el. Valorez mult, răspunse ea.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
