Rămăsese cu înghețata în gând, în timp ce butona telefonul după un taxi. Sunetul aplicației îl scotea din minți pe Vlad. Era un zgomot pe care nu-l putea uita – îi amintea de refuzuri, de toate nopțile palide și reci în care era nevoit să se sugrume singur, alături de câteva pahare de vin și muzică inspirațională. Mereu primea o replică seacă de la aceste femei: „O relație nu este o prioritate pentru mine, momentan. Trebuie să-mi prioritizez agenda”. Dacă cuvântul „trebuie” însemna pentru el voință, sforțare, planuri, celălalt cuvânt, „prioritate”, îl făcea să se simtă ca o mașină. Și, cel mai grav, ca o mașină nouă, pe care nimeni nu vrea să o ia la utilizat. Era o situație cam tristă (așa gândea și el), însă nu putea cădea pradă „prioritizării”.
O plăcea prea mult și și-ar fi dorit să împlinească, nu să o prioritizeze. Nici Andreea nu era, în fond, o mașină. Poate sub vocabularul de mașinărie sofisticată se ascundea un amestec unic de femeie, un amestec potrivit pentru el. Era păcat ca, pentru câteva cuvinte, să abandoneze proiectul. Ea se gândea la înghețată. Se juca cu englezisme seci ca să-i vadă mai mult rezistența, să-i testeze anduranța alături de ea. Știa că Vlad are o problemă complexă cu formulele glossy, importate fără conținut, dar se gândea că, dacă el suportă, atunci merită osteneala. În realitate, testul real era cel al înghețatei. Nu renunțase deloc la visul ei de a fi cu bărbatul care o ghicește. Dincolo de toată mantaua de cuvinte improprii presărate cu prea multe discursuri motivaționale și articole de gen, se ascundea o făptură care nu renunțase la visul ei de a-și oferi timpul unui individ care să-i ofere înghețata preferată. S-ar fi mulțumit și cu a doua variantă, dar tare i-ar fi plăcut să ghicească el din prima. Era un joc ușor nevinovat și necesar. Andreea știa ce bărbat își dorea lângă ea. Îl creionase ca pe arabescuri, dar, între timp, învățase să prioritizeze. Vedea îl el visul ei de gelaterie sau doar spera într-un curcubeu final, fie el numai din alb și negru. Doar al ei să fie.
– Deja te enervezi, observ.
– Nu mă enervez!
– Nu prea vrea nimeni să vină să ne ia.
– Putem merge și pe jos, dacă vrei?
– Pe jos! Mi-am luat rochia asta ca să merg pe jos. Vlade, revino-ți!
– De ce nu? Pe jos, ca pietonii, ca noi toți, de altfel.
– Nu,Vlad!
– Bine! Mai așteptăm.
– Nu te mai enerva. Mi-ai sugerat să mergem în parc. Asta facem. Mergem în parc.
– Da, dar stăm pe loc acum.
– Vlad, nu vreau să-mi plimb rochița mea, pe care am aruncat niște bănuți – ai mei, bineînțeles –, prin betoane și praf. Vreau în parc.
– Și eu vreau asta.
– Să-mi plimb rochița prin parc.
– Să ne plimbăm prin parc. À propos, îți stă foarte bine.
– Puteai să renunți la acest „à propos”, doar dacă nu era chiar un à propos.
– Ce?
– Nimic! Hai să așteptăm.
– Bine! Așteptăm!
– Bine!
Puteai să spargi secundele de asfalt. Cam atâta furie înmagazinează un bărbat când așteaptă o femeie și pleacă de la premisa că vrea să o surprindă plăcut, să se bucure cu ea. Universul era potrivnic. Ea era într-o mare relaxare.
– Ce? Deja te-ai plictisit!
– Nu, draga mea.
– Deja am ajuns la draga mea!
– Tu m-ai făcut pieton mai devreme.
– Te tachinam un pic.
– Eu credeam că îmi admirai fizicul.
– N-aș exagera!
– Vine taxiul! Finally… God!
– În sfârșit!
– Hai, urcă, poate așa te înveți și tu să circuli ca oamenii.
– De ce, draga mea? Pietonii nu sunt și ei oameni?
– Sunt, dar le stă mai bine în taxi!
– va urma –
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
