George Chirilă are 14 copii cu două femei. Întâmplător sau nu, cele două femei sunt surori. George Chirilă și-a creat pe un colț de Moldovă o gospodărie cu 700 de animale, două femei și 14 copii. Copiii lui merg în excursii la mare și în străinătate. Fetițele blonde știu să mulgă oile, călăresc, băieții adolescenți învață cum să conducă o fermă, cele două surori acceptă că împart același bărbat. George Chirilă are grijă de toți cei 14 copii, plus de cele două femei. Nu a abandonat-o pe una în avantajul celeilalte, nu și-a uitat pe nicăieri copiii. Nu-și supune copiii acceselor de violență, băieții și fetele nu par deloc abuzați emoțional sau psihic. Fetele și băieții nu sunt trimiși pe aiurea să muncească, să-și poată lua de îmbrăcat sau ceva de îmbucat. Copiii lui George Chirilă gustă natura în toate formele ei, cu o libertate greu de visat între pereții unui oraș. În casă, așternuturile sunt curate, femeile lui Chirilă ar fi licențiate, dar au născut acasă. Nu au încredere în sistemul sanitar românesc. Câți dintre noi avem?
Copiii lui Chirilă nu au fost duși la biserică, să fie botezați creștinește pentru că așa face toată lumea. Copiii lui Chirilă au primit botezul în vârf de munte, în miros de floare de măr, cu oile risipite pe costișă, sub un cer limpede. Biserica ortodoxă nu e de acord. Instituția bisericească nu permite. Și ce nu mai permite instituția bisericească? Câți dintre noi au fost ajutați, când le-a fost greu, când plângeau în pumni, de instituția bisericească? Instituția civilă nu e de acord cu ce model de viață și-a ales George Chirilă. Și cu ce-i ajută pe cei 14 copii instituția civilă? Cu ce ne ajută pe noi instituțiile civile? Taxe, impozite, biruri, suntem sclavii unui sistem bolnav în care un general cu figură de intendent buhăit este însoțit, de câte ori i se năzare, de o coloană oficială. Și ce contează că mai moare câte un polițist din coloană?! Generalul nu se împiedică de așa nimicuri, nu oprește mașina neagră pentru că nu poate fi tulburat din siestă. Tu care plătești biruri statului ai dreptul la coloană oficială?
George Chirilă
George Chirilă este licențiat, dar nu vrea nimic de la stat. În toți anii, de când au apărut, pe rând, cei 14 copii, nu a ridicat alocația pentru niciunul. George Chirilă spune că nașterea fiecărui copil ar trebui să fie o sărbătoare eternă. Copiii lui Chirilă merg la școală, știu să citească, să scrie și să gândească liber. Câți dintre noi gândim liberi de prejudecăți?
În casa din munți nu au curent electric, nici calculator, nici televizor. Dacă nu au televizor nu pot să o vadă pe Liliana Levința care le face tatăl psihopat. Liliana Levința stă comod pe canapea și judecă stilul de viață al lui George Chirilă. E bigamie, poligamie, nebunie! Și Levința devine cu atât mai congestionată de furie și gâtuită de nervi, cu cât George Chirilă nu vrea să asculte de nimeni pe pământul ăsta. Mai ales de ea. Chirilă nu e căsătorit legitim cu niciuna dintre cele două femei. Tocmai pentru că i se rupe de instituțiile statului. Legea nu-l poate pedepsi pentru bigamie. Pentru că atunci i-ar pedepsi pe toți bărbații din România care au amante. Câți bărbați pot să crească 14 copii, fără să le lipsească nimic copiilor? Copiii să aibă hrană de bună calitate, bio, eco, haine curate și la timp, să meargă în excursii, să fie iubiți deopotrivă. Câți bărbați recunosc că trăiesc cu două femei? Cui face rău stilul de viață ales de George Chirilă?
Citiţi şi
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Obsesia pentru greutate: cum o depășești
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.