În sâmbăta aceea în care ne-am întâlnit la cafea, cum o făceam de obicei, nu era ea. Pur şi simplu. Plânsese şi ochii aceia albaştri ca marea erau foarte ciudaţi. Ca şi cum marea devenise agitată şi albastrul cald şi senin se transformase într-un gri învolburat. Tocmai ea, femeia debordant de veselă, care mă scotea întotdeauna din cele mai urâte stări cu glumele ei. Ştiam că urma să-mi spună ceva şi aşteptam. De obicei, spune că sunt, pentru ea, mai mult decât un psiholog. Asta, poate, pentru că încerc mereu să nu-i dau sfaturi, ci să o fac să înţeleagă cum funcţionează viaţa. La un moment dat, se hotărî să înceapă.
– Ştii, aseară am primit un mesaj de la C. Aşa, aiurea, după luni de zile în care nu am vrut să mai ştiu nimic de el şi nici el de mine. Îmi spune că îi este dor, că îşi aminteşte de momentele petrecute împreună.
C. era bărbatul pe care îl iubise mult timp. Un tip arogant, posesor de funcţie şi de bolizi, motive care îl determinau să se autointituleze „un bărbat potent”. Divorţat, iubitor de femei, de femei, de femei. Ai citit bine… de multe femei. 🙂 Iubitor de prieteni şi de alcool. Romantic, de altfel. Încrezător în forţele lui, mai degrabă, financiare, desigur.
Maria mea, cu ochii albaştri, femeia puternică, independentă financiar, cu o carieră şi cu dorinţa arzătoare de a iubi şi de a fi iubită.
– Îţi aminteşti seara aceea, acum aproape doi ani, când l-am chemat la mine, continuă ea, şi a venit ca de obicei, plin de viaţă şi cu privirea aia flamândă, specifică bărbatului care vrea să ţi-o tragă încă de la uşă? Doar că, de data aceea, nu a mai fost aşa. Când i-am spus că totul s-a terminat, m-a privit neîncrezător. Să-i fac vânt de pe piedestalul pe care tocmai eu l-am aşezat la un moment dat, cu siguranţă nu a fost tocmai cea mai plăcută experienţă a vieţii lui.
El, bărbatul în jurul căruia gravitasem ani de zile, aproape șapte, visând la ziua în care vom fi împreună pentru totdeauna, agăţându-mă ca o smintită de existenţa lui în viaţa mea, de parcă toată fericirea mea ar fi depins de el, el mă privea acum cu cel mai mare dispreţ. Nu am înţeles niciodată de ce doi oameni liberi, necondiţionaţi de ceva sau cineva, nu îşi pot trăi dragostea.
Pe mine, ştii, nu m-a oprit nimic să îl iubesc şi să îi şi demonstrez asta. Însă indiferenţa lui în anumite momente mă ucidea. Mie mi s-a părut întotdeauna firesc să-i spun şi să-i demonstrez că îl iubesc. Firescul într-o relaţie. Am crezut multă vreme că nu o să mă mai pot regăsi într-un alt bărbat. El era nevoia mea. Credeam că el mă completează şi doar că el va fi în stare să mă vindece de mine însămi. Mult timp nu am înţeles de ce, de unde atâta indiferenţă. Nu o înţelegeam şi ştii de ce? Pentru că îmi dăduse suficiente motive să cred că îşi doreşte acelaşi lucru ca şi mine, să cred că mă iubeşte. Am gândit că poate îi este greu să accepte o altă femeie în viaţa lui, după experienţa pe care o avusese cu fosta lui soţie. Sărmanul de el, nu înţelegea că în viaţă există momente plăcute şi mai puţin plăcute şi a ales să generalizeze, să acopere întreaga suflare feminină cu o pătură a neîncrederii. De aceea, probabil el nu mă vedea ca pe o viitoare iubită, ci ca pe un nou trup pe care să-l treacă în registrul de cuceriri.
Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine este uşor şi nu poţi să stai acolo fără să faci nimic, să te dai uşor la o parte, crezând că dobitoaca aia te va iubi la nesfârşit. Eu adoram momentele cu el, cafeaua cu care mă trezea dimineaţă, totul. Nu-mi doream neapărat o căsătorie sau un om care să mă sufoce, nu-mi doream să-l schimb, pentru că ştiu că orice schimbare nu poate avea loc decât dacă acel om doreşte şi simte asta, nu aveam nevoie de un bărbat marionetă sau căţeluş, ci de un bărbat cu atitudine.
Ştii ce nu-mi mi-am putut explica niciodată? De ce, ani de zile în care am fost despărţiţi, nu suporta ideea că sunt cu cineva, mă cauta, deşi ştia că nu sunt singură. În mintea mea de femeie care a crezut întodeauna în basme cu prinţese şi feţi frumoşi, am crezut că orice bărbat ar fi fericit dacă iubita lui şi-ar dori să petreacă mai mult timp cu el. Pentru că, nu-i așa, asta spun toți, bătându-se cu pumnul în piept, că își doresc femei adevărate, iubitoare și sincere. Și când le au, își bat joc. Viața bate filmul. Iar, în viaţă, întâlneşti mai mulţi broscoi decât Feti-Frumoși.
Aş fi vrut de la el măcar un gram din răbdarea lui, din dragostea lui, din timpul lui. Nu a fost în stare să le ofere. Ce s-a întâmplat apoi, ştii şi tu. A apărut, la scurt timp după despărţirea noastră, cu încă o victimă. Însă după două luni, îmi trimetea mesaje. Asta în timp ce era cu ea. După încă două, era din nou la uşa mea. Mă voia înapoi. La fel ca şi înainte. Oricât de biruitoare m-am simţit în acele momente, inima mi-a spus să mă ţin departe şi să merg înainte, pe drumul meu. Ceea ce am şi făcut, de altfel. Aveam să mă luminez mai târziu că în acele momente când nu era cu mine, era cu altele. Avea o listă în aşteptare. Aceleaşi texte, aceleaşi obiceiuri. Întrebarea care nu-mi dă pace, draga mea prietenă, încheie Maria, este următoarea. De ce crezi că atunci eram invizibilă, iar acum, când nu mai e nimic, primesc brusc atenţia lui?
Recunosc că mi-am pus şi eu această întrebare, deseori. I-am spus prietenei mele că eu cred că este o lege nescrisă conform căreia ne dorim tot timpul lucrurile şi oamenii pe care nu îi mai avem. Asta poate pentru că nu suntem niciodată prezenţi în viaţa noastră. Mulţi dintre noi suntem ancoraţi în trecut şi astfel nu putem evolua. Când suntem într-o relaţie, facem comparaţii cu ceea ce am trăit alături de alte persoane. Şi totuşi, în momentul în care el/ea nu mai face parte din viaţa noastă, avem tendinţa de a-l idealiza. Viaţa înseamnă prezent. Şi a fi prezent înseamnă să vrei şi să apreciezi tot ceea ce ai acum.
În iubire e nevoie de doi. Dacă celălalt nu simte iubire pentru ţine, e momentul să mergi mai departe. Maria este una din acele femei care s-a transfomat. Partea din ea, care iubea până la abnegaţie, care se dăruia, a murit. A fost ucisă de indiferenţă, de nesimţire, de nepăsare.
Uneori, cu un simplu mesaj, care să-i confirme ei că există pentru el, ar putea fi salvată o relaţie. Uneori. Nu atunci când eşti un bădăran înfumurat, în jurul căruia roiesc tot felul de paparude şi când eşti disperat că nu-ţi ajunge timpul să le f*ţi pe toate. Fii conştient, că atunci când dai la o parte femeia care te-a iubit, ea nu te va ierta niciodată!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
