Și azi a trântit ușa. Deși-și propusese să nu. Bichonul maltez s-a grăbit și d-astă dată să iasă. Ca-ntotdeauna e cu cel puțin zece pași și lungimea unei lese înaintea ei.
Ea merge repede, aleargă uneori, se oprește când partenerul ei de drum găsește ceva de scotocit ori de privit. Dar ea ar vrea s-alerge să obosească, să caute, să găsească și să simtă. E frumoasă cum a fost mereu. Zveltă, brunetă, piele albă, bucle largi, lungi și natural de răzvrătite. Pomeții alb-rozalii, poate prea albi în ultima vreme, contrastează înfiorător cu ochii de-un albastru atât de închis, iar privirea…
Acum două veri călca domol, amprentând pământul și timpul, pe faleza din Balcic. Știa locurile și aerul cum își știa casa. Promisiunea de-a-l revedea în fiecare an, prinsă în aceeași palmă, îl făcuse al doilea acasă. Uneori, când de atâta drag sufletul ne rămâne într-un loc, simțim nevoia unei reveniri să ne întregim. Atunci nu trântea uși, nu alerga cu pași grei pe același drum, urmărindu-și rutina atât de necesară unei supraviețuiri. Își sprijinea uneori capul și fruntea de brațul lui, strângându-l ușor la piept cu dor, îi simțea mirosul endorfinic recunoscut drept unic de piele caldă, al bărbatului ei… Ochii pluteau în lacrimi inopinate, iar el o săruta ușor pe frunte… ca-ntotdeauna și ca mai demult. Vorbeau despre nimicuri, amintindu-și câte ceva uneori, iar altădată tăceau îndelung, spunându-și totul.
Marea întinsă cu calmul și neliniștile ei îi știa, le recunoștea gesturile, gândurile; de-atâtea ori îi revăzuse și le dăruise echilibrul. Ea terminase Medicina într-o vreme în care ocolul Pământului cerea mai puțin efort. Iubea oamenii deopotrivă. Răbdători sau nu, calmi ori nu, blânzi sau nu. Uneori mai mult decât pe sine. Știa că rostul ei e să fie acolo indiferent de opțiunile vremii și gândurile constructive ale familiei. Se visa neurochirurg. Citise despre Sofia Ionescu-Ogrezeanu și se-ndrăgostise de-o viață, cu admirație tânjea către ea. Își dorea și copii. Mulți. Se visa făcându-le prăjituri și sărutând năsucuri fericite la culcare. Alteori știa că va fi și aspră, cam cu e și cu ea. Își dorea să facă tot ce-și dorește și bine. Aflase în școala ei veche că viața nu-i compatibilă cu scuzele, n-am casă, n-am masă. Și nici cu statul la rând. Viața n-așteaptă, curge înaintea ta și cu tăvălugul mergea și ea.
În seara aia făceau 40 de ani de când, într-o seară caldă de martie, întâmplarea i-a adus într-un loc, același loc. Întrebarea, după ani în șir, dacă omul de lângă e cel care trebuie ori poate ar fi fost altul, se lovește de voia întâmplării și-o privire cât unități de măsură prea mici să fie descoperite. Iar astea doar iubirea le scoate-n cale. Nu-i timp de-ndoială. Avea să afle, după ce timpul oprit între două perechi de ochi și-a reluat cursul, că are vârsta unui bărbat matur, chiar cum visa, ce să vezi, și-o meserie ce uneori îl face pe bărbat mai bărbat. Frumusețea nu-i apanajul bărbaților. La ei e loc de charismă și echilibru, iar el le-avea. Privirea aspră, aproape ofensivă uneori căpăta contururi calde numai în brațele și ochii ei. În seara aia, cu 40 de ani de amintiri și dependență până la confuzia personală, s-au iubit ca-ntr-un început cu dorul ultimei dăți. Când iubești de mult timp și mult același om, plictiseala nu există. Știi fiecare centimetru de piele ori semn și te bucuri de regăsirea lui, ca și cum ți-ai face o hartă a omului iubit. Îl conturezi tactil și-l reții cu sufletul, iar d-aici nici veșnicia nu-l mai scoate.
Nu te teme, puiule! Nu-ți face nimic, se joacă… Pe el îl am…l-am primit în dar de la copii.
Eu am terminat Medicina, el, ofițer de grad înalt… În două luni am slăbit treizeci de kilograme. Nu pot să-mi imaginez cum… mi s-a oferit tratament psihiatric să depășesc, am refuzat, sunt doctor, știu ce-nseamnă… anul trecut cutreieram lumea cum ne propusesem, la-ntoarcere o durere de cap… Azi se-mplinește un an și patru zile de când nu mai sunt om, de când nu mai știu, nu mai știu…
Bichonul maltez e cu 10 pași și lungimea unei lese înaintea ei. Ea deja se grăbește, aleargă, caută…
Pe Laura o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
