În perioada anilor 90, la televiziunile din România, făceau furori telenovele cu titluri precum „Și bogații plâng”. Iată că pandemia din ultimii ani, a produs unele schimbări în lumea cinematografiei, iar bogații lumii sunt aduși în prim-plan în multe satire cu tentă horror.
Așa se explică de ce au tot apărut filme cu vechea configurație de străini aduși într-o locație izolată dintr-un motiv sinistru (un subgen vechi și prăfuit care s-a propagat din nou pe tot parcursul pandemiei de Covid, din motive evidente).
Nu demult, Ruben Östlund a reunit o seamă de personaje înstărite la o așa-zisă ‘cină de gală’ pe un iaht, în pelicula „Triunghiul tristeții”. A urmat Rian Johnson care îi va duce pe bogătani pe o insulă grecească (privată) pentru a-i urmări întrebându-se care dintre ei este un ucigaș în pelicula „Glass Onion: A Knives Out Mystery”.
De astă-dată, în pelicula/comedia neagră „The Menu”, elitismul e luat puternic în răspăr de regizorul Mark Mylod. Acesta satirizează iubitorii mâncărurilor așa-zis rafinate / gourmet.
Așadar, sunt convocați bărbați cu apucături macho, jurnaliști de artă culinară (evident, snobi!), celebrități răvășite și gurmanzi auto-proclamați, cu toții suficient de amăgiți să creadă că sunt buni cunoscători în arta gastronomică precum este maestrul bucătar. Viziunea lor asupra acestei arte se tot schimbă în năstrușnicul scenariu semnat de Seth Reiss și Will Tracy într-un nou ‘thriller de restaurante’. Grupul format din 12 persoane reprezintă diferite tipologii de bogătași – bani vechi, bani noi, bani de la Hollywood – dar toți sunt uniți de dorința lor de a experimenta ‘ce este mai bun’. Să fie și asta o cină parodică? Avem de văzut și de înțeles în funcție de propriile așteptări.
Pe o insulă retrasă, Hawthorne, într-un ultrarafinat restaurant, se vor derula scene halucinante. Bunăoară, un eclectic grup de persoane se îmbarcă pe un feribot pentru o cursă rapidă către minunata destinație în care vor savura preparate gătite de maestrul Slowic. Cinele îndestulătoare sunt deja ‘legendare’, dar au costuri exorbitante (1 250 de dolari pentru o persoană). Mai puțin impresionată, roșcovana neaoșă Margot (Anya Taylor-Joy) întreabă: „Ce, mâncăm un Rolex?”. Partenerul ei, Tyler (Nicholas Hoult) se visează a fi un fin cunoscător al artei gastronomice și a ales-o parteneră, fiindcă nu a găsit o altă persoană la acel moment. Acest duo de tineri captează atenția din primele secunde, fiindcă el pare genul de prost arogant, iar ea este un amestec de scepticism și sex-appeal / senzualitate.
De asemenea, la bord se mai găsesc și alte tipologii cunoscute: o fostă glorie a cinemaului (John Leguizamo) și asistentul său (Aimee Carrero), un trio de pasionați de tech (Rob Yang, Arturo Castro și Mark St.Cyr), un bărbat în vîrstă și soața sa (Reed Birney și Judith Light) și, evident, un prestigios critic culinar (Janet McTeer), alături de editorul ei (Paul Adelstein). Totuși, indiferent de statutul lor, cu toții îl admiră pe cel care i-a adus în acest loc, maestrul/ Chef Slowik, întrupat de – nimeni mai potrivit decât – Ralph Fiennes. Cu o combinație dezarmantă de calm (de tip Zen) și un soi de control obsesiv, acesta își fascinează oaspeții. La el, ideea despre mâncare este mai puțin despre plăcere, ci mai mult despre admirație. Meniul vine cu ingrediente prețioase, gătite la o temperatură diferită. Felurile au un design elegant; farfuriile ascuțite par de marmură, iar pahare de vin sunt supradimensionate.
Meniurile sale sunt pregătite și prezentate cu o maximă teatralitate și sunt acceptate cu uimire de majoritatea mesenilor, în afară de Margo (Anya Taylor-Joy), mereu nedumerită.
La fiecare bătaie din palme făcută de Chef Slowik, oastea de bucătari din spatele său reacționează la unison. Descrierile extrem de amuzante postate pe ecran despre ceea ce urmează să savureze invitații oferă comentarii amuzante despre modul în care va decurge o seară neobișnuită. Tratamentul personalizat pe care îl primește fiecare oaspete pare, la început, unul de răsfăț, la care aceștia s-ar fi așteptat atunci când au plătit un preț atât de mare. Dar, în timp, felurile de mâncare special adaptate capătă un ton intruziv, sinistru și violent. Devine inteligent pentru spectator, dar terifiant pentru cei de la cină. Serviciul rămâne rigid și precis, chiar dacă starea de spirit devine aproape haotică.
Imaginea obținută de Peter Deming face ca, inițial, această insulă privată să fie una idilică. Designul decorurilor semnat de Ethan Tobman creează o atmosferă șic, în care eleganța tronează. Cineastul Mylod explorează spațiul în moduri inventive, ba cu explicații simpatice despre preparate, ba chiar cu imagini ale podelei din restaurant. Iar partitura jucăușă a lui Colin Stetson sporește ritmul filmului, crescând constant tensiunea. Aici, Chef Slowik este un om de știință, maniac al gastronomiei, care a redus însăși esența gătitului la un experiment de laborator glorificat. Mesenii sunt cobaii lui, motiv pentru care el nutrește un dispreț abia deghizat față de ei. După cum se dovedește, meniul pe care l-a conceput este meticulos aranjat pentru ca toți să-și primească « desertul » (răsplata).
Țintind bogăția extremă, dar și prostia extremă a excesului de restaurante de ultimă generație, scenariștii Seth Reiss și Will Tracy se distrează din plin aruncând fără milă cu pietre în preparatele sofisticate încă de la primul act. Mereu, misterul înconjoară specificul și avem parte de o mulțime de scene distractive. Există câteva momente teribil de ridicole, cum ar fi sosirea unei farfurii de pâine fără pâine, iar teribilul critic de artă gastronomică (Janet McTeer) se bucură de propriul ei joc de cuvinte fără sens, proiectând grotescul situației.
Din această perspectivă, lumea meselor rafinate pare a fi fost una a prostiei pompoase.
Rezultă o peliculă în care războiul de clasă este evident și ustură suficient. Există niște șocuri încurajatoare care țintesc bine, în ciuda actelor de violență. Aici, sângele este mai de grabă sugestiv decât violent. Este vorba despre un film de groază făcut pentru oameni care, de obicei, nu suportă acest gen. Cea care este «vocea rațiunii » și sparge bula snobilor este Margot (un soi de no name) întruchipată de șarmanta Anya Taylor-Joy. Precum acel copil (vocea inocenței) din povestea lui H. Ch. Andersen, ea strigă în gura mare că „împăratul este gol”. Anticapitalismul este din nou fierbinte, dar servit pe un pat crocant de violență și completat cu o mousse/ spumă de satiră socială, rece ca gheața, răcită cu azot lichid.
Pelicula lui Mark Mylod este ascuțită, elegantă, rece ca gheața în care mâncarea este o abstractizare, o idee. Toate provocările sunt generate pentru a reflecta o noțiune de dincolo de perfecțiune, care are puțin de-a face cu plăcerea. Aici, totul se reduce la vanitatea celor care creează mâncarea și a celor care o consumă.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Mark Mylod
Scenariul: Seth Reiss și Will Tracy
Imaginea: Peter Deming
Montajul: Christopher Tellefsen
Muzica: Colin Stetson
Distribuția:
Ralph Fiennes – Chef Slowik
Anya Taylor-Joy – Margot
Nicholas Hoult – Tyler
Hong Chau – Elsa
Janet McTeer – Lillian
Paul Adelstein – Ted
John Leguizamo – Un star de cinema
Aimee Carrero – Felicity
Reed Birney – Richard
Judith Light – Anne
Rebecca Koon – Linda
Durata: 107 min.
Citiţi şi
Decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco
Juliette Binoche – Coco Chanel în “The New Look”
O răceală abisală – The World After Us
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
