E duminică, 8 Martie 2015. Dimineața mâncăm repede și ieșim în oraș să luăm cadoul pentru fetița unor prieteni polonezi, care a împlinit 10 ani și la a cărei zi de naştere suntem invitaţi. Ne întoarcem obosiți și flămânzi, după vreo două ore petrecute în oraș, mâncăm pe grabă câte un sandwich făcut cu ce mai găsim prin frigider.
Împachetez cadoul: un set frumos de creioane. Mă așez pe canapea să mă odihnesc și îl văd pe Mihai că se îndreaptă spre pervaz și ia florile din PET-ul în care le pusesem cu o seară în urmă.
– Ce faci? îl întreb nedumerită.
– Cum ce fac? I le duc Magdei și așa ție nu îți plac.
– Bine, dar erau pentru mine, chiar dacă nu mi-au plăcut.
©Prestige Art
Îi reproșasem cu o seară în urmă că nu trebuia să îl lase pe Tudor, fratele lui, să cumpere flori, că doar mă știe de 15 ani… nu mă impresionează natura moartă. Îmi plac florile, dar pe câmp, pe lacuri, pe dealuri, nu tăiate și ofilite după două zile.
– Și cât e de banal, i-am mai spus, de 8 Martie să îi oferi flori unei femei. De ce nu o sticlă de vin sau un DVD?
Se enervează din nou.
– Da, doar tu faci figuri, nu știi să apreciezi gestul, și dacă tot nu îți plac, măcar să le duc cuiva să se bucure de ele.
-Bine, dar ce rost are să duci tu flori de 8 Martie unei femei măritate? Adică e treaba ta să duci flori? Nu îi cunoaștem prea bine pe oamenii ăștia… suntem la începutul unei prietenii și nu e cazul să îi facem să se simtă obligați în vreun fel, adică să ducem și cadou și flori, cadoul pentru fată e destul. Hai, să mergem, că oricum e târziu.
Mi-am pierdut răbdarea din cauza afurisitelor de flori, pe care nici măcar nu trebuia să le primesc. Mă îndrept spre ușă să mă încalț.
Mihai lasă florile pe hol și ieșim. Nu uită însă să îmi spună cât sunt de încăpățânată și că toate trebuie să fie doar cum vreau eu.
Ajungem la prietenii noștri. Noi, adulții, stăm în sufragerie, iar fetele se joacă în camera sărbătoritei.
Vorbim în engleză. La un moment dat, Mihai aduce în discuție ziua de 8 Martie.
– Azi sărbătoriți și în Polonia ziua mamei? o întreabă pe Magda.
– Da, tocmai m-a sunat tatăl meu cu ocazia asta.
– Și ce faceți în Polonia de 8 Martie?
– E deja o tradiție, bărbații le oferă flori mamelor, iubitelor, e o zi a florilor, zâmbește Magda.
Zâmbește și Mihai. Intuiesc unde vrea să bată, dar nu spun nimic.
– Se întâmplă și chestii mai puțin plăcute (moment scurt de tăcere și privirea Magdei se îndreaptă spre Kamil, soțul ei). Anul trecut aproape că am plâns când am văzut ce flori mi-a luat Kamil de 8 Martie.
– Ce flori? întreabă Mihai.
– Crizanteme. I-am spus să nu mai facă așa ceva, să îmi aducă trandafiri, NEAPĂRAT trandafiri, să nu mai vină cu flori de înmormântare la mine.
Kamil oftează și își ridică brațele spre piept, parcă încercând să se apere:
– Nu, nu mai iau niciodată flori femeilor.
– Ce culoare aveau crizantemele? (tot Mihai).
– Erau violet, vine răspunsul, în timp ce eu de-abia îmi stăpânesc râsul.
Mă gândesc la crizantemele violet lăsate pe hol acasă. Într-un fel, aș vrea să îi pot spune Magdei cât îi sunt de recunoscătoare. Mihai nu mai zâmbește.
Peste o oră, când ajungem acasă, crizantemele ajung din nou în PET, pe pervaz, că vază nu avem, bănuiți de ce. Deschid frigiderul și gust din prăjitura cu nuci luată de Mihai pentru ziua specială. Mănânc cu poftă și parcă recunosc gustul.
8 Martie 2015: flori de înmormântare și prăjitură cu gust de colivă.
Guest post by L.N.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
