– Azi e ultima zi de vară, murmură ea, alintându-se.
De fapt, nu-i păsa. Mai bine zis, nu-i mai păsa. Altădată, 31 august ar fi întristat-o, iar gândul iernii (foarte aproape în mintea ei) o cufunda într-o amorţire cu chip de depresie. De-abia în primele zile ale lunii martie începea să-şi revină. Aşa că 31 august era o zi cu greutate în economia sa sufletească. Absurd să-ţi ghidezi viaţa după cursul, de altfel firesc, al anotimpurilor. Însă asta a fost odată. Până la el. Acum, îi plăcea şi cea mai geroasă zi de iarnă şi asta pentru că într-o astfel de zi s-au cunoscut. Momente desprinse din paradis pentru ea. Pentru el, mai mult o ocazie de-a-și omorî timpul.
Acum ea observa din exterior ce se întâmplă în viaţa ei. Părea că s-a extras din propria realitate şi că nimic din ceea ce o interesase înainte, niciun reper, nicio valoare nu mai contau acum. Pur şi simplu, simţea că levitează acum, privind indiferentă cum se scurg apele învolburate ale vieţii. Atâta timp cât îi putea sta agăţată de braţ, nimic n-o atingea. Mai mult, totul devenise plictisitor şi inutil. De aceea, orice despărţire de el trebuia să se facă în cea mai bună regulă – cu asigurări nenumărate ale iubirii ce-i lega – pentru ca ea să-şi poata aduna curajul să înfrunte lumea asta, de acum străină, până la următoarea întâlnire cu el. Dacă ar fi putut, s-ar fi ascuns până atunci undeva doar ca să lipsească din viaţă până la reapariţia lui. Problema era că întâlnirile lor începuseră să se rărească. Un timp s-au văzut zilnic, apoi mai rar, uneori chiar şi la o lună, timp în care ea murea încet, în ciuda explicaţiilor sale aparent justificate. Erau foarte tineri şi ambii încă mai credeau în minciuni frumoase.
…ultima zi de vară, îşi auzi, ca din exterior, propriile cuvinte. Ar fi vrut să spună, de fapt, că este ultima lor întâlnire, căci a doua zi el urma să plece în alt oraş, Dumnezeu ştie pentru cât timp. Iar ea, prinsă fedeleş în menghina acelei vieţi care, practic, n-o mai privea, se vedea obligată să nu-l poată urma. Iar asta îi întuneca unica bucurie – aceea de a fi cu el.
…ultima zi cu tine, dragostea mea, ar fi vrut să-i poată spune. Iar el, cu siguranţă, s-ar fi grăbit s-o contrazică, deşi puţin distant. Să nu exagerăm, iubito…
– Mi-e frig.
El îşi dădu jos haina, i-o puse pe umeri, apoi o strânse tare la piept.
– E mai bine aşa?
– Da, aşa este perfect, murmură ea, pierzându-se toată în strânsoarea sa, în parfumul discret amestecat cu o notă uşoară de tutun.
Era nefumătoare şi până la el nu ştiuse că mirosul de ţigară arsă poate fi atât de cald, atât de senzual.
– Nu vreau să pleci… se trezi, dintr-odată, gândind cu voce tare.
– Nici eu, nici eu nu aş mai pleca vreodată de lângă tine, o linişti el, în timp ce, pe furiş, aruncă un ochi la ceas. Dar acum e târziu, dragostea mea şi mâine, ştii că dimineaţă…
– Da, da… îngăimă ea.
Se despărţiră lung, el încercând tot mai vizibil să scape de încleştarea ei, ea tremurând, şi nu de frig, tot mai vizibil.
– Hai, intră în casă că ai îngheţat toată, îi mai spuse el, după ultimul sărut. Cel mai dureros sărut.
Îngheţase, aşa e, însă nu trupul, ci sufletul îi îngheţase. Şi atunci, brusc, ca-ntr-o revelaţie, a ştiut că aceea avea să fie ultima zi de vară din viaţa ei.
Guest post by Amalia S.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
