Pe de o parte, sunt cei care susțin că uleiul de cocos are numai calități – previne bolile de inimă, accelerează viteza metabolismului și ajută la arderea grăsimilor, pe de altă parte, cercetători precum profesorul Karin Michels de la University of Freiburg afirmă că uleiul de cocos nu e altceva decât „otravă în stare pură”.
Deși afirmațiile profesorului Michels sunt mai aproape de evidențele științifice, totuși de aici până la „otravă” e drum lung. Uleiul de cocos este bogat în grăsimi saturate, astfel că se află pe lista alimentelor de evitat creată de Asociația Americană a Inimii (American Heart Association’s – AHA). Deși, ocazional, apar voci care susțin că grăsimile saturate ar fi bune pentru sănătate, majoritatea dovezilor pledează în favoarea evitării acestora.
Frank Sacks, profesor la Harvard School of Public Health (Institutul public de Sănătate de la Harvard), specialist în prevenirea bolilor de inimă, pretinde că subiectul nu este deloc atât de complicat, din punct de vedere științific. Uleiul de cocos conține 82% grăsimi saturate, spun studiile recente. Raportul din 2017 recomandă înlocuirea grăsimilor saturate cu cele nesaturate (un exemplu ar fi uleiul de măsline și alte uleiuri vegetale), acest lucru ducând la reducerea riscului de boli cardiovasculare cu aproape 30 de procente, după cum s-a observat din testele comparative în care pacienții au urmat una din cele două diete). Recomandarea lor este ca nivelul caloriilor provenite din grăsimi saturate să fie menținut la 5-6% zilnic, ceea ce constituie 13 grame într-o dietă de 2000 de calorii, ori o singură linguriță de ulei de cocos (15 ml.) asigură 11 grame de grăsimi saturate.
„Pentru majoritatea oamenilor, nu aceasta este sursa din care să-și extragă necesarul de grăsimi saturate”, spune Melissa Majumdar, dietetician și nutriționist, iar Sacks afirmă că există o certificare științifică a faptului că grăsimile saturate duc la creșterea nivelului de colesterol LDL. Efectele sunt îngroșarea arterelor, formarea plăcilor ischemice și, în final, apariția bolilor cardiovasculare, iar testele nu fac decât să confirme această prezumție.
Totuși, Sacks precizează și faptul că unele cercetări au deficiențe metodologice, cum ar fi ignorarea faptului că unele dintre populațiile studiate subzistă pe baza unei hrane bogate în carbohidrați și cu conținut scăzut de nutrienți.
Pe de altă parte, sunt voci care afirmă că uleiul de cocos poate contribui la scăderea în greutate, bazându-se pe rezultatele unui studiu publicat în 1885 în Journal of Toxicology and Environmental Health. Totuși, mitul acesta a fost infirmat: s-a observat că, în urma injectării șoarecilor de laborator cu o substanță de sinteză asemănătoare acidului capric din uleiul de cocos, aceștia și-au pierdut apetitul și au slăbit, dar contraefectul a fost scăderea ritmului cardiac și a temperaturii corpului; din fericire, miza acestui experiment nu s-a referit la produsele pe baza de nucă de cocos sau de ulei.
Un alt studiu realizat de Marie-Pierre St-Onge de la Universitatea din Columbia indică faptul că uleiul de cocos nu este mai puțin sănătos decât cel de măsline, dacă este integrat unei diete de slăbire. Realizat asupra unor persoane obeze, printre care și adolescenți, acest test arată că nu există o dovadă a faptului că uleiul de cocos ar fi dus la sațietate sau ar fi influențat nivelul insulinei sau al glucozei, și nici al consumului de energie.
Trăgând linie, Majumdar a concluzionat că uleiul de cocos este bun atâta timp cât este folosit cu moderație: „Mesajul meu este că putem mânca ulei de cocos, dar trebuie să fim atenți la felul în care îl integrăm în hrana cotidiană.”
Citiţi şi
Un mic „fluture” care îți controlează viața
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
