Sunt de trei ori mamă. Unii ar putea crede că sunt și de cel puțin 6 ori femeie, dacă nu chiar de nouă ori. Eu știu că cel mai adesea sunt doar de trei ori mamă, câte una pentru fiecare copil, alteori de patru, în pauze, dacă pun la socoteală femeia cu celelalte joburi care reclamă alte abilități, și mai rar, ce-i drept, de cinci ori, când reușesc să-mi fac timp exclusiv pentru mine sau pentru mine și tatăl plozilor. Ați înțeles deci că, cel puțin în această perioadă a vieții mele, sunt mai mult mamă și free lancer în oaze de timp la cele mai ciudate ore, cu soț majoritar indisponibil. Ușor de înțeles că uneori îmi vine să-mi iau câmpii ori să-mi revărs focul chiar pe cei care m-au ales drept mama lor.
Am făcut această introducere pentru a putea aduce vorba despre o virtute a maternității care este prea puțin pomenită – puterea ei de vindecare. Se spune că înainte să devii mamă, pentru a nu-i transmite viitorului tău copil toate problemele tale nerezolvate, pentru a nu-l încărca cu durerile şi obsesiile tale, cu suferinţele tale încă vii, este bine să treci tu printr-un proces de curățire. Dar, în realitate, situaţia stă tocmai pe dos: multe femei, odată cu maternitatea şi sursa de iubire necondiţionată pe care o aduce pe lume, reuşesc să-şi vindece toate traumele trecutului (între care poate și lipsa de dragoste în copilărie), să se regăsească pe sine, să se cunoască și să crească.
Sigur că sunt încă femei care cred că a fi mamă presupune doar chin şi sacrificiu, condamnare şi limitarea vieţii socio-profesionale. Cred că au rămas blocate în prejudecăţi, experienţe negative (căci nu le putem ignora existenţa, însă nu ne obligă nimeni să ne identificăm cu ele apriori) şi, de ce să nu recunoaştem, poate că se confruntă singure absolut cu această nouă etapă a vieţii lor, fără niciun ajutor din partea familiei, uneori nici chiar din partea tatălui.
O mică pauză, vă rog, să calc câteva lucrușoare pentru ultimul născut. Dar revin degrabă, pentru că am o super șmecherie de fier luat de aici, numai potrivit pentru așa ceva).
Gata, m-am întors! Să continuăm. De la un copil la altul, am trecut prin toate stările și am înțeles multe lucruri. Și mie mi s-a părut greu la primul. La fel gândeam. Până am înțeles că nu era un sfârșit de lume, ci un ditamai începutul. Unul puternic, în care mă schimbam cum nici n-am crezut că pot, căci forţa interioară pe care maternitatea o descătuşează este copleşitoare. Dreptul la iubire, pe care îl cam credeam pierdut, nu mă întrebați de ce, s-a reafirmat mai puternic ca niciodată. Dădeam și primeam fără măsură și asta îmi făcea greul mai ușor. Sigur, greul nu dispărea, doar că, oferind dreptul la fericire celui mic, recuperam parcă din netrăita mea fericire… Aşa cum mă alinta primul născut – „minunea mea”, „zâna mea”, „prinţesa mea, „regina mea” -, nu o mai făcuse nimeni. Și mai urma… 🙂
A, nu, acum să nu credeți că am făcut copii ca să mă vindec pe mine de toate relele, moștenite sau autoinduse. Nu, maternitatea nu este un act de egoism oricum ai analiza-o (şi aici nu intră în discuţie cazurile patologice, excepţiile de la firea lucrurilor). Este forţă, instinct, întoarcere la esenţă şi emoţie în stare pură. Și toate acestea te pot ajuta, numai să vrei, să te oprești din plânsul de mila ta și să îți privești demonii în ochi până îi faci s-o ia la sănătoasa.
Iar când s-au înmulțit oglinzile vii din viața mea, de care nu mă mai puteam ascunde, mi-a devenit și mai clar privilegiul maternității. Dacă după primul avem destul de des momente în care îmi doream să revin cât mai curând la viața de dinainte, mai puțin epuizantă, și peste toate mă mai trezeam și cu o vinovăție urâcioasă care îmi fura din frugala bucurie, de la al doilea încolo a fost tot mai simplu și mai ușor să iau decizia renunțării la viața de dinainte. Și nicio frustrare nu s-a mai regăsit în comportamentul meu față de ei. Copilăria lor fericită merita orice sacrificiu, nu doar niște biete schimbări de mentalitate. 🙂
La bună regăsire, că, printre picături, vă voi mai scrie despre cum e să fii mamă de trei, poate patru?… Vă pup!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
