Unul dintre cei mai apreciaţi poeţi din Franţa este născut în Iaşi şi a avut parte de un destin tragic. Aceasta este povestea lui Benjamin Fondane, fiu de comerciant evreu născut la Iaşi, stabilit în Franţa – unde a cunoscut faima în lumea literaturii, ucis de nazişti înainte în cel de-al Doilea Război Mondial. Ar fi putut părăsi lagărul, cu sprijinul unor prieteni, printre care şi Emil Cioran, însă nu a vrut să plece fără sora sa.
Benjamine Fondane, poet, filosof, eseist, dramaturg și realizator de filme (sursa foto: wikipedia)
Benjamin Fondane este un nume relativ necunoscut în România. Fondane este numele pe care poetul şi l-a luat după ce s-a expatriat în Franţa, ţara în care avea să cunoscă succesul literar. Scriitorul ieşean s-a născut în 1898, la Iaşi, într-o familie de comercianţi evrei. Se numea Benjamine Wechslerm după numele tatălui său, originar din Ţinutul Herţei. Mai târziu, în diverse colaborări cu reviste româneşti şi evreieşti, scriitorul semnează sub numele Benjamine Fundoianu, derivat din numele moşiei mamei sale.
Studiază la Facultatea de Drept a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar după absolvire se mută la Bucureşti. În 1923, la doar câţiva ani după absolvirea facultăţii, ieşeanul ia decizia de a emigra în Franţa. Acolo îşi schimbă numele în Benjamine Fondane şi colaborează cu mai multe reviste literare ale vremii. În paralel continuă colaborările cu revistele importante din ţară şi păstrează prietenia cu scriitorii din România. În Franţa, traduce în franceză versuri din creaţia lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea şi Ion Minulescu.
Emil Cioran a fost unul dintre admiratorii acestui personaj atât de complex. În volumul Exerciții de admirație, publicat la Paris în 1986 (tradus pentru prima dată în română în 1993), un eseu îi este dedicat lui Fondane.
“Mergeam adesea să-l văd (l-am cunoscut pe vremea Ocupației), cu gândul, de fiecare dată, să nu rămân decât un ceas, însă îmi petreceam la el întreaga după-amiază, din vina mea, bineînțeles, dar și dintr-a lui: îi plăcea enorm să vorbească, iar eu nu aveam curajul – dorința, nici atât – să întrerup un monolog ce mă lăsa vlăguit și fermecat.”
“Se socotea amenințat, și chiar era, dar e de presupus că lăuntric se resemnase cu condiția de victimă, căci, fără această misterioasă complicitate cu Ineluctabilul și fără o anume fascinație a tragediei, nu s-ar putea explica de ce a refuzat orice măsură de precauție, cea mai elementară fiind aceea de a-și schimba domiciliul.
(Se pare că a fost denunțat de portarul imobilului în care locuia!)
Ciudată ʺnepăsareʺ din partea unui om care numai naiv nu era și ale cărui judecăți de ordin psihologic sau politic dovedeau o clarviziune excepțională. Îmi amintesc cu precizie cum, în timpul uneia din primele mele vizite, după ce a enumerat tarele abisale ale lui Hitler, mi-a descris cu intuiție vizionară prăbușirea Germaniei – și cu asemenea detalii, încât am crezut că asist la un delir. Era doar un proces-verbal anticipat.”
“N-am să-mi iert niciodată că nu mi-am notat spusele lui, truvaiurile (n.red găselnițe), salturile unei gândiri deschise spre toate orizonturile, luptând permanent cu tirania și mediocritatea evidențelor, gândire însetată de propriile ei contradicții și parcă îngrozită că ar putea izbândi.”
Cum de a ajuns la Auschwitz
În timpul ocupației naziste a Franței, Benjamin Fondane a continuat să rătăcească prin Paris fără a purta steaua galbenă, la lumina zilei. Nu i se părea că trebuie să se ascundă. Desigur, era un evreu născut Wechsler, dar trăise în Vest încă din 1923, se căsătorise cu o femeie franceză („ariană”) – martor i-a fost Constantin Brâncuși, devenise cetățean francez în 1938. Ajunsese, la urma urmei, un scriitor francez a cărui voce conta în discuțiile intelectuale ale anilor ’30, iar câteva din cărțile lui se aflau încă în vitrinele librăriilor pariziene. În același timp, știa, pe cât era posibil, despre soarta evreilor mânați precum o turmă către lagărele de concentrare. Și totuși, era convins că ar fi fost în zadar să se ascundă. Pe acest fond a fost denunțat Fondane, în martie 1944, apoi deportat, împreună cu sora sa, actrița Lina Pascal.
Atunci când a fost arestat, Geneviève Tissier (soția) și Emil Cioran au încercat să-l salveze. Pentru o vreme, oficialul pe lângă care intervenise Cioran părea dispus să-l elibereze din lagărul de la Drancy, dar Fondane a refuzat să-și abandoneze sora (Lina), care nu avea cetățenia franceză, și împreună au fost trimiși și gazați la Auschwitz. În „Sala Numelor” a Memorialului Holocaustului Yad Vashem, poezia lui Fondane își întâmpină azi vizitatorii:
„Amintiți-vă doar că am fost nevinovat
și, la fel ca voi, muritor în acea zi,
am avut și eu un chip
brăzdat de mânie, de milă și de bucurie
pur și simplu, un chip uman”.
Versuri care sunt gravate și pe placa memorială care anunță trecătorii prin Paris că acolo a locuit o vreme poetul Benjamin Fondane.
sursa foto: wikipedia
Un portret ciudat făcut de Man Ray, care prevestea moartea tragică ce punea șocant capăt vieții acestui gânditor existențialist acut.
*
Femeie luminoasă
Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zămoasă.
Femeie, pământ negru, te vreau şi te iubesc,
aş vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer şi să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toţi ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm şi eu.
Şi vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deşert
nisip şi foc, cu umbra la brâu şi soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc şi apă;
aş vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer şi să-l macin
şi-aş vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă aşteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.
Citiţi şi
Cine sunt anorecticele, femeile care refuză să mănânce
Simona Poclid: „Scrisul este și o formă de spovedanie, de singurătate, tăcere și libertate”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
