Societatea contemporană este fundamental greșită. Faptul că această propoziție putea să îi treacă prin cap oricărui om, din epoca de piatră până în Renaștere și, mai departe, în plin comunism, nu îi schimbă deloc adevărul.
Societatea contemporană rămâne greșită. Este – estențial – o sumă de erori. Un accent dezgustător cade – în zilele noastre – pe ambalaj și pe vâzări. Fiindcă e vorba, mai ales, despre bani și fiindcă banii se câștigă în această viață – literalmente – ca la piață, tot mai multe sunt de vânzare. De exemplu, dragostea.
Chiar în aceste clipe îndrăgostiții care nu pot gândi altfel decât cu capul turmei își toarnă unii în urechile altora penibile dulcegării. Cei mai slabi de îngeraș vor lua chiar cu asalt sălile de cinema în vederea vizionării peliculei cu umbrele lui Grey, acest Gangam Style al filmelor din epoca noastră care încurajează vehement stupiditatea. De ce este încurajată vehement stupiditatea?
E simplu: e era în care nu contează cât ești de prost. Orice prost poate fi consumator. Așadar, prostia nu e sancționată în niciun fel, dimpotrivă e încurajată, fiindcă – o, da – masa e compusă categoric din persoane de toate sexele fără discernământ. E o constatare pe care o făcea și scriitorul român Norman Manea atunci când se familiariza cu viața în America. Totul era sclipitor și, firește, niciun prost nu era sancționat în niciun fel. Toți proștii aveau dreptul să cumpere, cine și-ar fi permis să piardă un consumator?
La videoclipul ăla cu Gangam Style s-au uitat două miliarde și jumătate de pământeni. Sunt – de ce să ne ferim de realitate? – cam cei cu acces la internet, excluzându-i pe sugari și pe muribunzi. E un diagnostic sever, dar destul de exact cu privire la altitudinea unde ne aflăm pe drumul civilizației. Firește, curioșii cu privire la imbecilitatea semenilor trebuie excluși.
Dar curioșii sunt, de facto, puțini. Producem reality-show-uri cretine, ca să se simtă masa bine, existența oricărui tâmpit e cumva justificată prin prezentarea publică a unui tâmpit încă mai mare. Producem meserii care nu existau înainte fiindcă n-ar fi trebuit să existe, complicăm lucrurile inutil.
Într-o pagină din jurnalul târziu, Saramago făcea observația elementară că Voltaire n-a avut agent literar, și nici mulți alții, multă vreme după aceea. Condamna, nu chiar discret, felul în care industria literelor a ajuns să caute best-seller-uri în dauna operelor de valoare. E exact ceea ce ni se întâmplă. Valoarea a ajuns să fie confundată cu vânzarea. E oribil, dar e adevărat.
Și ambalajele, ah, ambalajele! Totul se vrea ambalaj. Bieți oameni de plastic trăind într-o lume falsă în care bagheta invizibilă a Zeului Ban dictează: acum, consumatori-turmă, iubiți-vă, acum, consumatori-turmă, mergeți la cinema să vizionați această splendidă porcărie de milioane de dolari americani, acum, de ce nu?, consumatori-turmă, citiți această chestie botezată abuziv carte, doar pentru că se întâmplă să se afle între două coperți! Și fiți fericiți! E obligatoriu.
La mulți ani, deci, cu ocazia Sfântului Valentin, și multe inimioare, pupicei și un mare unicorn roz pentru toți îndrăgostiții lumii!
Hai sictir.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
