L-am rugat pe domnul Krikor H. Zambaccian să scrie articolul de astăzi şi sunt bucuros că a acceptat.
Locuind în România, colecţionând covoare, fiind implicat în comerţul cu ele, este absolut inimaginabil ca în modestele mele referiri la covoare să nu scriu şi despre numele cel mai controversat din covoristica română, Theodor Tuduc. Şi aşa de bine cum domnul Zambaccian a reuşit să contureze profilul lui, nu pot decât să-i reproduc întregul articol preluat din LiterNet.ro, făcând unele aprecieri la sfârșit, şi ilustrând cu câteva piese făcute de însuşi Tuduc.
Theodor Tuduc, negustor de covoare
“Cu vânzătorii şi maeştrii de covoare lucrurile se petreceau altfel. Unii dintre ei erau chiar artişti în meşteşugul lor, de pildă Theodor Tuduc, originar din Oradea. El avea un atelier de covoare fine şi de gen antic la Satulung, în țara Bârsei. La fel şi Kerestegian la Iaşi, Agopian şi Abagian la Brăila, se specializaseră în genuri persane ca Tebriz, Kirman, Ferahan etc. Tuduc şi Kerestegian erau mai reputați prin calitatea produselor atelierelor lor, unde fabricau ghiordezuri fine. Ei alegeau lână specială pe care o dădeau la tors, întrebuințau culori extrase de dânşii din plante: safranul pentru galben, bozul pentru roşu, cozile roşiilor pentru verde, coaja de nuc pentru diferite nuanțe de maro până la negru; din boabele de soc scoteau indigoul, din grâul verde de primăvară galbenul, iar din arini şi cozi de ceapă nuanțele aurii etc.
Aceşti maeştri nu copiau direct modelele antice, ei combinau şi altele noi prin compoziții şi colorit. Astfel meşterul Tuduc mi-a lucrat un covor armenesc după genul aceluia denumit “Dragon” din Muzeul Kaiser Friedrich din Berlin, ce era țesut şi patinat aşa de bine, încât o dată, vizitându-mă un specialist din Budapesta, a stat la îndoială dacă covorul era autentic sau recent.
Kerestegian a lucrat câteva modele de covoare turceşti de rugăciune (ghiordez) ce uimeau pe specialişti.
Între cele două războaie mondiale, Theodor Tuduc întreprinsese călătorii prin Elveția, Germania şi Italia, ducând cu sine asemenea exemplare ce aveau căutare pe acolo, având în vedere mobilierul vechi care reclamă covoare de acest fel. Aceste covoare erau introduse de obicei prin anticarii apuseni la celebri colecționari şi chiar la unele muzee. În țară la noi, Tuduc îşi recruta plasatorii dintre aristocrații scăpătați din Ardeal sau dintre unii emigrați ce aveau relații în nobilime şi marea burghezie.
În legătură cu covoarele de rugăciune, îmi aduc aminte cele ce îmi povestea tatăl meu, căruia bunica mea, când tata plecase din Cezareea Capadociei, unde era născut, îi dăruise cel mai frumos covor din casă spunându-i: “Ți-l dau fiul meu şi te rog ca atunci când vei fi necăjit şi ostenit să te odihneşti pe el”.
Dacă în ultimul secol comerțul de antichități s-a alimentat dintr-un exod de scoarțe şi de covoare prețioase, pe vremuri, însă, o bună parte a pieselor ce ajungeau în Apus proveneau din daruri către suverani şi fețe bisericeşti, din daruri de nuntă, din zestrele aduse de mirese, din lucrurile duse de băjenarii ce părăseau țările de origine, luând cu dânşii covoare şi țesături fine, căci călătorul nu putea lua cu sine nimic mai portabil şi de preț ca un covor de rugăciune sau o țesătura scumpă. Istoricul arab Ibu-Khaldun afirmă că “în tributul pe care armenii îl plăteau prin secolul al VIII-lea califilor Bagdadului, covoarele erau considerate ca cele mai prețioase lucruri”.
Apoi credincioşii mahomedani purtau cu ei în călătorie coranul şi micul covor de rugăciune (sedgeade), şi cu timpul multe dintre acestea au rămas prin țările apusene şi prin unele oraşe ardelene unde se mai găsesc şi astăzi în bisericile protestante (Biserica neagră din Oraşul Stalin etc.).
Pe de altă parte, călătorii apuseni ce explorau ținuturile Asiei Minore, ale Caucazului, ale Iranului, se înapoiau din aceste călătorii cu rare şi prețioase obiecte, covoare, stofe de artă orientală, de care ne pomenesc în scrierile lor. Venețianul Marco Polo povesteşte de covoarele din Cezareea, Konya, Sivas, lăudând calitatea şi în special valoarea lor, şi arătând că erau lucrate de armeni şi greci.”
„Tuduc” copie a unui covor Mogul indian de secol 16. Galeria Buhara
Ceea ce trebuie de fapt recitit în acest articol este partea marcată. Zambaccian face o vagă referire la plasatorii lui Tuduc, reafirmând de fapt că Theodor Tuduc a fost cel mai bun şi aprig falsificator de covoare din lume.
Piese „produse” de atelierul lui s-au găsit la Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti; Muzeul Brukenthal, Sibiu; Muzeul de Artă Braşov; Museum fuer Islamische Kunst, Berlin; Kunst und Gewerbe Museum, Hamburg, Victoria & Albert Museum, London; Metropolitan Museum of Art, New York; Textile Museum of Canada, Toronto; Nickle Arts Museum, Calgary şi garantat în altele, încă nedescoperite. Iată că iară suntem undeva pe locul întâi!
„Tuduc” reprezentând un covor de rugăciune de secol 17. Colecția Bujanivic.
“Tuduc”, copie covor Lotto-Ushak. Secolul 16
“Tuduc”, Ushak cu păsări, de secol 17, Galeria Buhara
Covoarele din poze și alte câteva sute le puteți găsi la Galeria Buhara, Strada Octavian Moraru 1, Piața Dorobanți sau pe www.buhara.ro.
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Salutări din Lombardia, Veneto și Puglia
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
