Tu nu vei divorța niciodată…

11 December 2018

Să ai sărbători liniștite!

Ar fi multe de spus… dar ce folos?

Le știm amândoi prea bine… eu pentru că le-am trăit, tu pentru că le-ai făcut și pentru că nu ești prost, doar faci pe prostul.

Tu nu vei divorța niciodată și tot niciodată nu vei renunța la „obiceiurile” tale, iar eu așa viață nu vreau.

Am pierdut atâția ani deja… măcar am totuși un lucru minunat – copilul meu -, dar de aici, oricât aș aștepta, ies tot șifonată!

N-am să repet cât credit am oferit relației și de ce, nici că totul a fost în zadar sau cum a fost comportamentul tău.

Așa ești tu… atâta poți!

femeie-despartire

O să vină o zi când vei plânge… tare, vei vrea să-ți scoți inima din piept, vei vrea să-ți rupi hainele de pe tine, să-ți sfâșii carnea de pe tine… și nici atunci nu vei înțelege nimic… nu vei înțelege femeile care te-au iubit și cărora cumva le-ai dat viețile peste cap, poate chiar le-ai distrus. Vei plânge doar pentru că vei fi tu distrus.

Nu-ți doresc eu asta, dar, la un moment dat, se va opri mascarada în care trăiești.

Am văzut o femeie distrusă din cauza ta, am fost și eu, dar nu așa… și am ales să nu fiu încă una. Are tata o vorbă: „Revizuiește-ți comportamentul!” – asta fac… eu nu sunt așa, m-am lăsat de dragul tău, de dragul unei relații cu cineva pe care îl știam de mulți ani și pentru acest lucru am oferit încrederea mea toată. Dar ajunge!!

Când am decis să plec de acasă, cu copilul după mine, unul dintre motive a fost faptul ca n-am putut să mă văd lângă acel om peste ani.

Încearcă să-ți proiectezi viața peste câțiva ani… nu pentru mine, eu m-am retras și nu mai aștept nimic de la tine, și nici pentru o alta, ci pentru tine.

Dintre toate celelalte, lângă care crezi ca poți îmbătrâni (toți îmbătrânim… 🙂 ), lângă care crezi că poți sta fără ranchiună, regrete, compromisuri, minciuni, înșelăciuni, orgolii, răutăți… lângă care crezi că ești într-adevăr iubit, dar, mai important, pe care crezi că o poți iubi și respecta? Și alege-o pe EA!

Am început cu urarea „Să ai sărbători liniștite”, închei la fel: Să ai liniște și să fii bine!

P.S. Puteai să ai copilul tău, dar… l-ai ucis!

Guest post by V. I.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Tulburările de somn în perioada Sărbătorilor. De ce apar și cum pot fi gestionate? Sfaturile specialistului somnolog

Soacră-mea

Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro