Un strop de ploaie care se prelinge pe geam. O vrabie zgribulită care își scutură penele ude, pe o creangă încă nepărăsită de frunzele ruginii. Un nor alb, pufos, ce acoperă vremelnic soarele. Un smoc de iarbă ambițios, răsărit nu se știe cum într-o crăpătură din asfalt. O buburuză ostenită aterizată pe o frunză. Un cățel plictisit care își așteaptă stăpânul în fața unui magazin. Curcubeul parfumat expus în fața chioșcurilor de florari. Căldura aurie și nehotărâtă a ultimelor raze de soare la final de toamnă blândă. Covorul de foc al frunzelor căzute pe o alee străjuită de arbori demni și grațioși în goliciunea lor. Zăpada așternută proaspăt, atinsă doar de sclipirea înghețată a stelelor din cerul de iarnă geroasă.
Le vedem, dar nu le privim aproape niciodată. Cei mai mulți dintre noi pierdem, odată cu copilăria, capacitatea de a ne uita cu adevărat la frumusețea din jurul nostru. Nici măcar nu o mai considerăm ca atare. Frumos devine un trup, un automobil, o bucată de metal prețios prelucrat cu măiestrie. Nu ne mai minunăm decât de ce iese din mâna noastră sau de ce putem cumpăra cu bani.
Uităm să ne pierdem răsuflarea în fața unor frânturi de miracol care se petrec mereu lângă noi.
E păcat. E păcat să ne amintim de ele abia când cineva ne spune „știi, eu nu le mai pot vedea…”
Gânduri inspirate de Georgiana Trandafir.
Citiţi şi
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
