Amintirile legate de tine le păstrez separat, nealterate, limpezi, vii. Adevărul este că mereu le împrospătez, retrăindu-le o dată şi încă o dată. Căci nu ştiu cum altfel să merg mai departe, fără să te am cu mine, măcar în gânduri.
Nu ai fost iubirea vieÅ£ii mele, trebuie să recunosc. Nici măcar nu te-am iubit de la început. Erai… urât în accepÅ£iunea mea ÅŸi cu greu ai reuÅŸit să-mi atragi atenÅ£ia. Iar atunci când ai făcut-o, a fost pentru că privirea ta ÅŸtia să-ÅŸi taie drumuri noi, neexplorate, prin mintea ÅŸi sufletul meu, pentru că gesturile tale măsurate aveau acea eleganţă aproape desuetă, iar mâinile îţi răzbunau trăsăturile chipului printr-o masculinitate blândă ÅŸi, în acelaÅŸi timp, copleÅŸitoare. AÅŸa că de ele m-am îndrăgostit eu. De modul în care trăiau – parca independent de tine – de modul în care mă atingeau, mă Å£ineau aproape sau mă îmbrăţiÅŸau. De modul în care cuprindeau paharul de whiskey, cu un freamăt imperceptibil, apropiindu-l de buze pentru a sorbi în doze mici licoarea aspră ÅŸi pătrunzătoare pe care o iubeai pură – din când în când doar cu puÅ£ină… apă – însă niciodată în cantităţi prea mari. ÃŽmi lipseÅŸte ocrotirea mâinilor tale ÅŸi adesea mi-e frig în mijloc de vară, căci, evident, nu există haină care să mă mai poată încălzi…
Tu, bărbatul urât după care nicio femeie nu a întors vreodată capul ÅŸi pe care l-am pierdut tocmai pentru că, până atunci, niciodată nu mi-am dorit să-l am cu adevărat din moment ce era mereu acolo, fascinându-mă cu generozitatea sa, făcându-mi adăpost din inima sa. De unde să ÅŸtiu eu că mi-era bine tocmai pentru că mâinile tale frumoase mă ocroteau? De unde să ÅŸtiu eu că dragostea poate începe ÅŸi aÅŸa, când nu ai nevoie ÅŸi nu o vrei, însă ea îţi pătrunde ca un gaz otrăvitor, prin porii pielii, ajungând să te sufoce fără să înÅ£elegi ce Å£i se întâmplă… Eu am crezut că, pur ÅŸi simplu, e timpul să deschid un alt capitol din viaÅ£a mea, aÅŸa că te-am invitat atunci la un Ballantines, fără să ai habar de ce avea să urmeze, veselă ÅŸi nepăsătoare ca întotdeauna, ÅŸi te-am înjunghiat pe la spate, cu zâmbetul pe buze, urându-Å£i să ai o viaţă frumoasă ÅŸi bună, aÅŸa cum meriÅ£i. Åži ÅŸtii ce? Chiar aÅŸa a ÅŸi fost. Am avut puteri de oracol atunci, iar viitorul Å£i s-a gudurat la picioare, ca un credincios animal de companie.
Å¢i-ai vărsat amarul în braÅ£ele unei prietene a cărei existenţă nu avusese nicio importanţă pentru tine până atunci ÅŸi… asta a fost. AÅŸa ai ajuns azi în faÅ£a altarului, iubitule, cuprinzând-o cu mâinile tale pentru care aÅŸ ucide să le mai simt măcar o singură dată îmbrăţişându-mă ca altădată. Sau aÅŸa cum o fac acum cu ea. Această mireasă atât de fericită, pentru care am sentimente mai amestecate ÅŸi mai violente decât aÅŸ fi crezut vreodată că pot nutri pentru vreo fiinţă umană…
Vă privesc de departe, amestecată printre nuntaÅŸi, ÅŸi simt cum mă apasă povara unei decizii greÅŸite – pe care am luat-o într-un moment de blestemată rătăcire – ÅŸi cu care voi trăi în concubinaj de acum încolo pentru totdeauna.
Tu să fii fericit, iubitule!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
