Friedrich Nietzsche, Reiner Maria Rilke, Sigmund Freud. Trei personalități excepționale, întemeietoare prin înzestrarea intelectuală absolut remarcabilă. Geniile fără de care întreg secolul trecut nu ar putea fi pus sub amprenta inovației și a progresului, titani în lipsa cărora istoria culturală a umanității ar fi avut o imagine mult mai sumbră și mai închisă în determinările ei ideologice, grav afectate de uriașele distrugeri produse de cele două Războaie Mondiale. Toți trei, întruchipând Supraomul, echivalent demiurgic prin puterea minții sale creatoare. Catalizatorul acestor incomensurabile energii – deloc surprinzător, a fost o femeie cel puțin la fel de înzestrată din punct de vedere intelectual, dotată în plus cu un șarm irezistibil, o feminitate seducătoare și o personalitate fascinantă; scriitoare modernă, literată prin vocație, psihanalistă avant la lettre, o căutătoare împătimită a adevărului care eliberează, feministă până la fruntariile narcisismului, pe care îl exaltă în scrierile sale memorialistice, și, mai presus de toate, muză, conștientă de virtuțile sale inspiratoare: Lou Andreas-Salomé.
sursă foto: pinterest.com
Născută în St.Petersburg, Lou Andreas Salomé (1861-1937) a devenit scriitoarea, gânditoarea și pshihanalista ce a ajuns să frecventeze cele mai valoroase cercuri intelectuale ale Europei sfârșitului de secolul XIX. Femeia care a atras bărbații remarcabili ai timpului Friedrich Nietzsche, Reiner Maria Rilke, Sigmund Freud, Paul Rée, Gerhart Hauptmann, Martin Buber, Boris Pasternak, August Strindberg, Arthur Schnitzler, Richard Wagner, Frank Wedekind…
Azi, nedrept, aproape necunoscută… Dar… să remediem situația!
Fiică a unui general rus care lucra în serviciul familiei Romanov, la vârsta de 17 ani și-a cunoscut primul mentor, Henrik Gillot, profesorul copiilor țarului, care o va iniția în teologie, literatură franceză și germană. Gillot, de altfel căsătorit și având copii, se îndrăgostește de Lou și o cere în căsătorie, dar aceasta refuză, având alte planuri de viitor decât încorsetarea într-un mariaj timpuriu. În 1880, Lou pleacă în Elveția cu mama sa și va studia Teologie Dogmatică și Istoria Religiilor la Universitatea din Zürich.
Studentă la Zürich
Doi ani mai târziu se mută la Roma, unde îl cunoaște pe Paul Rée, care îi va fi iubit pentru câtva timp, ajungând să își dorească un viitor alături de seducătoarea și inteligenta Lou. Ea nu-și dorește să se căsătorească, în ciuda tabuurilor vremii, pentru că e conștientă de acele dezavantaje pe care mariajul le implică, fiind o relație de subordonare, și pledează pentru aventura erotică lipsită de angajament, singurul tip de relație de la egal la egal.
Când Paul Rée îndrăznește să-i ceară mâna, ea îl refuză cu ostentație, în plină stradă, într-o plimbare nocturnă pe străzile Romei, motiv pentru bărbatul cu o educație civică ireproșabilă să o abandoneze în dreptul unui felinar și să-i întoarcă spatele. Reacția ei este mai mult decât grăitoare, din moment ce, înciudată, strigă în urma lui cu glas puternic, ambiționată de circumstanțele defavorabile: „Ce Dumnezeu, nu te poți gândi la mine ca la un bărbat?”. Interesant mod de a privi lucrurile, în plină epocă a puritanismului!
Între timp, îl va cunoaște și pe Friedrich Nietzsche, iar cu cei doi pretendenți va avea parte de un remarcabil ménage à trois intelectual. Ei i se datorează geniala creație revoluționară a părintelui nihilismului, „Așa grăit-a Zarathustra”, opera pe care Nietzsche o concepe – ca o fericită ironie a sorții – la nouă luni după despărțirea de femeia care i-a insuflat ideea novatoare. Avea 21 de ani și, deși îndrăgostită profund de spiritul lui, îi refuză de două ori cererea în căsătorie. Relația celor trei se destramă datorită surorii lui Nietzsche, dar ea și Rée ajung la o întelegere și vor locui împreună în Berlin pentru câțiva ani.
Andreas-Salomé, Rée și Nietsche, 1882, într-o scenă comică în timp ce se pregătea să refuze cererile în căsătorie ale celor doi domni
Călătoriile și studiile sale continuă, până în 1887 când își cunoaște viitorul soț – Carl Friedrich Andreas. Mariajul acesteia cu Andreas, care a durat până în 1930, nu va fi consumat niciodată – se spune că el ar fi amenințat că se va sinucide dacă îi refuză cererea în căsătorie și că cei doi au locuit separat. Totuși, acest compromis îi va oferi siguranța materială și libertatea de a călători, de a se iniția, precum și pregătirea pentru o dragoste pe cât de puternică, pe atât de transfiguratoare.
Lou Andreas-Salome, Frieda von Buelow, Rainer Maria Rilke și August Endell în Wolfratshausen, Bavaria, 1897
În 1897, deja căsătorită cu Andreas, Lou îl cunoaște pe scriitorul Rainer Maria Rilke, alături de care va trăi o lungă poveste de dragoste. Tânărul poet, cu 15 ani mai tânăr decât aceasta, s-a îndrăgostit imediat de Lou, care inițial îl respinge. După ceva vreme și datorită insistențelor lui Rilke, acceptă o relație cu acesta, relație care va oscila mereu între iubire, prietenie, admirație, iubire platonică și o relație creativă de o incredibilă profunzime. Splendide scrisori de dragoste au rămas dovada acestei lungi și intense relații.
„Marea înțelegătoare”, cum o numește Freud, va avea însă parte de o nouă provocare, definitorie nu doar pentru ea, ci și pentru tânărul poet care va crește sub ocrotirea ei de „plantă arzătoare”. Impactul este puternic și îi va influența decisiv întreaga existență, din nefericire prea scurtă pentru tumultul sufletesc și spiritul înalt, pentru că iubirea este completă, rațional, emoțional și fizic, cei doi se armonizează și se completează ideal.
Patru ani de puternică pasiune, în ciuda unei diferențe vizibile de vârstă (14 ani), și de clasă socială, urmați de alți 30 de prietenie stabilă, autentică, validată prin confesiune și îndrumare directă, vor da naștere unor opere clocotitoare ca intensitate a sentimentului erotic capabil să devină sursă de eternă creație.
În 1900, Lou pune capăt relației, convinsă că tânărul poet avea un alt drum, dar îi rămâne cea mai bună prietenă și sfătuitoare.
În anul 1937, la moartea ei, Sigmund Freud i-a rostit necrologul, în care a spus, printre altele: „Se știe că i-a fost atât muză cât și mamă iubitoare marelui poet Rainer Maria Rilke, care era destul de neajutorat în viață”.
După moartea lui, Lou suferă o profundă depresie, pe care o va depăși cu ajutorul doctorului Friedrich Pineles, cu care va avea o aventură romantică.
În 1910 îl cunoaște pe Sigmund Freud și devine îndată captivată de psihanaliză, fiind singura femeie acceptată în Societatea vieneză de psihanaliză. Prietenia cu întemeietorul psihanalizei, întâlnit la Congresul de psihanaliză de la Weimar, în 1911, îi declanșează stări în urma cărora își dă seama că „se afla în așteptarea psihanalizei încă de când a trecut de perioada copilăriei“, și că nonconformistul doctor austriac putea juca în viața ei rolul unei figuri paterne, ceea ce a și probat, căutând în el acel ghid spiritual necesar maturității. Avea 50 de ani.
Lou Andreas Salome moare în 1937, în 5 februarie, la vârsta de 76 de ani, în urma unei insuficiențe renale. Gândirea acesteia combină psihanaliza freudiană cu filosofia lui Nietzsche, iar studiile ei au fost bazate, în mare parte, pe narcisism și sexualitatea feminină.
Aceasta este o femeie care și-a trăit viața într-o libertatea extremă, dincolo de ceea ce era comun în acea vreme, fiind imaginea femeilor libere ale secolului al XX-lea. În ciuda faptului că, în mod straniu, va rămâne în zona sumbră a memoriei istorice, ceea ce este adevărat este că unii dintre cei mai importanți bărbați din ultimii 100 de ani au suferit dupa pierderea ei.
Avidă de cunoaștere și de libertate, spirit modern și efervescent, eliberat de orice dogmă restrictivă, inclusiv cea a propriei sexualități, pe care începe să și-o cultive ca pe un resort interior manifestat mai degrabă artistic, poetic, ea ajunge în scurt timp să devină o sursă a mișcării de emancipare feminină, o voce puternică proclamând dreptul la libertate și fericire. Tentația descătușării, a ieșirii de sub hegemonia bărbaților care conduceau lumea de pe poziții de forță o apropie de Anaïs Nin, aceasta proclamând-o, fără echivoc, „femeia a cărei importanță în istoria evoluției feministe este incomensurabilă.”
Vă recomand un film extraordinar, cu o distribuție excelentă: „Când Nietzsche a plâns”.
Nu numai în corespondență, tradusă astăzi în multe limbi de circulație universală, dar și în autobiografia ei („Lebensrückblick” – „Privind Înapoi”), Lou lasă posterității un mod elegant și înțelept de a privi o despărțire, tragică prin ruptura sufletească ce desparte două suflete pereche, dar atât de producătoare de sensuri inițiatice, pentru că legătura continuă, în ciuda absenței fizice a celui adorat, să aducă sentimentul de Bine și Frumos atât de profund camuflat în adâncurile ființei. Cele 15 proze publicate, peste 100 de eseuri, majoritatea în jurnalele de psihanaliză, cărțile despre Freud, Ibsen, Rilke și Nietzsche construiesc imaginea unei feminități ardente, capabilă să supună lumea printr-o singură privire, subjugând-o nu numai cu spiritul, ci și cu atuuri feminine de care, conștientă fiind, s-a putut servi în cel mai rafinat mod. Seducătoare și intelectuală în același timp, femeie modernă într-o epocă a bărbaților, Lou reprezintă un model feminin pe care l-am întâlnit extrem de rar în istoria secolului trecut.
Răvășitoare această declarație de despărțire adresată lui Rilke, care sună ca o perpetuă declarație de dragoste: „Dacă timp de patru ani am fost femeia ta, se datorează faptului că tu ai fost prima mea realitate palpabilă – cea mai autentică mărturie a vieții înseși. Fiecare dintre cuvintele pe care mi le-ai spus ca pe o declarație de dragoste: Tu ești singura mea realitate, ți le-aș fi putut repeta la nesfârșit. Cu aceste cuvinte ne-am cununat, chiar înainte de a deveni prieteni… Două jumătăți nu caută să se regăsească una prin cealaltă. Mai degrabă, un întreg se recunoaște cu uimire în totalitatea lui de mister nepătruns de mintea omenească”
(fragment din You Alone Are Real To Me. Remembering Rainer Maria Rilke, de Lou Andreas-Salomé, scris în 1927, la un an după moartea poetului – traducere proprie).
P.S. Îmi place la nebunie cartea lui Irvin Yalom, „Plânsul lui Nietzsche”, apărută în colecția Raftul Denisei, editura Humanitas. NU credeam că bărbații (mai ales cei geniali) se pot lăsa paradă atât de ușor disperării amoroase, ajungând la gesturi extreme pentru o femeie, ce-i drept, de același calibru. „Frumusețea este un mister. Nu prea știu cum să vorbesc despre asta, dar o femeie care are o anumită combinație de carne, sâni, urechi, ochi mari și întunecați, nas, buze – mai ales buze – pur și simplu îmi inspiră venerație. Sună stupid, dar cred, aproape, că asemenea femei au puteri supraomenești.”
Q.E.D
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
