Tu de ce n-ai suferit? De ce n-ai plâns în pumni când am plecat de lângă tine? Ar fi trebuit să îți smulgi părul ăla blond de tristețe și, în genunchi, să îmi cuprinzi gamba cu unghiile tale negre până aș fi sângerat. De ce nu m-ai făcut să mă întorc? De ce ai preferat să te îndepărtezi? Trebuia să fii dependentă de mine și să vrei să-ți tai venele când aș fi plecat de lângă tine. Trebuia să îți fi sleit puterile gândindu-te la „cum ar fi fost dacă…” Trebuia să mă suni noaptea ca o stafie și să îmi spui că ești pe cealaltă parte a balconului și că o să te arunci în gol dacă te părăsesc. Trebuia să ai cearcăne imense de ore nedormite în care te-ai fi gândit cu groază că nu poți trăi fără mine.
Dar poți, iubito… Și cred că, de fapt, eu am fost cel care nu voia să pleci. Te-am crezut a mea pentru totdeauna, ți-am tăiat fără să știu aripile, când tu trebuia să fii liberă și să crești. Transformă-te, te rog, în tine, iubito! Adună-ți fiecare părticică pierdută pe drum și fii TU din nou. O meriți!
Guest post by Lexa Hristov
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
