„- Cum ești, dragă, pe Feisbuc?“, striga azi un puști după o puștoaică, „Cum te găsesc?“
„- Nu am Feisbuc“, răspunde ea și chicotește, plecând mai departe.
„- Nu ai Feisbuc? Hahaha!, LOL, minți!“
„Nu ai Feisbuc?“. Dacă îți pune cineva întrebarea asta și răspunzi că nu ai, ori ești prost, ori ești foarte puternic, ori răspunzi la mișto.
Cine este Feisbuc și ce vrea el de la viața noastră? De ce nu ne lasă în pace? De ce ni se duce disperată mâna să apese pe icoana aia albastră pe care scrie „F“? De ce avem acest reflex și în orice mică pauză apăsăm pe pătratul albastru? Ba pe telefon, ba pe laptop, ba pe tabletă, ba în mașină, ba în metrou, la serviciu, acasă, în baie, la bucătărie, la plajă, în pat, la cârciumă… nu știu dacă există un loc și o poziție pe planetă de unde oamenii nu au încercat să intre pe Feisbuc sau unde nu au dat „cechin“.
E clar că e un drog, e clar că „the F word“ este coșmarul nostru de ultimă generație. Cu cât crește rețeaua mai mult, cu atât crește presiunea și pentru cei ce sunt legați și pentru cei ce refuză să se lege la ea. Într-o bună zi probabil că ceva similar cu Feisbuc o să fie norma, adică o să fie normat prin lege să avem un cont pe o rețea oficială și obligatorie la care vom sta legați non-stop. Atunci nu o să mai vrea nimeni să stea logat. Dar o să fie prea târziu.
Întreba o prietenă azi (tot pe Feisbuc) de ce intrăm pe Feisbuc. Cum de ce? Păi, dacă acolo e toată lumea, acolo se petrece tot și se vorbește tot, unde să ne ducem și noi?
Nu ești pe internet, nu exiști, nu ești pe Feisbuc, de asemenea. Cine nu e acolo ori e foarte puternic pentru că a reușit să iasă, ori e foarte puternic pentru că a rezistat să nu intre. Sau e prost, sau e bătrân și nu știe cum, sau e miliardar și nu ii pasă. Sau doar nu ii pasă. Sau are alte priorități, cum ar veni. Ce obrăznicie să fii liber!
De fapt, oamenii intră pe Feibuc pentru că le pasă. Lumea virtuală e o a doua lume, în care vrem să trăim pentru că ne pasă. Ne pasă de felul în care ne văd ceilalți și suntem curioși să știm despre ceilalți. Pentru că avem nevoie de atenție, de relaționare, de afecțiune. Pentru că ne devine o a doua viață. Second Life. Nu știu câți ați auzit de jocul „Second Life“ și câți ați participat la perioada lui de creștere. Nu mai știu ce face acum, probabil că e precum „Haifaiv“ după ce a crescut Feisbuc.
Dar să ne întoarcem la prietenul nostru de toate zilele, ăsta de intrăm noi pe el mai mult decât dacă ne-ar plăti cineva. Cum era cartela de pontaj la intrare în fabrică, la fel e acum poza cu cafeaua de dimineață pe Feisbuc. Cum era pauza de masă sunt pisicile și pozele cu mâncare, iar cum era pontajul de ieșire din fabrică e poza cu marea (postată iarna) și pupicul de „Noapte bună, Feisbuc!“.
Unii zic că Feisbucul ar fi o mare agenție matrimonială, alții zic că ar fi un mare talcioc în care poți să promovezi și să vinzi orice, alții spun că e o tribună pentru militanți, alții că e locul unde citești cele mai tari glume, iar alții spun că e un loc foarte plictisitor. Ăștia din urmă îmi amintesc de unul care mi-a zis mie la o petrecere pe vremuri că el a citit tot internetul și nu i-a plăcut și l-a șters. LOL, cum ar veni.
Eu cred că Feisbucul e așa de periculos pentru că e bun, pentru că te atrage, pentru că e la fel ca viața, are de toate. Și fiecare îl vede la fel cum vede și oportunitățile și nevoile din viața reală, doar că aici are ceva mai mult tupeu, tupeul celui ce se ascunde în spatele unei tastaturi.
Jandarmii ăia care ne scot pe noi golanii, pe noi animalele, pe noi hipsterii și pe noi extremiștii ecoanarhiști din piață și de pe stradă, ei, jandarmii noștri dragi, care ne vor mângâia în curând cu bastoanele pe străzi, ar trebui să poarte în loc de scuturi niște imense tastaturi. Cu care să ne dea block și să ne șteargă de pe lista de la Universitate.
Asta e tot, eu așa cred, Feisbucul nu e nici mai bun, nici mai rău decât viața, depinde cum te raportezi la el. Să curgă laicurile. Smail.
[poll id=”20″]
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Consumul zilnic de cafea ar putea prelungi viața cu până la doi ani
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
