Am scris cândva că l-am întâlnit pe ACEL om, întâmplător, pe drumul vieții. Acum, după ce ne-am trăit, după ce ne-am iubit, încerc să văd unde este întâmplarea… și cu cât mă gândesc mai mult, cu atât realizez că nimic nu e întâmplător.
Ne naștem pentru a ne găsi, pentru a fi. Ne căutăm pe noi prin fiecare om pe care îl aducem în viața noastră. Ne îmbogățim sufletul, creștem, apoi ne dăruim altor oameni… și ne recompunem prin alți oameni. Dar tot timpul căutăm, nu ne e de ajuns, vrem mai mult… Până când îl întâlnești ACEL OM pe care îl așteptai la fiecare colț de vis, la marginea fiecărui gând… omul creat și viu… care era mereu în tine.
Când l-am cunoscut, era deghizat în altă identitate. Am vrut să renunț, dar ceva s-a declanșat… a fost un sentiment ciudat, care s-a risipit și a apărut EL. Nu m-a surprins deloc, de parcă-l știam…
Îmi amintesc de întrebarea lui: „Tu ce ai căutat?” Dar eu nu știam atunci de căutare, găsire, oameni… doar simțeam ceva de neînțeles, o neliniște… o apăsare de ceva ce era, dar nu era… o dihotomie.
Dar când l-am întâlnit era ca și cum m-aș fi privit în fața. Față în față cu mine prin el. Cu zâmbetul lui șarmant, deschis; cu sufletul lui bun în care era cuprinsă înțelegerea a tot și toate; cu ochii negri, iscoditori, care luminau cele mai ascunse cotloane…
Da. Era EL. Exact omul căutat o viață. O întâlnire a „doi” în „unul”, despărțiți cândva pentru a putea trăi regăsirea. Au trecut multe clipe fericite prin clepsidra sufletelor noastre… sentimente cu aripi de fluturi, zbor spre o lume creată de iubire…
Am creionat un mic univers în care fericirea era stăpână. Iubirea era singura formă de viață. Lacrimile erau doar apa care adăpa intensitatea privirilor. Trăiam într-o bulă în care pământul se amesteca în cer, ziua se amesteca în nopți de vise, noi ne oglindeam în petale de iriși… Trăiam la limita dintre basm și realitate. Iar cu el, realitatea mea este o filă de basm în fiecare zi. Gândurile mele nu au căutat să descopere miracolul nostru. Doar am trăit magia.
Acum, încerc să dau formă acestei „minuni” de viață. Și cu cât mă adâncesc în abisul raționalului, cu atât simt firescul în tot. Pentru că am căutat exact ce am primit. Pentru că el era mereu în mine și acum s-a materializat în omul perfect. În iubire cu gust de divinitate.
Guest post by Anonima
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
