Mi-am smuls inima din tremur şi am aşezat-o, uşor, în palma unui înger. Am găsit timpul hoinărind bolnav prin propria ta inimă. Şi inima tace. Şi te ascunde.
Am chemat amintirea ce caligrafiază anotimpul de-nceput, pe fir de iarbă şi-depărtare. Dar anotimpul plânge. Şi te aşteaptă.
Am oblojit lacrima-ţi căzută, în genunchi, înainte-mi, când DORUL a prins a înflori grăbit, în iarnă, în parfumul Femeii-de-pe-urmă. Şi lacrima râde. Şi te naşte.
©Viki Kollerová (Lovers)
Am frânt îmbrăţişarea încărunţită de prea multe ceruri, şi prea multe vămi, şi prea multă cădere. Şi braţele te cântă. Şi te necuprind.
Am întors din adâncuri izvorul, să-ţi stâmpere pe buze fantasma, şi setea, şi sărutul. Şi izvorul şi-a oprit curgerea în prag, deschizându-şi limpezimea pentru a-ţi legăna sufletul şi mângâierea. Şi izvorul s-a întors în sine-şi. Şi te are.
Am învăţat pe silabe iertarea, rostind-o ca pe o litanie neştiută, zăgăzuind întoarcerea gândului în ceţuri albastre. Şi iertarea se frânge. Şi se roagă.
Am recompus din tăceri sărutul şi l-am aşezat în toate luminile ce te-avuseseră cândva, să nu mai doară în cale-ţi înstrăinarea. Şi sărutul dansează. Şi te recompune.
Inima. Amintirea. Lacrima. Îmbrăţişarea. Sărutul.
Gramaticile lumii fug din dicţionare şi toate verbele încremenesc într-unul singur: A IUBI – IUBIND – IUBIRE.
La prezent. Continuu. Adică fără-de-sfârşit…
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
