Pe margina piaţetei îşi făcu apariţia. Nu foarte înaltă, dar dreaptă ca un lujer de lumânare neconsumată, cu părul strâns cu grijă sub o plărie albă, elegantă, cu boruri largi, de care atârnase o panglică neagră, bogată, care îi adia talia subţire, strânsă de corsetul unei cămăşi trandafirii şi care îmbrăca şi cuminte şi provocator umeri rozalii. De sub corsetul cămăşii o fustă lungă ivoriu-rozalie ce mătura pământul ascundea un trup cu forme iluzorii, doar cât să nu lase privirile să alunece în altă parte. O mână mică, ascunsă într-o mănuşă de dantelă, strânse mânerul unei umbrele dantelate şi ea. Părea desprinsă dintr-un tablou din alt veac, fugită din muzeu. Apariţia nepotrivită cu lumea în adidaşi şi şorturi, în tricouri mulate sau lălâi ţintuia a mirare oamenii. Făcu stânga-mprejur şi se lăsă călăuzită de muzica ce acoperise brusc piaţa. Şopti cu un fior: „La cumparsita!” şi grăbi pasul spre locul unde intuia a fi un ring de dans improvizat. Se opri în marginea lui privind oamenii care se legănau pe ritmurile muzicii şi piaţa care privea în gol.
Din dreapta, o mână generoasă îi întinse un boboc de trandafir. Privirea îi alunecă de-a lungul braţului ce îi întindea floarea, spre trup, căutând chipul. Privirea îi era aproape ascunsă sub borurile unei pălării din fetru, la rever rămăsese doar acul care prinsese trandafirul şi o batistă ivorie ascunsă elegant în buzunarul ce ascundea inima. Ar fi vrut să fugă şi trupul îi zvâcni a goană, însă mâna cu trandafirul îi prinse încheietura într-un gest elegant, chemare şi libertate în egală măsură.
Îi ridică bărbia cu mâna şi o privi intens. Ea îşi feri privirea. Cu vârfurile degetelor îi apucă pălăria şi dintr-o mişcare fermă o înlătură. Apoi, linişte, preţ de două bătăi de ritm. Îi reapucă bărbia între două degete şi îi căută privirea. Dar o găsi doar temporar. Îşi coborî mâna încet pe spatele ei cu un fior care păru a-i străbate pe amândoi. Începură a se legăna iar mişcările a se înnoda într-un ritmat război al sexelor, nearmonizaţi, stângaci chiar. Până când muzica schimbă ritmul şi un braţ o aduse ferm, aproape de trupul lui încordat. O obligă să intre în jocul încrederii, îi răsturnă lumea şi o obligă să o privească invers, doar ea, preţ de încă o clipă. Se ridică alt om şi se îndepărtă spre celălalt colţ al ringului de dans, cu mişcări acum precise, dezbrăcate de stângăcie. O mână o apucă şi o trase înapoi la fel de ferm, o roti. Se înfruntară într-o nouă clipă ritmată într-un joc al supremaţiei.
Acordeonul se tângui în boxe şi tempoul se frânse din nou. Piaţa îngheţă privindu-i. Ai fi putut auzi doar o respiraţie, una singură, a pieţei. O singură privire a zeci de oameni şi timpul spânzurat de turla catedralei care nu mai voia să coboare în lumea măsurată a oamenilor. Ai fi putut simţi cum emoţia şi convenţiile sociale cad una după alta ca foile de ceapă de pe umerii tuturor. Cu fiecare bătaie, cu fiecare mişcare, cu fiecare apropiere şi depărtare, cu fiecare clipă a puterii asupra celuilalt, cu fiecare emoţie strivită într-o senzualitate devenită singură stăpână, lumea se reducea la acea bătaie ritmată pe care se broda muzical un singur trup, o singură existenţă într-un joc al apropierii şi al depărtării, al puterii şi al cedării. În depărtare se auzea doar vuietul pieţei într-un amalgam de voci prinse în clamele exclamării unei fierbinţeli neconsumate, prizoniera a atâtor nu-uri fără sens, puşcărie sigură în care ne-au născut mamele noastre şi în care majoritatea murim fără să ne dăm seama.
Trupurile celor doi se înfruntară într-o ultimă bătaie de ritm, strâns lipite într-un sărut real şi totuşi neconsumat, într-o îmbrăţişare fierbinte care-i contopea într-un singur trup totuşi iluzorie dar eliberatoare, într-o comuniune de aplauze, oameni eliberaţi şi ei, şi în ropotele de ploaie care sfârâia pe trupurile înfierbântate de atâta viaţă care le pulsa prin vene. Apoi lumea se opri cu adevărat, în bătăile măsurate ale timpului care căzuse din spânzurătoare lui de pe turla bisericii. Ea îşi luă pălăria şi trandafirul. Îl apropie de buze şi se îndepărtă. În urma ei, rămase piaţa încremenită şi un bărbat, de o eleganţă absolută, ridicându-şi discret pălăria cu arătătorul într-un gest seducător, şoptind auzit doar de ea: „Ne vom reîntâlni!”
…
În piaţa goală nu mai era nimeni de-acum. Fusta ivorie era îmbibată de ploaia care cădea necontenit. Din difuzoare tangoul cânta în van. În mănuşile de dantelă fină se ascunsese un trandafir, plouat, dar viu, în care vibrau încă armoniile cumparsitei…
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
