Am început de o sută de ori să scriu câte ceva pentru catchy.ro, dar m-am împotmolit de fiecare dată. Numai gândul că e un site pentru femei şi era destul ca să mi se golească creierul instantaneu. Pentru că habar n-am ce se poate spune special „pentru femei”. Nu mă pricep la maternitate deloc, şi probabil că e singurul domeniu exclusiv feminin. Nici la tehnici de seducţie a bărbaţilor. Nici la modă sau beauty. Nici la menaj. În rest, interesele unei femei sunt aceleaşi ca ale unui bărbat, în mare, nu-i aşa? Poate greşesc, dar aşa văd eu lucrurile. Până la urmă mi-am zis că dacă nu pot să scriu nimic interesant „pentru femei”, aş putea foarte bine să scriu „despre femei”. Iar trimatele sunt primele femei celebre care-mi vin în cap, deci uite câteva cuvinte despre ele, poate e cineva care nu le ştie şi care va căuta mai multe informaţii despre ele.
Jane Goodall a studiat cimpanzeii, şi-a petrecut mulţi ani împrietenindu-se de-a binelea cu maimuţe mari şi periculoase, în Tanzania. Acum e în fruntea unui institut foarte puternic.
Dian Fossey a studiat gorilele de munte, a trăit alături de ele în Rwanda. A fost ucisă. Nu animalele au ucis-o, ci oamenii. Cazul n-a fost încă rezolvat, dar cam toată lumea crede că braconierii din zonă au eliminat-o, pentru că le încurca socotelile.
Birute Galdikas şi-a dedicat viaţa urangutanilor din Borneo. E cea mai puţin cunoscută dintre trimate, nici n-a ajuns atât de celebră ca Jane Goodall, nici n-a murit în împrejurări dramatice. Poate că e cea mai fericită dintre ele.
Povestea trimatelor e povestea mea preferată despre femei. Pe toate trei le-a sprijinit şi le-a stimulat acelaşi antropolog, Louis Leakey – el le-a trimis în păduri, de fapt, el le-a ajutat să-şi structureze proiectele, el le-a numit trimate: trei femei care au studiat primatele mari. Trimatele au schimbat cu totul imaginea pe care o avem despre maimuţele antropoide. Cu alte cuvinte, imaginea pe care o avem despre trecutul nostru îndepărtat.
Jane Goodall nici măcar nu avea pregătire ştiinţifică atunci când a început, era doar o secretară. N-am citit decât o singură carte de ea, În umbra omului. V-o recomand, dacă o puteţi găsi pe undeva. E importantă, mai importantă, poate, decât multe capodopere literare, pentru orice femeie care citeşte măcar din când în când. Jane Goodall a făcut destule greşeli, n-a respectat norme elementare ale zoologilor, a botezat cimpanzeii în loc să-i numeroteze, a intervenit în viaţa lor în loc să se ţină deoparte şi tot aşa. În umbra omului poate fi citită şi ca un roman, o saga a unei familii, dacă vreţi, cu tot ce presupune asta: iubire şi moarte, rivalităţi şi alianţe, război şi pace. Cu personaje pe care le îndrăgeşti şi nu ţi-e deloc greu să intri în pielea lor, chiar dacă e vorba de nişte animale, în fond. OK, e puțin romanțată povestea, dar exact atât cât trebuie ca să ajungă și la cititori ca mine, deloc cunoscători.
Jane Goodall e femeia pe care o respect şi o admir cel mai mult, pentru activitatea şi realizările ei, pentru cum arată şi acum, la bătrâneţe, pentru că a făcut ceva important din punct de vedere ştiinţific fără să fi renunţat vreodată la sentimente, pentru că nu a studiat animalele cu răceala recomandabilă pentru un savant, ci cu afecţiunea, căldura şi implicarea personală caracterizate de obicei drept trăsături „feminine”, deşi eu le cred umane şi atât. E perfectă, în ochii mei, ea e „femeia” prin excelenţă, pentru mine.
Pe Lucia o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
