Ugo, pe la optsprezece, nouăsprezece ani, avea deja ideile foarte clare despre ce să facă cu viaţa lui. A terminat frumos liceul şi s-a angajat într-o fabrică de confecţii şi nu numai în fabrică, dar lucra şi într-un bar în timpul ce-i rămânea. Dacă ar fi găsit ceva de noapte, ar fi lucrat şi noaptea. Erau ani de boom economic în Italia, muncă era peste tot, aşa că Ugo a muncit. Şi, firesc, a făcut ceva bani. Îl atrăgeau confecţiile şi cum avea şi ceva simt artistic a deschis primul sau magazinaș de îmbrăcăminte. A urmat al doilea, apoi al treilea şi al patrulea. Ugo avea în jur de treizeci și cinci de ani, când număra patru activităţi prospere, o soţie şi doi băieţi.
Anii treceau, magazinele mergeau ca pe roate, banii curgeau. Ugo a divorţat între timp, s-a recăsătorit şi a mai avut doi băieţi. Viaţă plină-ochi .
Prin 2006, deja primele semne ale celebrei crize începeau să se vadă, dar Ugo era un bărbat optimist şi vesel. Nu i se putea întâmpla nimic rău. Dar în viaţă înţelept e să nu spui niciodată „niciodată”! Destinul lui Ugo demonstrează exact asta. Au fost ca un bulgare de zăpadă ce creşte şi creşte: sărăcirea şi pierderea. La un moment dat, a pierdut casa, soţia şi băieţii l-au părăsit, căci nu mai era bărbat adevărat şi a dormit cam o săptămână în maşină. Dar a venit iarna, aşa că Ugo nu a avut de ales şi a mers într-un dormitor destinat săracilor.
Aşa începe a doua lui viaţă. În dormitor, la început îi era ruşine de cum şi unde a ajuns, dar apoi a privit în jur. Aşa şi-a cunoscut prietenii, prietenii adevăraţi, căci Ugo a înţeles că foştii prieteni din perioada bogăţiei nu au fost adevăraţi. Pe unul l-a adus iubirea în zonă, dar a fost o iubire fulger, s-a terminat, iar el a rămas pe drumuri. Altul, şi el după divorţ şi pierderea locului de muncă, a ajuns cerşetor. Un altul a fost alungat de părinţi de acasă… Şi tot aşa, bărbaţi în dificultate.
Într-o zi, Ugo şi-a privit prietenii şi le-a spus gândul lui: să deschidă împreună o activitate. Prietenii au râs cu poftă. Cu ce bani? Cu ce bani? Nu vezi că nu avem nici de ţigări? Păi, de aia zic, tocmai ca să avem de ţigări şi de altele trebuie să muncim.
Menţionez că Ugo are acum către 60 de ani, dar ochi inteligenţi, optimism şi idei. Ideea a fost să deschidă o cooperativă – un spaţiu în care fiecare să facă ce poate. În viaţă este nevoie de oameni care sunt practici, muncitori… ce ştiu eu… ajutat la mutat, eliberat beciuri de lucruri inutile, asamblat una, alta… şi alte sute de operaţii pe care aceşti prieteni le puteau face fluierând.
Aşa a început cea de-a treia viaţă a lui Ugo şi un nou început pentru toţi. Au cerut ajutor peste tot. Preotul a fost primul care i-a ajutat, cu bani ca să oficializeze afacerea şi cu toţii au luat acest semn ca pe unul foarte bun. Apoi au urmat alte întâmplări fericite şi aranjamente de destin, de asemenea au cunoscut oameni noi printre care şi femei, iar bărbaţii singuri îşi făceau cu ochiul. Viaţa a deschis şi posibilităţi de iubire, cine ştie!?
Ugo, acum, este în formă excelentă şi viaţă nu îi surâde, ci chiar îi râde.
The end.
Guest post by Gabi Mihaela Tirtan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
