Când te îndrăgostești, creierul amorțește. Intră în hibernare și atunci, conform zicalei „Când pisica nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă”, inima își face de cap. O ia razna, fără niciun control, dar cel mai rău este că se apucă de luat decizii. Evident că, în majoritatea cazurilor, le ia pe cele mai rele, mai nefericite și mai păguboase din câte există. Cel puțin așa e în cazul meu. Ba chiar mai grav. Creierul își ia concediu fără plată, îmi lasă un semn cu „În vacanță, nu deranjați!”, își face bagajele și Dumnezeu știe unde o tulește. În schimb, inima își freacă încântată mâinile, își suflecă mânecile și se apucă de făcut prostii.
Prima dintre ele, acceptă la nici două zile după ce îl cunoscusem, o invitație în club. Mai mult, comandă băutura mea favorită – tequila – și care, combinată cu exaltarea de rigoare și emoția că a și reținut ce-mi place, mă face să am senzația că l-am prins pe Dumnezeu de un picior și pe cel mai sexy bărbat alive de… mână. Ne întoarcem acasă devreme, căci, brusc, ne-am dat seama că avem de făcut ceva împreună și în public ar fi mai complicat, că s-ar lăsa cu ceva amendă.
A doua decizie proastă a fost că, la nici două luni de când începusem o relație tare sprințară și generatoare de adrenalină, l-a invitat să locuiască la mine. Adică să locuim împreună, că ce să ne mai complicăm să traversăm orașul ca să ne întâlnim de trei ori pe săptămână, ba poate chiar de patru? Nu a refuzat, desigur, iar eu am considerat asta dovadă a marii iubiri pe care, în cele două luni de relație avusese timp să-nceapă s-o simtă, deci totul perfect plauzibil. Căci ce bărbat ar accepta să se mute cu o femeie dacă nu ar iubi-o? Însă întrebarea corectă este, de fapt, alta: ce bărbat ar refuza mâncare caldă, haine spălate și călcate, bașca amor la discreție? Așa că m-am trezit cu el la ușă – avea o valiză și o sticlă, să sărbătorim. Și, din nou, brandul meu preferat. Cum să-i reziști, inimă?
A nu știu câta decizie proastă – că le-am cam pierdut șirul la un moment dat – a fost că am zis DA. Nu, nu m-a cerut de soție, doar m-a rugat să o primesc și pe mama lui la „noi”. Pentru câteva zile – să ne cunoaștem mai bine. Cea mai proastă decizie, inimă, auzi? Câteva zile s-au făcut trei săptămâni. Încă puțin și îmi luam lumea în cap, draga mea inimă zurlie… dar a trecut și asta, a plecat și musafira și el, așezat prea comod pe canapeaua mea din living, mi-a zis la puțin timp după aceea. „Draga mea, te-aș ruga ceva… și sper din suflet să nu mă refuzi… Iubita mea, vrei să…” și când să sară inima mea pusă pe decizii greșite, după cum deja știm, cu DA-ul, cu „acel” DA, numai ce-și continuă fraza „vrei să îmi aduci o bere din frigider și să faci repede niște mici? Am chemat niște prieteni pe la… mine.”
Ei bine, acesta a fost momentul când, inopinat, creierul mi s-a întors din prea lunga sa vacanță fără plată, a luat inima de urechi și mai că nu a pus-o la colț, în genunchi pe coji de nuci. Și-n loc de obișnuitul „da, iubire, sigur, imediat, acum, negreșit, fără doar și poate…” mă aud zicând: „Nu vreau. Hai, închide televizorul și pregătește-te! Trebuie să vorbim”.
Citiţi şi
Ce fac eu de mult nu se mai numește curaj, ci nebunie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
